Astăzi, 22 martie, tineri brașoveni, determinați de o reacție naturală, s-au organizat spontan într-o unitate firească, în Piața Revoluției, pentru a-și face auzit mesajul de solidarizare cu elevii români din Harghita, Covasna și Mureș. S-au deplasat apoi în Piața Sfatului unde au dansat Hora Unirii. Indignați de constrângerea care se exercită asupra românilor din cele 3 județe din centrul țării, ei nu au urmărit să instige la amplificarea unui conflict interetnic, instrumentat de unii lideri politici maghiari, ci să-și manifeste empatia pentru exercițiile de afirmare națională ale unui copil.
Imnul național și cântecele patriotice au însoțit în timpul manifestației generația tânără, care, deși supusă dezrădăcinării și secularizării, a reacționat organic fără să fie mânată de imbolduri propagandistice. Gesturile lor simple atestă că particularitățile identității naționale nu pot fi anulate, etnia este o permanență, iar reacția de apărare este naturală. Am putea aminti faptul că, deşi spontană, şi implicit neautorizată, manifestaţia nu a fost tulburată deloc de Jandarmerie. Manifestanţii nu au fost întrebaţi, opriţi, sau deranjaţi în nici un fel. Credem că această acceptare tacită nu poate decât să ateste seriozitatea şi decenţa manifestaţiei.
Acești tineri înțeleg necesitățile civice ale fiecărei minorități, dar nu pot tolera diversele forme de presiune care se exercită asupra națiunii române din județele vecine de mai bine de 20 de ani. Ei au afirmat că suferințele milenare la care au fost supuși românii de către regimurile de ocupație maghiare vor alimenta resentimentele, dacă pretențiile nejustificate actuale ale unor lideri politici locali se vor intensifica.
De asemenea, cei prezenți au dezavuat intențiile de a fi atrași, ca masă de manevră, într-un conflict care servește unor necesități disimulate, solicitând același lucru si minoritarilor maghiari. Acţiunea lor nu a pornit din ură, ci din necesitatea păcii. Nu a îndemnat la violenţă, ci la solidaritate. Şi credem că de solidaritate şi deunitate are nevoie România acum. „Pace pe pământ, între oameni bunăvoire.”
Tânăr român lipsit de indiferență.