Astăzi, 2 aprilie 2013, după o grea și îndelungă suferință, a plecat la ceruri sufletul distinsului luptător legionar Nicolae Roșca, președintele Fundației „George Manu” și secretar al Senatului Legionar din Exil.
Născut în 1921, Nicolae Roșca a intrat în Frățiile de Cruce în 1934. În septembrie 1940 a participat la mișcările îndreptate împotriva dictaturii regelui Carol II în cadrul ocupării prefecturii din Constanța, iar după lovitura de stat antonesciană din ianuarie 1941, este arestat și trimis în prima linie a frontului de est, în cadrul batalioanelor de exterminare de la Sărata. Imediat după 23 august 1944, se încadrează în Armata Națională, organizată de Guvernul Național de la Viena condus de Horia Sima, și va lupta pe Oder împotriva armatei sovietice. După război, va trăi în Germania, Franța și cea mai mare parte a vieții în Spania, unde își va definitiva studiile și va sprijini activitatea prodigioasă a Comandantului Horia Sima, fiind un adevărat secretar al acestuia. A scris nenumărate articole dar și câteva cărți: „Sărata”, „Mişcarea Legionară şi problema muncitorească”, „Ce este Frăţia de Cruce”, „Cronica unor violenţe politice”.
După moartea Comandantului Horia Sima, a revenit în România, activând în cadrul Fundației „George Manu”.
La despărțirea de Nicolae Roșca, se impune un moment de reculegere și mai ales de reflexie pe marginea destinului de luptător în slujba unui ideal măreț, slujit cu o consecvență de granit și credință nestrămutată în învierea neamului românesc.
Conducerea Centrală a Partidului Totul pentru Țară se pleacă cu pioșenie în fața memoriei domnului Nicolae Roșca și transmite Fundației „George Manu” condoleanțe în momentele grele ale acestei mari pierderi.
Partidul „Totul pentru Țară”
Președinte: Coriolan Baciu
Președinte executiv: Florin Dobrescu