Conducerea TPT este acuzată de INSHR-EW de activitate cu caracter fascist, rasist, antisemit şi contrară ordinii de drept. Aceste acuzaţii constituie de altfel şi baza acţiunii de dizolvare a TPT iniţiate în vara anului trecut de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin prim-procurorul Remus Budăi, acţiune respinsă luna trecută de instanţa Tribunalului Bucureşti ca neîntemeiată.
Partidului „Totul pentru Ţară” i se reproşează continuitatea cu formaţiunea politică omonimă din perioada interbelică, fondată de generalul Cantacuzino-Grănicerul şi Corneliu Zelea Codreanu, precum şi similitudinea semnului permanent al TPT cu însemnul Gărzii de Fier interbelice. De asemenea, la instigaţiile Institutului Elie Wiesel, procuratura acuză TPT de încălcarea Ordonanţei de urgenţă 31/2002, respectiv de săvârşirea infracţiunilor de propagandă de tip fascist şi antisemit, încercând să susţină aceasta prin participările reprezentanţilor TPT la comemorarea unor lideri legionari precum Corneliu Codreanu sau Horia Sima, dar şi prin simpla prezenţă între întemeietorii partidului a unor vechi fruntaşi legionari, fiind exemplificat în acest sens comandantul legionar Gheorghe Grecu, fost deţinut politic şi cetăţean SUA, decedat în ianuarie 2012.
Reprezentanţii TPT au arătat organelor de cercetare penală că însăşi instanţa Tribunalului Bucureşti a constatat, în sentinţa amintită, că argumentele procuraturii enumerate mai sus nu pot da temeinicie acuzaţiilor de fascism şi antisemitism, în condiţiile în care, în cei 20 de ani de existenţă, conducerea TPT nu a utilizat niciodată formule antisemite şi s-a declarat permanent în favoarea statului de drept, iar Mişcării Legionare nu i s-a stabilit caracterul fascist nici la Tribunalul de la Nurnberg şi nici la alte instanţe internaţionale.
Cercetarea penală a liderilor TPT a debutat aproape concomitent cu deschidera unui noi dosar de dizolvare deschis de acelaşi prim-procuror Budăi, de la Parchetul Bucureşti, de astă dată pe Legea 14/2003 a partidelor politice, care la alininatele 46-48 prevede dizolvarea pe cale legală a partidelor care nu obţin 50000 voturi la alegeri.
De remarcat că acţiunea a fost demarată fără a se fi încheiat cealaltă acţiune de dizolvare, în care procurorii au făcut apel, TPT fiind practic singurul partid de după 1989 împotriva căruia s-au deschis concomitent două acţiuni de desfiinţare.
La această oră, reprezentanţii TPT au depus întâmpinare şi au declarat că vor demonstra instanţei impedimentele şi tracasările la care au fost supuşi de-a lungul anilor de autorităţi, acţiuni care le-au adus grave prejudicii de imagine şi au descurajat implicarea multor susţinători şi membri, secretariatul partidului dispunând de probe adunate de-a lungul anilor în acest sens.
De altfel, TPT s-a mai confruntat în 2007, pe când se numea „Pentru Patrie” cu un proces de dizolvare identic, instanţa Tribunalului Bucureşti respingând în noiembrie 2008 acţiunea procuraturii şi decizând că organizaţia politică poate să continue să funcţioneze legal.
De asemenea, reprezentanţii TPT şi-au manifestat suspiciunea că şi controalele financiare desfăşurate în această perioadă ar putea avea legătură cu loviturile concertate la care partidul este supus de forţe care se pare că îi doresc dispariţia cu orice preţ.
Contactat telefonic, Florin Dobrescu, preşedintele executiv al TPT a declarat că liderii organizaţiei nu se vor lăsa impresionaţi de aceste lovituri concertate, afirmând că au încredere în actul de justiţie şi că acţiunile menite să distrugă TPT nu îi vor opri din drumul trasat de înaintaşii lor, acela al construirii unei ţări ca soarele sfânt de pe cer.
Adrian Petreanu
redactor Buciumul.ro
Pai cine va impiedica sa-i faceti o sesizare procurorului cu pricina la CSM, pentru nesocotirea unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile? Daca e bal, bal sa fie! Cat despre povestea cu neobtinerea a 50000 de voturi…aici aveti oaresce vina!
[…] Adrian Petreanu | redactor Buciumul.ro […]
De ce nu prezentaţi în instanţă cazul admiterii de către Judecătoria Sibiu a contiunuităţii organizaţiei naziste Grupul Etnic German prin FDGR? Atenţie, Grupul Etnic German a fost condamnat la Nurenberg, ca organizaţie nazistă, în timp ce Mişcare Legionară nu a fost condamnată! Grupul Etnic Geman a fost desfiinţat prin Convenţia de Armistiţiu din septembrie 1944 şi Decretul – Lege al regelui Mihai în octombrie 1944. Aveţi mai multe informaţii aici: http://www.justitiarul.ro/forumul-democrat-al-germanilor-din-romania-fdgr-condus-de-klaus-iohannis-se-declar-oficial-continuatorul-partidului-nazist-din-al-doilea-rzboi-mondial/
Dacă doriţi informaţiiu suplimentare sau documente, inclusiv sentinţa civilă a Judecătoriei Sibiu, vă stau la dispoziţie!
[…] Sursa: http://www.buciumul.ro/2013/07/15/persecutia-continua-dosar-penal-pentru-conducerea-partidului-totul… […]