„Mişcarea Legionară susţine protestele”. Declaraţiile dlui Florin Dobrescu cu privire la protestele anti-proiectul Roşia Montană

Ca urmare a vehiculării în mediul on-line a unor mesaje contradictorii cu privire la evenimentele din ultimile 10 zile, am cerut domnului Florin Dobrescu, preşedintele executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, să facă unele clarificări.

Iată răspunsul d-sale la rugămintea noastră de a clarifica poziţia Mişcării Legionare faţă de curentul protestatar coagulat împotriva legii proiectului Roşiei Montană.

„Dintru început vreau să clarific: Mişcarea Legionară susţine manifestaţiile de protest împotriva legii proiectului minier de la Roşia Montană. Legionarii sunt implicaţi şi participă, exclusiv în limitele Legii, la aceste manifestări publice. 

De altfel, în piaţă sunt prezente organizaţii precum Fundaţia Bunavestire, iar Partidul „Totul pentru Ţară” a anunţat printr-un comunicat că susţine aceste mişcări de protest.

Salvarea regiunii Roşia Montană reprezintă o cauză de maxim interes naţional. Poziţia adoptată în acest sens de instituţii fundamentale ale României precum Academia Română, Biserica Ortodoxă, cea Unită şi cea Romano-Catolică, Casa Regală şi altele, reprezintă o dovadă în plus că aceasta este singura cale de urmat în această problemă.

Am considerat necesar să fac aceste precizări în condiţiile în care internetul abundă de mesaje contradictorii, uneori emise în numele Mişcării Legionare, şi care pun în circulaţie tot felul de teorii conspiraţioniste, care văd în orice eveniment social o manipulare sau cine ştie ce interese ascunse.

Mai sunt, de asemenea, acele „cântece de sirenă”, venite dinspre o anumită parte a mass-mediei, care semnalează strident prezenţa în piaţă a unor elemente stângiste ori a unor ONG-uri aflate în zona reţelei Soros.

Eu nu vreau să dezbat aici în ce măsură există în rândul protestatarilor astfel de influenţe.

Ceea ce vreau să subliniez – şi asta a constatat oricine a participat din prima zi la aceste proteste – este faptul că marea masă a acestor protestatari este alcătuită din tineri de foarte bună condiţie intelectuală, segmentul 18-40 ani, neutri din punct de vedere ideologic, şi care au dat curs acestei mobilizări fără precedent a societăţii noastre civile.

Dincolo de această masă neutră, există o puzderie de ONG-uri şi grupări, din toată diversitatea spectrului civic: de la ecologişti, naţionalişti, monarhişti şi până la marxişti. În ce măsură fiecare din aceştia încearcă să se distingă în acest creuzet social spontan e greu de precizat. Incontestabil este că, în ciuda acestei diversităţi de orientări ideologice, se constată acolo în stradă o solidaritate nemaiîntâlnită în ultimii 23 de ani.

De altfel, ca participant la evenimentele din decembrie 1989 şi din 1990, pot să vă spun că de atunci încoace nu am mai văzut o astfel de stare de spirit pe străzile Bucureştiului.

Şi atunci, de ce să vedem pretutindeni doar duşmani, de ce să interpretăm orice eveniment într-o cheie ideologică? Şi de ce să nu vedem mulţimea de tradiţionalişti, de naţionalişti din rândul acestor proteste.

Cred că aceşti oameni se adună şi protestează împreună tocmai pentru că au găsit ceva comun şi acel ceva ţine fără îndoială de identitatea naţională. Pe care societatea românească şi-a pierdut-o mult în ultimul sfert de veac, asta explicând dezbinarea care-i caracterizează pe români.

Dacă în piaţă există şi elemente anarho-comuniste sau agenţi ai lui Soros, asta nu va influenţa cursul evenimentelor. În fond, scopul este salvarea Roşiei Montane şi închiderea definitivă a acestui proiect ucigaş. Când acest lucru va fiobţinut, aceste amănunte nesemnificative nu vor conta deloc în contextul naţional a biruinţei.

Societatea românească a evoluat, ea se pare că a atins un anumit grad de educaţie civică şi politică, iar acest lucru mă duce cu gândul la eseul lui Horia Sima din 1951, „Menirea Naţionalismului”, în care el opta tocmai pentru acest tip de societate deschisă, democratică, în cadrul căruia se armonizează conţinuturi ideologice din cele mai diverse. Prezenţa într-o astfel de mişcare civică a legionarilor, alături de liberal-monarhişti, stângişti, ecologişti sau conservatori este absolut firească în acest context şi asta dă încă o dată actualitate operei Comandantului Horia Sima la 20 de ani de la trecerea sa în veşnicie.”

A consemnat redactorul Buciumul, Alexandru Onofrei.

anticomunismbiserica catolicacrestinismexploataregabriel resourcesgaze de sistinchisorile comunisteParintele Iustin ParvuPoliticaprotestrazvan theodorescurezistenta anticomunistaRosia Montanarosia montana gold corporationsecuritateSpiritualitate
Comments (1)
Add Comment
  • Viorel

    Nimic de spus, decat „Bravo!”