La şedinţa USL a fost prezent şi preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, care a informat liderii Uniunii asupra deciziilor luate până acum la nivelul comisiei.
Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat, joi, că proiectul de lege primit de la Guvern a fost schimbat total de către comisie, el arătând că a fost modificat inclusiv titlul şi că proiectul nu se mai referă la Roşia Montană, ci la exploatări auro-argintifere în general.
Vâlcov a spus că Acordul dintre Guvern şi RMGC a fost scos din proiectul de lege trimis de Guvern.
„S-au adoptat opt amendamente, de la titlul legii, care a fost modificat, şi primele opt articole, care au schimbat total legea. În primul rând Acordul a fost scos. La articolul 1 din proiectul de lege se pomenea de un Acord. Acordul a fost respins”, a spus Vâlcov.
El a arătat că niciunul dintre amendamentele adoptate nu face referire la proiectul Roşia Montană.
„Inclusiv legea s-a schimbat, deci nu vorbim de proiectul Roşia Montană, vorbim de o lege privind unele măsuri pentru stimularea exploatării minereurilor auro-argintifere din cadrul unor proiecte miniere de interes public deosebit”, a spus Vâlcov.
El a precizat că membrii comisiei au considerat că Acordul dintre Guvern şi RMGC nu îşi are locul în legea în cauză.
Vâlcov a spus că, prin scoaterea Acordului dintre Guvern şi RMGC, proiectul de lege la care lucrează Comisia pentru Roşia Montană reprezintă „mai degrabă o completare a Legii minelor”.
„Nu este o nouă Lege a minelor. Nu modificăm Legea minelor. Este mai degrabă o completare. Dar mai sunt şi alte discuţii, pentru că redevenţa s-a dus la 6%. În Legea minelor nu era 6%. Noi avem un proiect pentru toate exploatările de acest fel, va fi 6%”, a spus Vâlcov.
de pe realitatea.net