„Suspendarea exporturilor de petrol iranian nu va provoca daune ţării, în timp ce vecinii noştri s-ar putea confrunta cu probleme grave”, a avertizat înaltul oficial iranian, subliniind că şi fără exporturile de petrol Teheranul va găsi, fără îndoială, alte surse de progres.
Ministerul iranian al Petrolului a anunţat anterior că Iranul instituie o interdicţie asupra exporturilor de petrol şi gaze către toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, în replică la sancţiunile antiiraniene adoptate la nivelul UE în 2012, pentru a creşte astfel presiunea în privinţa programului nuclear iranian.
În octombrie anul trecut, UE a aprobat un nou pachet de sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează sectoarele bancar, industrial, precum şi transporturile, fiind unul dintre cele mai dure aprobate de către UE împotriva acestei ţări.
Sursa: Agerpres