24 Iunie – Ziua Legiunii. Câteva clarificări.

de Florin Dobrescu

Am citit zilele astea opiniile unora cum că Ziua Legiunii nu ar trebui serbată, că nu ar trebui în nici un fel marcată.

Mai mult decât atât. Invocând Circulara nr 79 din 18 iunie 1937, dată de Căpitan cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înfiinţarea Legiunii Arhanghelul Mihail, prin care cerea legionarilor să nu aniverseze în nici un fel împlinirea a 10 ani de la înființarea mișcării, acești oameni pretind că orice manifestare ce ar marca Ziua Legiunii astăzi, după 76 de ani de la acea circulară, ar încălca voința lui Corneliu Codreanu și, implicit, ar presupune o deviere de la linia Legiunii.

Să clarificăm câteva lucruri.

Întâi, trebuie spus că nu toate circulările Căpitanului au valabilitate perpetuă. Unele din ele reglementează valori și principii perene, esențiale, care țin de morala elementară și de etica interumană. Acestea sunt valabile până la sfârșitul veacurilor și sunt asimilate în ceea ce generic denunim doctrina legionară.

Altele, care au fost date în anumite auspicii politice interne sau externe, ori care au vizat gestionarea unor momente de mare criză, nu pot fi considerate ca având o valabilitatea și cu atât mai puțin o aplicabilitate în orice situație de astăzi.

Așa bunăoară, nu putem avea pretenția că celebra circulară din 1936, care preciza linia de politică externă a Legiunii alături de Axa Berlin-Roma, ar mai avea vreo valabilitate astăzi. În contextul geopolitic de atunci, ea a fost firească. Dar astăzi, la 75 de ani, după toată umilința și persecuția pe care Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini au exercitat-o asupra noastră, e limpede că nu mai are vreo valoare practică.

Un alt exemplu este cel al circularei de la începutul postului mare al anului 1938, în care Căpitanul trasează legionarilor, pe toată durata celor 6 săptămâni de post, reguli de o severitate monahală, cu restricții uneori ieșite din comun. Dar în ce situație era data acea circulară? În contextul în care regale Carol suprimase statul de drept, instaurând dictatura personală și pregătind cu frenezie una din cele mai sângeroase prigoane împotriva Legiunii. Acea circulară se referă la postul mare al acelui an, și nu trebuie impusă legionarilor de-a pururi, așa cum încearcă și astăzi unii radicali să sugereze. 

Nu mai vorbesc de artificiul unor frustrați care, la începutul anului trecut, vroiau să umbrească bucuria evenimentului redobândirii prin justiție a titulaturii istorice a Partidului „Totul pentru Țară”, agățându-se de litera celebrei circulare prin care Căpitanul dizolva acest partid în 1938 afirmând că rațiunile existenței sale au încetat să existe. Inutil sămai precizăm că acel text era valabil strict în contextul de după 11 februarie 1938, când Carol II suprimase regimul pluripartit, dispunând desfințarea tuturor partidelor și interzicând existența lor cu excepția unui singur partid totalitar.

Întorcându-ne la chestiunea Zilei Legiunii, e de notat că circulara invocată de contestatarii acțiunilor noastre de la Țigănești a fost emisă într-un anumit context. Și anume, într-o perioadă în care partidele politicianiste umileau populația săracă a României cu fastul serbărilor și recepțiilor lor pompoase. Căpitanul dorea să distingă Legiunea, prin sobrietate, de celelalte partide. Așa făcuse cu evitarea oricăror acțiuni publice stradale, preferând alternativa taberelor de muncă, discursurile lungi înlocuindu-le cu munca și rugăciunea etc..

În acel context, era esențial ca legionarii să se deosebească net de restul vieții politice dâmbovițene. În această situație a apărut circulara în cauză și așa se explică și conținutul ei. De altfel, circulara se referă la acea aniversare de 10 ani, ea fiind în mod special pentru ziua de 24 iunie 1937.

Nimeni nu poate însă avea pretenția că o astfel de măsură trebuie extinsă ad-literam pentru totdeauna, indiferent de context.

După revoluția din 1989, în contexul revenirii la libertățile constituționale și reorganizării legionarilor supraviețuitori ai marii prigoane comuniste, veteranii Legiunii, care la început au activat cu precădere în cadrul juridic al organizațiilor Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, au desfășurat în primii ani diverse manifestări prin care promovau adevărul despre lupta și suferința lor – cenaclurile AFDPR, sau comemorări ale camarazilor lor căzuți în prigoane sau morți în credință legionară. Locuri cu mare încărcătură de suferință și sacrificii au devenit rapid adevărate centre de pelerinaj anual, unele din ele păstrându-și această funcție până astăzi.

Unul din primele pelerinaje organizate după 1990 a fost cel de la Țigănești. În cimitirul alestui sat din nordul județului Ilfov satului se afla mormântul singurului din cei 5 întemeietori ai Legiunii, comandantul Buneivestiri Radu Mironovici. Prin 1994, aici au fost aduse în taină și osemintele altui văcăreștean, Corneliu Georgescu, care murise în 1945 la Mitersill, în Austria.

An de an, bătrânii legionari și tinerii lor urmași au păstrat cu sfințenie acest pelerinaj care a devenit o adevărată tradiție a lumii legionare. Supraviețuitori ai lagărelor și închisorilor, luptători cu arma în mână în munți, grade legionare, cu toții au instituit, an de an, prin prezența lor, această tradiție care a rămas marcată în calendarul anual al manifestărilor legionare din ultimele 2 decenii, așa cum este Aiudul la 14 septembrie, Predealul la 22 septembrie, Sâmbăta de Sus de Sfântul Ilie, Balaciu de Înălțare ș.a.m.d..

Poate să gândească cineva că acești oameni ar fi nesocotit cuvântul Căpitanului? Și apoi, cine ne-ar mai putea rupe pe noi, în aceste condiții, de acest frumos pelerinaj anual de la Țigănești.

Iată de ce vom fi prezenți cu toții, în fiecare an, pe 24 iunie la Țigănești. Așa să ne ajute Dumnezeu.