Ambasada României la Phenian îşi continuă activitatea, a precizat duminică Ministerul român al Afacerilor Externe, dând asigurări că monitorizează atent evoluţiile din Peninsula Coreeană şi evaluează permanent securitatea misiunii diplomatice, potrivit Agerpres. Îngrijorarea rămâne la cote înalte în Coreea de Nord, iar China a lansat azi un avertisment dur la adresa regimului de la Phenian. În paralel, SUA au amânat un test balistic programat, pentru a nu spori tensiunile.
„În contextul actual, activitatea misiunii noastre diplomatice continuă”, arată MAE, la solicitarea AGERPRES.
MAE afirmă că se află în permanent contact cu partenerii din UE care au reprezentare diplomatică la Phenian, în vederea menţinerii unor linii de conduită comune.
„În prezent în Ambasada de la Phenian se află 12 persoane, diplomaţi, personal auxiliar şi familiile acestora. Cu excepţia personalului ambasadei, în Coreea de Nord nu există alţi cetăţeni români”, detaliază sursa citată.
Germania, Franţa şi Marea Britanie au anunţat că îşi menţin cetăţenii, oficiali ai ambasadelor sau civili, în Phenian, în ciuda avertismentului lansat de Coreea de Nord.
Avertismentul dur al Chinei pentru Phenian: Nicio ţară nu are dreptul de a arunca Asia în haos
În schimb, China a atacat dur Phenianul. Nicio ţară nu are dreptul de a arunca Asia în haos, a estimat duminică preşedintele chinez, Xi Jinping. Nimeni nu ar trebui să fie autorizat să arunce în haos o regiune sau lumea întreagă ‘din egoism’, a declarat Xi Jinping, la Forumul economic anual de la Boao, în prezenţa mai multor şefi de stat şi de guvern, precum şi a directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.
Statele Unite au amânat un test nuclear programat pentru săptămâna viitoare în California, într-o încercare de calmare a tensiunilor cu Coreea de Nord, în contextul în care Phenianul a mobilizat două rachete susceptibile să atingă Japonia şi un teritoriu american în Pacific, relatează AFP.
SUA amână un test nuclear, o concesie în contextul crizei nord-coreene
Ministrul britanic al afacerilor externe, William Hague, a făcut duminică apel la ‘calm’ în condiţiile în care nu există semne recente privind o ‘redesfăşurare’ a forţelor nord-coreene şi a adăugat că nu există o ‘necesitate imediată’ de a-i retrage pe diplomaţii britanici din Coreea de Nord, a relatat AFP.
În pofida avertismentului făcut săptămâna trecută de Coreea de Nord în sensul că va fi incapabilă să asigure securitatea ambasadelor străine de la Phenian începând cu 10 aprilie în caz de conflict, ‘nu am văzut necesitatea imediată de a răspunde evacuându-i pe diplomaţii noştri’, a declarat William Hague. Acesta a adăugat că Regatul Unit va continua să urmărească îndeaproape situaţia împreună cu aliaţii săi.
‘Nu trebuie să reacţionăm la această retorică a regimului de la Phenian. Trebuie să rămânem uniţi cu SUA, China şi celelalte ţări ale Consiliului de securitate al ONU şi să reacţionăm cu calm la retorica şi anunţurile regimului nord-coreean’, a insistat William Hague. Acesta a atras, totuşi, atenţia asupra ‘pericolului unei eventuale erori de judecată a regimului nord-coreean, precum şi asupra pericolului ca Phenianul să înceapă să creadă în propria sa retorică paranoică’.
Declaraţiile lui William Hague vin după o reuniune în Coreea de Nord a şefilor misiunilor diplomatice din şapte state membre ale Uniunii Europene prezenţi la Phenian (Germania, Marea Britanie, Suedia, Polonia, România, Republica Cehă şi Bulgaria) pentru a discuta despre situaţia extrem de tensionată din peninsula coreeană. Până în prezent, niciuna dintre aceste ţări nu a decis să-şi evacueze diplomaţii.
Sursa: www.realitatea.net