Peste 10.000 de românii de pe cele două maluri ale Prutului au cerut la București, în cadrul celei mai ample manifestaţii stradale pentru Basarabia, transformarea reunirii cu Republica Moldova într-o prioritate naţională, transmite Romanian Global News.
Steaguri tricolore şi mesaje personalizate, alături de un imens drapel tricolor de 1200 mpătrați, cusut şi adus de basarabenii de la Chişinău, au fost purtate duminică de către manifestanţii pentru Basarabia, din faţa Guvernului României până la Palatul Parlamentului.
Marius Cazacu, originar din Bălţi, a precizat că românii basarabeni au venit la Bucureşti pentru a cere Unirea. ,,Aici suntem acasă”, a punctat acesta.
Participanţii, printre care se numără şi mulți români basarabeni, au steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje printre care „Vrem Unirea” şi „Sângele apă nu se face. Unire!”.
Ei scandează „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, „Doar o ţară am, pe care o iubesc, Basarabia, pământ românesc”, „Vrem frăţie, prin unire, pe vecie” şi „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţi odinioară”
,,Reprezentăm în stradă vocea marii majorităţi a poporului român care îşi doreşte ca Basarabia să fie prioritate naţională. Vin să o demonstreze atât cele 117.000 de semnaturi colectate din toate judeţele ţării pentru o lege menită să aducă Basarabia mai aproape de casă, cât şi cele mai recente cercetări sociologice ale căror rezultate plasează Unirea printre subiectele de maxim interes pentru români”, a declarat Cristian David, co-preşedinte al Platformei Civice “Acţiunea 2012″, principalul organizator al marşului.
Fostul premier al Republicii Moldova, Mircea Druc, prezent la eveniment, i-a îndemnat pe tineri să aducă Basarabia acasă.
„După o eclipsă de 50 de ani am spus deschis că vrem reintegrarea patriei. Nu s-a reușit. Acum spuneți căaduceți Basarabia acasă. Aduceți-o! Des vorbim de iubire, dar nu ne iubim, vorbim de unire, dar nu ne unim.
Tot ce se face astăzi este un semn bun că unirea este un proces ireversibil. Nu vă necăjiți pentru că nu putem decreta oficial unirea. Ea se face în fiecare zi, în fiecare clipă, se construiește zi de zi, și ceea ce facem acum este unire. Din punctul meu de vedere, noi ne-am unit deja!”, a declarat Mircea Druc.
Evenimente similare au avut loc duminică și în Paris, Roma, Barcelona şi New York, la iniţiativa comunităților de cetăţeni ai României și Republicii Moldova care lucrează în străinătate.
Doamne ajuta!