Nae Ionescu a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Vasile Moisescu, George Murnu etc.
Pentru a reliefa orientarea politică a lui Nae Ionescu vom reda articolul „Sub semnul Arhanghelului” apărut în publicaţia “Buna Vestire”, anul I, nr.100, din 27 iunie 1937
Dintre toate mișcările care, de la război încoace – pentru a nu vorbi decât în strictă contemporaneitate – au încercat să organizeze destinele nației noastre, niciuna nu s-a așezat mai sigur în matca istoriei românești ca cea a tinerilor care stau sub ocrotirea Arhanghelului cu sabia de foc. Este adevărat că ei au norocul să se ridice la viața comunității în momentul UNIC în care structura istoriei coincide în așa grad cu geniul rasei noastre încât e de ajuns să fii cu adevărat român pentru ca gestul tău să creeze perspective imperiale. Dar când te gândești că atâtea așezări și formațiuni politice – cu o tradiție „mare” și cu o experiență „bogată” – și-au ratat misiunea revoluționară și s-au împotmolit repede în apele stătute care nu dau decât cel mult o perspectivă de broască, trebuie să începi a înțelege că gestul rodnic al tânărului, dar, pentru asta, nu mai puțin bărbatului lor căpitan trece dincolo de îndemânare sau talent și devine răsfrângerea sigură a unui destin. Trebuie să spun, aici și astăzi, celor de vârsta mea – și, dacă îmi e îngăduit, și celor mai bătrâni decât mine – CĂ, PÂNĂ ACUM, MIȘCAREA ACEASTA NU A GREȘIT NICIODATĂ. Destul ca să ne facă să înțelegem că pe tinerii aceștia, care merg chiuind în luptă și în moarte, nimic nu-i abate din drumul lor; nici violența, nici trădarea; nici lingușeala, nici corupția; nici ademenirea, nici prigoana. Căci nu merg pe drumul lor, ci pe drumul nației, care e al mântuirii, pentru că pe el străjuiește Dumnezeu. Iar celor mai îndărătnici le voi spune că a trecut momentul în care adeziunea noastră putea să însemne izbânda și împotrivirea noastră – înfrângerea. De întâlnirea noastră cu tinerețea legionară nu mai atârnă decât bucuria de a fi văzut din vreme „lumina cea adevărată” și … un apus fără fulgere. Căci, încă o dată, victoria legionară înaintează ca o necesitate de destin, iar a te împotrivi ei înseamnă a lua istoria în răspăr.
Sursa: miscarea-legionara.info