Victor Ponta a declarat, miercuri, la Muzeul Holocaustului din Washington, că persoanele care la un moment dat spun că nu s-a întâmplat nimic rău în România în istorie trebuie să cunoască realitatea şi să o asume, el precizând totodată că istoria nu trebuie nici măcar „cosmetizată”.
„Cred că singurul lucru ruşions este să nu recunoşti, să nu accepţi istoria şi, cu sprijinul dumneavoastră, cu sprijinul ministerului Educaţiei, sunt convins că generaţiile noi vor fi mai bine educate şi mai bine informate, fără niciun sentiment suplimentar de vinovăţie, ci doar asumând istoria, cunoscând-o pentru a nu mai accepta niciodată, nu repetarea sa, dar nici măcar cosmetizareas sa, ceea ce cred că e foarte important. Toţi cei care la un moment dat spun că nu s-a întâmplat nimic rău în România trebuie să cunoască realitatea şi să ne-o asumam”, a spus Ponta presei, după ce a vizitat Muzeul Holocaustului din Washington.
El a susţinut declaraţia în contextul semnării unui acord de cooperare dintre Ministerul Educaţiei din România, Institutul Elli Wiesel şi Muzeul Holocaustului din Washington.
Premierul a arătat că trecutul trebuie asumat indiferent dacă este vorba de lucruri bune sau rele.
Prezent la eveniment, directorul secţiei de cercetare arhivistică din cadrul muzeului, Radu Ioanid, a subliniat faptul că nu trebuie învinovăţite popoarele, ci regimurile politice.
„Mă bucur că aţi folosit cuvântul de „vinovăţie”, pentru că punctul nostru de vedere a fost întodeauna că nu este vorba de vinovăţia unui popor. Este vorba de vinovăţia unui regim politic”, i-a spus Radu Ioanid lui Ponta.
de pe gandul.info
Oare prin asta a inteles si ca istoria nu trebuie desfigurata?