Toată lume ştie azi că S.U.A. are propriile ogive nucleare care îi oferă impunitatea. Toată lumea a auzit că America fabrică şi vinde arme din greu şi că prin tradiţie se află mereu în război cu cineva. Atunci cine ucide pacea popoarelor? Indiscutabil, o asemenea istorie contemporană înspăimântă şi ţine omul cu sufletul la gură, evidenţiind fragilitatea lumii în care trăim, dezechilibrele ei fundamentale, pe fondul cărora ficţiunea poate deveni în orice moment adevăr crud. Înainte de distrugerea Iugoslaviei, în cărţile lor figura România. Ar trebui ca numele lui Eduard Şevardnadze să fie dat unui bulevard din Bucureşti sau unei instituţii de pace, pentru că el a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România, altfel am fi fost o Bosnie sau un Kosovo. Secretarul de stat american, de la vremea loviturii de stat din ţara noastră, James Baker, îi ceruse lui Şevardnadze să invadeze România. „Ce, aţi înnebunit, aţi preluat voi doctrina Brejnev”, i-a replicat acesta, pe atunci ministru de externe al U.R.S.S. După lovitura de stat din decembrie 1989, când Baker a venit la Bucureşti, pe cine credeţi că a pupat întâiaşi dată? Pe agentul în sutană Laslo Tokes, licenţiat în ştiinţele trădării, azi, eminent instigator şi duşman al unităţii de neam.
Cam aceştia ar fi prietenii omenirii, înstăriţi prin subjugarea statelor, prin acumularea de resurse cât mai egoist şi războinic cu putinţă. Prietenia lor e o reacţie sinceră la adresa nepăsării prin care omenirea a lăsat de prea multă vreme scara valorilor răsturnată. Ei au hotărât aprig şi intempestiv destinul unor popoare, îngenuncheate în aşa hal cu aberaţii gen libertate, terorism, dictatori, capitalism, privatizare, investitori, economie de piaţă, liberalizări, încât au ajuns sclavii celor care au inventat şi au umflat sistemul bancar, inducând ideea că fără bănci şi fără sistemul financiar ticălos din care se hrănesc bogaţii lumii, omenirea se prăbuşeşte. Sistemul acesta clădit pe bani virtuali şi pe împrumuturi cu dobânzi de tip caritas la scară planetară este un imperialism mai periculos decât cele din istoria trecută, un imperialism care a impus statelor anumite guverne dispuse să-şi vândă poporul. Dacă Hitler a invadat Polonia cu tancurile, astăzi caracatiţele financiare cotropesc şi ucid. De pe mormanele de bani şi de arme, miliţienii planetei, mereu la pândă, privesc omenirea cu un singur ochi şi acela orb ca al lui Polyfem.
În încheiere, vorba lui Bologa tatăl din „Pădurea Spînzuraţilor”: am potrivit gândul cu sufletul, sufletul cu vorba, vorba cu întâmplările lumii şi mi-am adus aminte să vă spun că Patriotismul nu este un cuvânt inutil, nici o virtute învechită. Este putere, credinţă, bucurie, demnitate şi onoare naţională! Trebuie să credem în noi, fiindcă în fiecare locuieşte Dumnezeu, dar mai ales în Biserică! Conştiinţa noastră nu-i altceva decât glasul lui Dumnezeu din sufletul omului. Oricât ar progresa ştiinţa, cultura şi omul, niciodată nu vor depăşi ca măreţie, învăţătura pe care Hristos a dat-o lumii. Din academii până în palate şi colibe, numele Lui a umplut pământul cu iubire, dar nu în sensul deşănţat şi vulgar al veacului nostru, ci în sensul jertfelnic. Acest duh ne trebuie şi nouă, românilor. Ne lipsesc mucenicii pentru ţară.
Maria Diana Popescu, Agero