Apă sângerie pe Crişul Repede. Ministerul Mediului tace chitic

Turiştii ieşiţi în natură pe malurile râului Crişul Repede în zona localităţii Şuncuiuş au avut parte sâmbătă, 3 august, în jurul orei 15.00, de clipe de coşmar.

În decurs de doar câteva clipe, apa râului limpede ca lacrima şi-a schimbat culoarea în roşu sângeriu. Unda de poluare a durat aproximativ 3-4 ore, timp în care mii de păstrăvi, precum şi alte specii de peşti au încercat să îşi caute refugiu în puţinele ochiuri de apă rămase neatinse de unda de poluare.

Substanţa poluantă avea o greutate relativ mare, depunându-se pe tot ce exista în râu, începând de la pietrele de pe fundul apei şi terminând cu flora şi fauna acvatică. Cel mai probabil aceasta a provenit din ruperea unui iaz sau dintr-o deversare accidentală dintr-o gură de mină (de uraniu), în zonă existând destul de multe galerii abandonate.

Rezervaţia Naturală Defileul Crişul Repede, unde s-a produs poluarea, adăposteşte specii de insecte unice în lume, dar în acelaşi timp şi una dintre cele mai mari populaţii de păstrăv şi lipan din România. Sau cel puţin adăpostea până înainte de poluare.

Nu se ştie din ce motive, atât cei de la Apele Române, cât şi cei de la Ministerul Mediului încearcă cu disperare să muşamalizeze acest caz.

Contactaţi telefonic, cei de la Ape susţin cu tărie că pe Crişul Repede – chiar dacă imaginile îi contrazic – în cursul zilei de sâmbătă apa a fost curată ca…lacrima! Ministerul Mediului nu vrea să dea niciun răspuns cu toate că s-a solicitat un punct de vedere prin intermediul poştei electronice.

Gurile rele spun că motivul tăcerii ar fi Viorel Lascu, consilier ministerial la Ape, Păduri şi Piscicultură. Consilierul nu este străin de asociaţia care gestionează o parte importantă a rezervaţiei, iar poluarea nu “dă bine” în afaceri.

Cotidianul

Comments (16)
Add Comment
  • Sorin

    Daca asta se intampla in tari civilizate, se lasa cu amenzi f.f.f. mari sau puscarie, dar la noi la Romanica ca la nimeni !!! Civilizatie….ha-ha-ha !

  • Mesia

    sangele lui Iisus! Sfarsitul se aproprie! Cartea Revelatiei se arata a fi adevarata!

  • @ mesia

    Mai bea o dusca și revino-ti!

    • @ mesia - 2

      Pentru acei atei urechiati tari in gura ca femeia la telefon, pana cand se apropie satan in clipa cand constiinta intra in cealalta forma de existenta… Daca sunteti atat de „moderni” si de „demono-crati”, respectati macar opiniile celor „saraci cu duhul”… Caci asta e, va laudati ca sunteti voi urechiati moderni cu ideile pe care cineva prin puterea sugestiei vi le-a „implantat” in „filosofia” voastra ambiguu..

  • Bella

    Mesia, taci si revino cu picioarele pe pamant!

  • Webdivers (7) | J Marius

    […] Poluare pe Crisul Repede – apa a avut o culoare rosu-sangerie, dupa cum se specifica in articol. Inca un exemplu de poluare care incearca sa fie musamalizata de Ministerul Mediului, care se pare ca nu are nici o reactie…. oficiala pana in acest moment. […]

  • Nicu

    se putea sa su se bage vreun pocait in discutie .. doar nu ii prima data cand o patim cu poluarea , si tot nu sa intamplat nimic pana acum nu o intrat nimeni la puscarie si nu o luat nimeni amenda ..de ex. Copsa Mica ( negru de fum ce continea plumb ) mi de oameni au plumb in sange si majositatea mor la 65 de ani !!!
    aaa ..am uitat ..si asta scrie in cartea aia !? pocaitule !?

    • Mihai

      esti penibil. asa cum s-a cerut mai sus respectarea credintelor personale, tot asa ar trebui sa procedezi si tu. Invata sa gandesti inainte de a vorbi (in cazul de fata, „a scrie”). Apropo, ai greseli gramaticale demne de clasa a I-a

      • Lucian

        In clasa I (întâi) am invatat ca nu se scrie I-a, decat a- II-a, a-III-a …etc. Cine pe cine corecteaza?
        Respectati religia, dar unii sunt si prosti cu duhul 😉

  • Sorin

    Pai in loc sa scrieti pe blogul asta ce ar fi sa mergem la minister si sa facem un protest. Eu stau in Germania acuma dar stau in Cluj si vin la sfarsitul lui septembrie acasa. Cine se baga?
    Ma duc si singur.

  • Sandor

    Trebuiau colectate monstre de apa poluata si predate la organizatii non guvernamentale pentru analize. Si rezultatele duse la ministerul „Mediului” si la Apele Romane. Oare si atunci o sa sustina ca nu sa intamplat nimic?!

  • Cristina

    Cine a facut poza, trebuia sa ia si o proba din apa si sa o duca imediat la un laborator pentru analize.
    Si atunci nu aveau cum sa mai taca.
    Si de unde stim ca poza asta a fost pusa exact in ziua cand a fost poluat raul si nu este doar un joc al celor care isi platesc niste polite unii la altii cu unii de prin ministere? Ca nu mai stii nimic.

  • Fisherman

    S-ar putea ca asta sa fie vopsea de pesteri, folosita de speologi, care nu e toxica. Trebuia luata proba de apa.
    Eu asta am impresia ca e. In acea zona, mai sus de Suncuius sunt multe pesteri, dar nu stiu sa fie mare industrie poluanta pe acolo.

    • dumi

      Atat de puternic sa fie colorantul respectiv??

  • abe

    La cum arata, pare a fi substanta de contrast, folosita de speologi, pentru a afla unde iese un curs de apa dintr-o pestera. Diin cate stiu nu e toxic, si dispare, asa cum a aparut.

    Zona Suncuius e plina de pesteri si e posibil sa fie explorari speologice in zona.

    Dar e mult mai ok sa ne panicam 🙂

    Jizas is comming… Quick, look busy 😀

  • dumi

    Ghilotina ar fi o pedeapsa prea usoara pentru cretinii astia care produc dezastrele astea, si de ceilalti cretini care permit evenimente de genul n-am ce sa mai zic…noi suntem de vina ca nu actionam!