AUSCHWITZUL ROMÂNESC! Crimele Comunismului capătă noi dimensiuni ale ororii! Marius Oprea a descoperit un crematoriu al groazei la înschisoarea Râmnic! Săpăturile de la Târgu Ocna în pericol de sistare din nefinanţare.

 

 

Sursa: Ziuanews.ro

Istoricul Marius Oprea – director al departamentului de Investigații Speciale al IICCMER – dezvăluie, în exclusivitate pentru ZIUAnews, cum a descoperit crematoriul din pivnița fostei închisori comuniste de la Râmnicu Sărat. Totodată, reputatul „vânător de securiști” arată cu degetul spre guvernanți, explicând că e pus în imposibilitatea de a-și continua activitatea din lipsă de fonduri: „În prezent, sunt silit să scriu trei referate pentru o nenorocită de mătură!”

Crematoriu camuflat sub camera gardienilor

Întrebat ce crede despre crematoriul pe care l-a descoperit în subteranele de la Râmnic, Marius Oprea și-a manifestat convingerea că acesta este o creație a comuniștilor, și nu o incintă destinată arderii resturilor animale: „Crematoriul de la Râmnicu Sărat este ascuns la trei metri adâncime, chiar sub camera gardienilor. Acolo am descoperit o trapă foarte bine camuflată și o scară interioară care coboară într-o cameră. Tot acolo mai sunt și niște mese de zinc, care seamănă cu cele din laboratoarele de autopsie. Crematoriul se găsește sub clădirea din dreapta, cea de lângă intrarea principală în penitenciar. Unii au încercat deja să mă ducă în derizoriu, susținând că amplasamentul ar data din anii ’70-’80, crematoriul fiind destinat, cică, arderii rămășițelor animale de la abatoare. Păi, dacă ar fi fost așa, de ce e atât de bine ascuns acest crematoriu? De ce a fost camuflat, chiar sub camera gardienilor?”, întreabă istoricul intenționează să solicite ajutorul unor experți în medicină legală, pentru a proba dacă cenușa găsită în crematoriu este de proveniență umană.

„Niciodată nu este prea târziu pentru aflarea adevărului!”

Totodată, Marius Oprea a explicat că, deși au trecut mai bine de două decenii de la Revoluție, procesul foștilor torționari comuniști trebuie înțeles ca un imperativ categoric, indispensabil reconcilierii sociale: „Eu am convingerea că niciodată nu este prea târziu pentru aflarea adevărului. Avem datoria de a face procesul torționarilor și de a trage bestiile la răspundere! Acești nenorociți ar fi trebuit să vină ei și să recunoască crimele pe care le-au săvârșit, așa cum s-a întâmplat în Africa de Sud, acolo unde s-a reușit un proces de reconciliere socială. De un astfel de proces are nevoie și România. Din nefericire, la noi nu se mișcă mai nimic. Să sperăm că măcar acum, după mai bine de douăzeci de ani de la Revoluție, vom avea șansa de a le facem dreptate foștilor deținuți politici.”

„Nu sunt bani pentru cercetarea crematoriului”

Cât despre finanțarea acțiunilor pe care le desfășoară, Marius Oprea ne dezvăluie că fondurile alocate de Guvern sunt atât de mici, încât a ajuns în imposibilitatea de continua săpăturile: „Eu dezgrop foști deținuți politici asasinați de comuniști și fondurile de care dispun nu sunt niciodată suficiente. Nu știu de unde voi face rost de bani pentru specialiștii pe care intenționez să-i chem pentru a analiza crematoriul de la Râmnicu Sărat. Se pare că Guvernul dirijează banii spre alte proiecte, considerate mai importante. Eu sunt forțat să mă dau de trei ori peste cap pentru a face săpături.

11 cadavre în clădirea clopotniței

Menționez că nu mai puțin de cinci milioane și jumătate (n.red – rol) mă costă doar expertiza pentru un singur mort, ori doar la Târgul Ocna eu am dezgropat 11 cadavre. Din lipsă de bani, le-am fotografiat, le-am băgat în saci și le-am lăsat în clădirea clopotniței. Sunt legat de mâini și de picioare. Ce să vă mai spun?! Depun toate eforturile de care sunt în stare… Poate că atunci când va începe campania electorală, guvernanții ne vor da și nouă niște fonduri pentru a ne continua activitatea. Tot ce contează este să mergem mai departe. În prezent, sunt silit să scriu trei referate pentru o nenorocită de mătură… Eu nu pot săpa decât vara și banii se dau mereu prea târziu. Nu pot să mă duc și să sap cu buzunarele goale, vă imaginați că trebuie să-i plătesc pe oameni, pe cei care dau la hârleț.

Sincer vă spun, am început și eu să mă plictisesc de situația asta…”

Comments (0)
Add Comment