Politica Uniunii Europene, susținută de FMI, este de a liberaliza prețurile la energie pe întreg teritoriul uniunii, în mod progresiv. Scopul declarat este de a nu exista diferențe la prețuri pentru anumite servicii care dăunează competitivității și concurenței. Oricât de logic ar suna acest plan, el nu face altceva decât să creeze o falie și mai mare între țările bogate ale UE și țările sărace. Scopul ascuns este de a crea o Uniune Europeană de tip feudal, unde câteva țări puternice, Marea Britanie, Germania, Olanda, Austria, Franța, beneficiază de piața deschisă și monopolizează anumite sectoare, dar și forța de muncă, și țări iobage, de genul României, Slovaciei, Bulgariei, Letoniei și Lituaniei, care nu mai pot concura economic și a căror singură resursă este cea umană. Adică forță de muncă ieftină.
Salariul minim pe economie este un concept pur social, el nevând o corelație în economia reală. Dovadă stă evoluția acestui concept în România, unde salariul minim este folosit în scopuri pur electorale și politice, pe model populist. În 2012 România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim pe economie. În perioada de boom economic dintre 2003 și 2007, salariul minim din România a scăzut, în loc să crească, având un trend invers salariului mediu pe economie.
Liberalizarea este un concept care României nu a adus niciodată nimic bun. Desigur, este absurd să credem că România mai poate exista ca un stat închis de tip nord-coreean sau deschis doar parțial, pe modelul CAER. Însă nu putem să nu observăm că o analiză lucidă beneficii versus costuri de la aderarea în UE ne indică faptul că România, din punct de vedere economic, a avut doar de pierdut. Desigur, avem câteva beneficii de netăgăduit, cum ar fi libera circulație și accesul la o piață economică uriașă, însă ce folos putem avea dacă firmele din România sunt din ce în ce mai dezavantajate față de cele din Europa de Vest? Investițiile în România au doar rolul de a oferi locuri de muncă și atât, profitul companiilor străine, fie ele bănci sau firme din domeniul IT, fiind întotdeauna pe zero în România, fiind mutat prin mecanisme financiare complexe (și adesea ilegale!) către firmele mamă.
Salariul minim din Luxemburg este de 11.5 ori mai mare ca cel din România. Șase țări au salariul minim de peste 1000 de euro, în timp ce 10 țări au salariul minim de sub 400 de euro. România și Bulgaria sunt la coada tuturor clasamentelor la nivelul EU. Până și țări ca Letonia, Lituania, Slovacia sau Estonia având salariile minime mai mari ca noi. Aceasta este Uniunea Europenă în care trăim: avem săraci și bogați laolaltă, gard în gard, diferențele economice și sociale sunt atât de mari încât se văd de pe Lună. UE nu este în acest moment altceva decât o construcție artificială pe model feudal, din care nici nu putem ieși, dar în care nici nu mai putem schimba nimic.
O soluție la aceste diferențe enorme ar fi stabilirea unui salar minim pe economie la nivel european. Jean-Claude Juncker, fost președinte până acum câteva săptămâni al grupului Eurozonei, a propus această măsură pentru a evita dispariția dimensiunii sociale a Uniunii Europene. Desigur, acest lucru nu este unul facil. Cum ar putea România să reducă diferența cu Luxemburg? Măsurile de austeritate luate de guvernele naționale pe fondul crizei economice nu au ajutat economiile, ba mai mult, le-au sabotat. Acest lucru a fost recunoscut de Olivier Blanchard (economistul-şef al FMI) şi Daniel Leigh într-un raport din 31 decembrie 2012. Austeritatea este contraproductivă, iar România a excelat în aplicarea fără minte de măsuri de austeritate. Stând și asteptând să revină încrederea investitorilor pentru piața europeană, pentru a putea anunța ieșirea din criză în 2015, decalajele sociale dintre țările europene cresc constant și sigur. Și chiar dacă în 2015 UE și FMI vor trâmbița ieșirea din criză, ce folos vor mai avea românii din asta?
De George Bara – NapocaNews