La câteva zile de la moartea părintelui Justin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă din Neamţ au apărut mai multe icoane care îl înfăţişează alături de Maica Domnului pe unul dintre marii duhovnici ai României Ortodoxe.
În una din icoane apare părintele Justin ţinând în mâna dreaptă ctitoriile sale. Deasemenea, de sub haina de călugăr se iveşte şi uniforma vărgată de deţinut, aluzie la anii grei de puşcărie executaţi în credinţă legionară.
În altă reprezentare, cuviosul părinte Justin Pârvu apare împreună cu doi mucenici ai Ortodoxieie ce stau alături de Maica Domnului care îl ţine în braţe pe pruncul Hristos.
Cazul nu este singular, în România circulând icoane şi cu Valeriu Gafencu, denumit şi “Sfântul închisorilor”, chiar dacă acesta nu a fost încă canonizat oficial de Biserica Ortodoxă Română. Mai mult, există reprezentări ortodoxe chiar şi cu Corneliu Codreanu, întemeietorul Mişcării Legionare “Arhanghelul Mihail”.
Duminică, la ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămîni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete.
Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial, apoi a fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ). În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).
Sursa: FrontPress.ro
Oare pot fi considerate icoane reprezentarile acestea, inainte de trecerea timpului randuit de biserica spre a recunoaste pe cineva in randul sfintilor?