Ursul rus face valuri în Marea Neagră. Vladimir Putin a fost prezent la manevrele militare

 
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a sosit în regiunea Krasnodar pentru a verifica modul în care se desfăşoară ample manevre militare în Marea Neagră, informează RIA Novosti.Liderul de la Kremlin a ordonat ieri începerea lor. Obiectivul principal al manevrelor este testarea capacităţii de luptă şi nivelul de cooperare între diferite unităţi ale armatei.Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov, a declarat că la manevre participă 36 de nave de război, unităţi ale aviaţiei, trupe de desant, infanteria marină, forţe cu destinaţie specială GRU, în total aproape 7.000 de militari.
„Participarea la manevre a unui număr de până la 7.000 de militari nu necesită înştiinţarea preventivă a partenerilor, inclusiv a celor din NATO”, a precizat Peskov.

Două amfibii mari, care fac parte din Flota staţionată în Marea Baltică, „Kaliningrad” şi „Aleksandr Shabalin” s-au alăturat şi ele operaţiunilor desfăşurate în Marea Neagră.

Sursa: www.antena3.ro
Comments (0)
Add Comment