S-a smuls din pacea cabinetului său, unde ascultă Handel, şi s-a dus să ronţăie un biscuit la Parlament. Acolo, coborând 1900 de ani în puţul istoriei, le-a explicat senatorilor şi deputaţilor profani, din comisia specială de ce aprobă exploatarea industrială a aurului la Roşia Montană. „Ministerul şi-a formulat poziţia răspunzând unei sarcini de Guvern, aceea de a asigura într-un fel ca acordul cu RMGC sa fie modernizat, sa fie adus la standardul secolului 21. Tot ce înseamnă patrimoniu naţional să nu se afle sub niciun fel de pericol”, a spus el, după care a enumerat angajamentele negociate cu compania minieră Gold Corporation – conservarea a 7 km de galerii romane, un parc arheologic şi un altul tehnologic şi restaurarea a 41 de clădiri istorice – şi a încheiat apoteotic: „Eu am încredere că dacă litera acestuia acord este respectată în 10-12 ani vom putea băga Roşia Montană pe lista patrimoniului UNESCO”.
Personajul amator de gustărici şi de muzică barocă este ministrul Culturii, Daniel Barbu. Domnia sa a dat, în sfârşit, de bine, după ce a asudat făcând panegiricul USL pe la televiziuni, şi nu vrea ca această stare plăcută, în care s-a cufundat de vreo nouă luni, să se încheie, din cauza vreunei reacţii neconcordante cu ordinele şefului ierarhic. Aşa cum zice, a primit o „sarcină” pe linie guvernamentală şi s-a conformat. A dat o fugă la Roşia Montană, a văzut „cu ochiul liber” – recunoaşte că nu există o evaluare din partea statului – investiţiile de 32 de milioane de dolari făcute de RMGC şi a conchis că patrimoniul istoric va fi salvat. De-atunci, a ignorat, cu desăvâşire, toate organizaţiile şi forurile care susţineau contrariul, inclusiv devastatorul raport al Academiei Române, hotărând pectoralii dumnealui că Roşia Montană nu este demnă de UNESCO. A minţit că nu are atribuţii în acest sens, deşi statul formulează cererea, şi că nimeni nu a apelat ministerul să înceapă demersurile, deşi Asociaţia ARA a depus o solicitare de nominalizare a zonei în patrimoniul UNESCO în 2009 şi a reluat-o în 2010. Pe scurt, ministrul Barbu a refuzat să ia în calcul propunerile care nu se potriveau cu intenţiile Gold Corporation. Istoric de formaţie, Daniel Barbu se dovedeşte inamicul istoriei naţionale. „Distrugerea comunităţii Roşia Montană, veche de peste 2000 ani, prin strămutarea populaţiei, demolarea unor clădiri (inclusiv monumente istorice), biserici şi mutarea unor cimitire, este inacceptabilă. Exploatarea preconizată periclitează grav zona arheologică Alburnus Maior, unică în lume şi de mare valoare istorică şi culturală”, se arată în Raportul Academiei Române. Nepăsător, ministrul ronţăie resturile aruncate de Gold Corporation: „Acum avem în braţe un număr de case – 41- şi aceste galerii, pe care dacă nu le face cine investeşte acum, va trebui să le facem noi şi va costa”. Socoteală meschină, dar la atâta se reduce viziunea ministrului culturii RMGC.
Sursa: Rodica Ciobanu http://www.gandul.info