Interviu cu Petre Prisecaru, cercetător principal la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române
Perspectiva exploatării gazelor de şist (neconvenţionale) i-a împărţit pe români în două tabere: unii sunt contra operării lor (şi sunt catalogaţi de tabăra adversă ca „susţinători ai intereselor Rusiei”), ceilalţi sunt pentru operarea lor (şi sunt catalogaţi de tabăra adversă ca „susţinători ai intereselor SUA”). Însuşi primul ministru, Victor Ponta, era văzut până mai ieri ca un ecologist ce se opune contractelor cu Chevron, în timp ce astăzi are mai degrabă un discurs de petrolist, fiind de acord cu dezvoltarea proiectelor de explorare/exploatare. O comisie de experţi din cadrul Academiei de studii economice a organizat recent la Bucureşti o audiere publică pe tema: „Explorarea şi exploatarea gazelor de şist în România – încotro?”, audiere organizată în cadrul proiectului „Gazele de şist – o nouă provocare”, dezvoltat de Asociaţia Alma-Ro şi de Coaliţia pentru Mediu. Au luat parte 18 „martori” pro şi contra, iar principala concluzie a fost: „Acordurile petroliere de explorare-exploatare a gazelor de şist, aprobate pentru Chevron, sunt în afara Legii petrolului, deci sunt ilegale. În consecinţă, ele trebuie să fie de urgenţă anulate. În lipsa Strategiei Naţionale de dezvoltare şi fără definirea Interesului naţional, avizarea unei investiţii de tipul valorificării gazelor de şist este inoportună”. Doctorul în economie Petre Prisecaru, cercetător principal în cadrul Institutului de Economie Mondială al Academiei Române, cu o vechime în cercetare de 43 de ani, specializat în energie, ne oferă, în cele ce urmează, argumente ştiinţifice imbatabile în favoarea renunţării la această aventură riscantă, a gazelor de şist.
„Primul Ministru român luase o măsură promiţătoare, dar şi-a schimbat atitudinea, sub influenţa lobby-ului firmelor americane implicate”
– Ce sunt gazele de şist şi care sunt rezervele estimate în SUA şi Europa?
– Definiţia generală a gazelor neconvenţionale, gaze de şist (shale gas), se referă la acele acumulări de gaze naturale care nu pot fi produse comercial prin tehnologii comune de explorare şi producţie şi care sunt cantonate în rezervoare cu permeabilităţi şi porozităţi reduse, ce nu permit curgerea decât prin aplicarea fracturărilor hidraulice şi săpării de sonde orizontale sau multilaterale. Explorarea şi exploatarea gazelor de şist a debutat la mijlocul anilor ’90 în SUA, unde rezervele sunt estimate la circa 24,4 trilioane metri cubi. Rezervele pentru Europa au fost estimate între 18-35 trilioane metri cubi, iar interesul exploatării lor urmăreşte reducerea dependenţei de importul de gaz din Rusia. Reticenţa multor state vestice este legată însă de impactul ecologic ridicat al tehnologiei de extracţie – fracturarea hidraulică (fracking). Această tehnologie necesită cantităţi enorme de apă, milioane de litri la fiecare sondă, resursă deficitară în România. Tehnologia provoacă probleme legate de evacuarea apei reziduale, care conţine circa 600 de substanţe chimice, dintre care multe dovedite cancerigene, de contaminarea pânzei freatice, de producerea unor cutremure mici, de suprafaţă. În plus, Europa are o structură geologică mai puţin favorabilă, cu depozite la adâncimi mai mari; are o densitate mai mare a populaţiei, iar drepturile de exploatare aparţin statului. Nu există experienţă şi capacitate de fracţionare comparabilă cu SUA, costurile sunt mai mari şi competitivitatea mai redusă, reglementările de mediu sunt mai severe. Pentru estul Europei, estimările au fost mult exagerate. Spre exemplu, Polonia ar avea rezerve de 350-750 miliarde metri cubi, conform unei estimări de acum un an, de 7-15 ori mai mici decât estimase anterior Administraţia pentru Informaţii în Energie din SUA. Cu toate acestea, Polonia ar avea rezerve de 10 ori mai mari decât România. Exagerarea estimărilor, inclusiv de către Departamentul de Energie al SUA, se datorează faptului că firmele implicate sunt cotate la bursă, dar şi din cauză că metodologiile folosite sunt incorecte. Deja este cunoscut că rezultatele explorărilor din Polonia au fost extrem de dezamăgitoare, situaţia putându-se repeta şi în România.
– Care sunt ţările unde s-a interzis explorarea/ exploatarea gazului de şist?
– Metoda fracţionării hidraulice a fost interzisă în Franţa, Irlanda şi Bulgaria, dar există opoziţie şi în Germania şi Marea Britanie. Primul ministru român luase o măsură promiţătoare, mă refer la acel moratoriu din vara anului trecut, dar şi-a schimbat atitudinea, sub influenţa lobby-ului firmelor americane implicate, care se face şi prin politicieni; în fond, lobby-ul este un trafic de influenţă oficializat. După părerea mea, România, care se află deocamdată în faza de explorare, ar trebui să mai aştepte, deoarece se conturează dezvoltarea unor noi tehnologii, mai performante şi mai puţin poluante. Potrivit companiei Exxon/Mobil, fracturarea curată, fără utilizarea de produse chimice, ar putea fi disponibilă, la scară comercială, în circa doi ani (2014). Noile metode permit, pe de o parte, o concentrare mai bună a presiunii fluidului de foraj, iar, pe de altă parte, o reducere semnificativă a consumului de apă. În plus, se află în curs de testare numeroase alte metode de extracţie, care nu necesită substanţe chimice sau biocide, ci substanţe acceptabile din punct de vedere biologic. Pe fond, aprobarea pentru foraje, acordată recent de guvern, nu înseamnă mare lucru. Îngrijorător este că guvernele trecute, care au perfectat contractele cu Chevron, au ales concesiunea, în locul împărţirii producţiei, care ar fi fost mai profitabilă pentru stat. Legea concesiunilor trebuie modificată, nivelul acestora este deocamdată simbolic; statul pierde enorm şi, dacă nu mă înşel, are mare nevoie de bani (măcar pentru construirea de autostrăzi).
„În România, în special în zona Vasluiului, nu avem apa necesară exploatării pe scară largă a gazelor de şist”
– Numiţi, vă rog, câteva dintre consecinţele exploatării gazelor de şist asupra mediului.
„Atitudinea Comisiei Europene, care vrea să ne bage pe gât, cu orice preţ, aşa-numita «liberalizare a preţurilor» la gaz şi electricitate, este condamnabilă”
– De ce nu se concentrează guvernul pe rezervele de gaz natural din Marea Neagră, lăsând gazul de şist pentru mai târziu?
– După opinia mea, rezervele de gaz natural din Marea Neagră sunt şi ele umflate, pentru ca firmele implicate să-şi vândă acţiunile bine la burse, deci să obţină profituri mai mari; nu ştiu ce mari avantaje are statul nostru din concesiunile acestea. Dacă preţurile de livrare vor fi aliniate la cele de import, atunci nu văd nici un avantaj. Condamnabilă este atitudinea Comisiei Europene, care vrea să ne bage pe gât, cu orice preţ, aşa-numita „liberalizare a pieţei şi preţurilor” la gaz şi electricitate, care înseamnă numai majorarea aberantă a preţurilor în beneficiul producătorilor şi distribuitorilor (OMV, Gaz de France, EON). Impactul pe consumatorii casnici şi pe cei industriali va fi extrem de negativ. Comisia Europeană vrea să ne aliniem preţurile interne ale gazului la cele de import din Rusia, exagerat de mari, pe care le consideră reprezentative. Aberant. Nu există preţuri reprezentative la gazul natural, ca la ţiţei, există o multitudine de contracte cu o mulţime de preţuri. Se pare că lobby-ul distribuitorilor de gaz din România făcut la Bruxelles dă rezultate, sub lozinca profitul înainte de toate (nu contează că nu au investit nimic pentru modernizarea reţelei de distribuţie).
– Într-o fotografie NASA, luată din spaţiu, mii de facle aprinse indică enormele concentrări de sonde de gaze de şist din SUA. Asta ne aşteaptă şi pe noi?
– Arderea la faclă este foarte poluantă; în tot Orientul Mijlociu, în loc să recupereze gazul de sondă (petrolier), care este de regulă butan sau propan, şi nu metan extrem de poluant, ca în situaţia gazului natural, companiile petroliere preferă să-l ardă în atmosferă. Am văzut treaba asta şi la noi, în zona Moineşti şi chiar la rafinării. Procedeul este caracteristic şi gazelor de şist. Spre exemplu, în Dakota de Nord, volumul gazelor arse la faclă a sporit cu 50% în 2012, iar în Texas, numărul permiselor de ardere s-a mărit de peste 6 ori în doi ani. Volumul de gaze arse la faclă s-a triplat în SUA în ultimii 5 ani, contribuţia acestora la încălzirea globală fiind semnificativă, dar totuşi, SUA sunt doar pe locul 5 în lume la aceste arderi, după Rusia, Nigeria, Iran şi Irak. Arderea la faclă are la bază o motivaţie strict economică, considerentele ecologice fiind complet ignorate. Evident că procedeul este poluant, afectează calitatea aerului şi accentuează efectul de seră. În cazul României, nu contează dacă faclele se vor vedea din satelit sau nu, contează că vom contribui şi noi la agravarea efectului de seră, cu consecinţele sale devastatoare pe plan climatic.
– În fine, ar trebui să ne întrebăm cu glas tare, să ne audă şi guvernanţii: merită să plătim orice preţ pentru dezvoltare?
– Nu merită să plătim orice preţ pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă şi independenţă energetică. Ultimul concept este o poveste frumoasă, îl bântuia pe Ceauşescu şi văd că-i chinuie şi pe unii politicieni români; de fapt, nici SUA şi nici UE nu pot deveni independente pe plan energetic. Chiar şi conceptul solidarităţii între statele membre UE a rămas o vorbă goală în domeniul energiei; fiecare se descurcă cum poate, iar România se descurcă cel mai rău în raporturile cu Rusia. Poate este cazul să fim mai pragmatici, mai realişti şi mai diplomaţi în raporturile cu Rusia, dar şi cu China şi alte state din afara UE.