Neamul românesc a fost, este şi va fi chinuit atâta vreme cât va accepta, tăcut, un jug al umilinţei impuse de alţii.
Neamul românesc a fost, este şi va fi chinuit atâta vreme cât nu va înţelege că umilinţa şi smerenia trebuiesc raportate la Cer şi nicidecum la marionete şi parveniţii ajunşi, de cele mai multe ori pe uşile din dos, în faţa unei naţiuni.
Neamul românesc a fost, este şi va fi chinuit atâta vreme cât va alege să tacă.
Aveam 13 ani în 1989 însă am înţeles, de pe atunci, că se deschide ţării noastre o poartă. Pe această poartă trebuia să păşim către libertate începând cu a spune ce gândim şi ce simţim şi continuând cu a pune în aplicare aceste lucruri, adică, în esenţă, să ne hotărâm singuri soarta.
Cadrul legal pentru aceasta era pe deplin conturat: conform dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”. Aici, de fapt, avem reluarea în sinteză a unor prevederi referitoare la libertatea de exprimare şi informare din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.
Este adevărat că în exercitarea acestor libertăţi, care şi ele comportă îndatoriri şi responsabilităţi, pot fi impuse unele formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, însă limitativ (probleme privind securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti – art. 10 alin. 2).
Şi la nivel constituţional s-au garantat, după 1989, aceste drepturi (art. 29, 30, 31). Libertatea conştiinţei, gândirii şi a opiniilor, libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile iar cenzura de orice fel este interzisă prin legea fundamentală a ţării. Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
În aceeaşi ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strabourg a subliniat constant că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane (clauza Handysidec / Royaume-Uni: „Libertatea de exprimare, consacrată în parag. 1 al art. 10, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului ei”).
Aşadar, putem înlătura orice temeri legate de ideea de exprimare atâta vreme cât nu creăm probleme privind securitatea naţională, integritatea teritorială, siguranţa publică.
– cum libertatea conştiinţei, a gândirii şi a opiniilor a fost transformată în mijloc eficace pentru grupuri restrânse de interese economice de a-şi promova politicile şi proteja afacerile; este vorba de grupuri care au ştiut să aplice metode de manipulare în masă, fiind cei extrem de bine instruiţi anterior anului 1989;
– cum libertatea gândirii noastre este asaltată zilnic de aceste grupuri care vor să ne impună doar „libertatea gândirii lor”, opiniile lor, cu precizarea că ghilimelele puse nu sunt decât cătuşele în care zace amorţită gândirea poporului român;
– cum libertatea conştiinţei pare azi o noţiune fără sens pentru un mare număr din cei ce compun satele şi oraşele româneşti;
– cum libertatea credinţelor religioase nu a însemnat decât dezrădăcinare şi alienare, prin ruperea legăturilor milenare cu credinţa creştin ortodoxă a mii şi mii de români al căror suflet pustiit şi pribegit s-a aciuat pe la doctrine cu finanţare, cu promisiuni dublate evident de gânduri viclene şi cu bătaie lungă pe seama spiritualităţii noastre, gândite şi dirijate din afara ţării;
– cum nimeni nu cere explicaţii despre ticăloşiile economice făcute din bugetul ţării, deşi dreptul oricărui român de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi, deci, îngrădit;
– cum nimeni nu cercetează firmele căpuşe pe instituţiile statului şi nimeni nu răspunde, deşi în spatele unei persoane juridice stă întotdeanua o persoană fizică;
– cum găuri de zeci şi sute de miliarde se fac vistieriei ţării iar trădătorii – altfel nu se pot numi cei care îşi nenorocesc proprii fraţii – scapă, trec graniţele şi ne umilesc din paradisuri fiscale prin reţelele de socializare pe care postează feţele lor de tâmpiţi notorii, având impresia că a fura şi a scăpa ar fi vreo virtute;
– cum ”amorţirea conştiinţei” pare realizată pe deplin şi pe întreg teritoriul patriei;
– cum în mass-media apar aceiaşi servitori ai grupurilor de interese, cu aceleaşi idei, puţine dar fixe, repetate obsesiv, spre a prinde adânc în subconştientul inert al românului;
– cum în mass-media nu apar cei care ar trebui sa apară, cei care doreasc binele acestui neam şi care ar putea să îi arate poporului toate bubele ce trebuiesc sparte trăgându-l, astfel, spre lumină.
Dar, cu toate astea, noi avem:
– dreptul de a ne exprima ideile şi opiniile în public şi în privat, prin orice mijloc ales de noi;
– dreptul de a transmite idei, fără a ţine cont de frontiere, oriunde şi oricând;
– dreptul de a transmite şi de a primi informaţii, în orice formă şi indiferent de frontiere, prin orice mijloc ales de noi.
Limitele legale ale acestor drepturi sunt date doar de chestiunile legate de integritatea teritorială, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti – excepţii de strictă interpretare şi aplicare.
Libertatea de exprimare priveşte nu numai „informaţiile” sau „ideile” apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc întrucât aceasta este exigenţa pluralismului, a toleranţei şi a spiritului de deschidere într-o societate democratică; aşadar putem critica activ orice nelegiuire comisă. Pentru că, în esenţă, libertatea nu reprezintă decât posibilitatea noastră de a actiona după propria noastră voinţă sau dorinţă, în condiţiile cunoaşterii legilor de dezvoltare ale Universului şi ale Naturii Umane.
Personal, cred că cele expuse mai sus sunt doar aplicaţii, interpretări şi norme ale unui drept divin: Dreptul Omului, oriunde s-ar afla el pe pământ, de a-şi face singur soarta; la scara naţiunii dreptul neamului de a-şi scrie el istoria şi nu de a lăsa pe străinii şi trădătorii de neam şi ţară să o scrie; dreptul neamului de a judeca prin Sfatul Oamenilor Buni şi Bătrâni ai acestei ţări pe trădători şi de a reda onoarea, dreptatea, cinstea şi curajul unui popor ce pare înfrânt; dreptul neamului de a-şi redobândi prin preoţi lumina, forţa, smerenia şi omenia; dreptul neamului de a-şi redobândi glia (incluzând sol, subsol şi spaţiul aerian) udată cu sângele străbunilor pe care niciunul dintre noi nu are voie să îi uite.
Pentru ca asta să se întâmple noi toţi trebuie să simţim, să gândim şi să vorbim – oriunde, oricând şi oricui, român sau de alt neam – răspicat, bărbăteşte, fără teamă, fără ascunzişuri, fără fraze cu două înţelesuri despre drepturile noastre de oameni aflaţi pe aceste meleaguri de la începuturile timpului; simultan trebuie să încetăm să ne victimizăm, să ne duşmănim, să ne suspectăm, să ne linguşim, să încetăm, într-un cuvânt, a ne purta altfel decât fii ai Fiului Omului.
Când vom înţelege aceasta şi când ne vom comporta ca atare, Dumnezeu îşi va întoarce faţa spre noi şi vom trăi cu adevărat binecuvântaţi de El în această Grădină a Maicii Domnului.
Dumitru ANDREI