Ura pentru aproapele, dușmania aproapelui este expresia cea mai înaltă a dezumanizării, este sentimentul care desfigurează ființa umană și care duce încet, încet la demonizarea ei, la asemănarea tot mai izbitoare cu puterile întunericului. Ura este acea patimă, care, dacă nu este stăvilită de o viață duhovnicească autentică pune stăpânire pe om, îl robește și în final duce la păcate foarte grave. Este mecanismul prin care omul se întunecă, este semnul absenței lui Dumnezeu și al harului divin. Căci omul care urăște cu patimă nu-l poate avea pe Dumnezeu, dacă nu se leapadă de acest cumplit păcat.
Cum să ne imaginăm noi, că urând pe aproapele nostru o să intrăm în Raiul cel dumnezeiesc? Cum să ne îmbătăm cu apă rece, căci urând pe aproapele, o să fim invitați la nunta Mirelui Hristos și la viața veșnică? Cum să fim primiți de mântuitorul, care ne-a poruncit: „Faceți bine celor ce vă fac rău, binecuvântați pe cei ce vă blestemă. „Numai la această măsură a dragostei vom fi la asemănarea cu bunul Dumnezeu, care răsare soarele și peste buni și peste cei mai puțin buni, căci Dumnezeu este iubire și asta cere de la noi, tot iubire. Să răspundem cu iubire la toate binefacerile Lui, să ne trăim viața în iubire și departe de ură, pizmă, invidie, mândrie.
Aceste patimi întunecate, să le înlăturăm treptat din inimile noastre prin efort duhovnicesc: prin post, rugăciune, păzirea poruncilor, participarea fără să lipsim de la Sf. Liturghie, prin spovedanie deasă și Sf. Împărtășanie, adică pe scurt prin Sf. Taine ale Bisericii. Căci făcânt acestea, Dumnezeu ne va da putere și har, nu numai să-l iertăm pe cel ce mult ne-a supărat, ci dimpotrivă, să-l și iubim ca pe noi înșine.
Ura este trăsătura de bază a diavolului. El nu poate iubi, ființa lui e numai ură pentru tot ceea ce este bun și frumos. Diavolul este incapabil să iubească, el este întunecat și datorită mândriei, dar și datorită urii și dorinței sale de răzbunare. Așa și omul care urăște sau care permite, mai bine spus urii să-și facă cuib în sufletul său, acesta se face sălaș diavolului, se aseamănă cu vrăjmașul binelui și al Lui Dumnezeu.
Chiar dacă, veninul acestui păcat ne-a pătruns în inimă, noi să luptăm cu toată puterea să-l dăm afară. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reuși.
Din ură s-au petrecut războaie de-a lungul istoriei, din ură a avut loc Holocaustul a peste 6 milioane de frați evrei în cel de-al doilea război mondial, din ură a apărut comunismul ateu, care a dărâmat biserici și a ucis în temnițele de la Aiud, Gherla, Pitești, Tg. Ocna, Jilava, M. Ciuc, Canal… mii și mii de oameni nevinovați, cu “vina comună” de a-și fi iubit țara și de a crede în Dumnezeu. Însă, acești martiri ai neamului au ajuns nu numai să-și ierte torționarii – pe cei care groaznic i-au chinuit, ci să-i și iubească cu toată inima. Ei au ajuns la sfințenie, și-au iubit chiar dușmanii, au dobândit harul desăvârșirii de la bunul Dumnezeu. Aceasta este înalta chemare a omului, la desăvârșirea duhovnicească, la îndumnezeirea prin crucea suferințelor, la asemănarea cu Dumnezeu. Sfinții martiri ai închisorilor comuniste au împlinit desăvârsit porunca iubirii aproapelui și iubirii de Dumnezeu. Căci bunul Dumnezeu ne oferă această șansă a asemănării cu El, a îndumnezeirii prin har, șansa de a ne desăvârși în iubire, în această scurtă viață de pe pământ. Apoi, pentru o viață de o clipă, ne dăruiește veșnicia pururea fericită, viața veșnică.
Mult ne iubește Dumnezeu și ne așteaptă la mântuire și la îndumnezeire, la adevărata înviere. Și dacă martirii și sfinții au reușit să ajungă la măsura iubirii de vrăjmași, noi de ce nu am reuși, oare?
Cu toată dragostea pentru toți oamenii,
Pr. Andrei
Sursa: buciumul.ro