Dragostea lui Dumnezeu pentru om

Dragostea lui Dumnezeu pentru neamul omenesc este fără margini. Nu există rugăciune a dreptei credinţe ortodoxe care să nu evoce acest lucru. Bunul Dumnezeu este numit “oceanul milostivirii şi al dragostei”, apoi “bun şi iubitor de oameni”, “împăratul păcii şi mântuitorul sufletelor noastre”, “adâncul fără fund al înţelepciunii” etc. … Am dat aici ca exemple numai câteva atribute ale lui Dumnezeu, pe care le întâlnim în cele mai uzuale rugăciuni ortodoxe. Dragostea lui Dumnezeu pentru om, ca rege al creaţiei nu se poate exprima în cuvinte. Tot ceea ce ne înconjoară, pământul acesta deosebit de frumos, cu splendorile lui, cu măreţia lui sunt o pildă vie a dragostei dumnezeieşti, care pe toate cu înţelepciune le-a făcut. Îl vedem pe Dumnezeu în frumuseţea primăverii, apoi vedem măreţia slavei Lui în înălţimea munţilor şi viteza şuvoaielor de ape, îl vedem în cele din urmă în fiecare făptură pe care a creat-o şi finalizând cu omul, care este creat după chipul Creatorului şi trebuie să ajungă la asemănarea cu El. Dar cel mai frumos îl recunoaştem pe Dumnezeu în sfinţenie, îl simţim cu pregnant în oamenii sfinţi. Căci Dumnezeu în “sfinţi se odihneşte” şi în sfinţenie este calea Lui.

Sfinţenia este cea mai înaltă expresie a dragostei dumnezeieşti pentru om, căci ea este de fapt şansa dată omului de a se mântui. Sfântul lui Dumnezeu îi iubeşte pe toţi şi chiar pe duşmanii săi, iubeşte cu putere pe aproapele său şi mai presus de toate, pe Dumnezeu. Sfântul lui Dumnezeu s-a curăţat prin crucea vieţii sale, de patimi şi de păcate şi s-a făcut vas ales al Duhului Sfânt. Sfântul a răbdat toate suferinţele şi încercările vieţii în numele Crucii şi al Dragostei şi a ajuns la desăvârşirea creştină, la măsura iubirii supreme, la dobândirea darului Duhului Sfânt, a îndumnezeirii prin har. El nu mai poate urâ pe nimeni, fiindcă de acum, Dumnezeu locuieşte în el, şi Dumnezeu este numai iubire. El radiază prin orice por al fiinţei sale har şi lumină celor din jur, dragoste mai presus de fire. Acum omul, la această măsură, devine biserică pură, preasfântă, lăcaş pentru Duhul Sfânt. Acum omul şi-a împlinit chemarea cerească la care a fost chemat.

După cum vedem, aceasta este înalta chemare a omului: îndumnezeirea lui prin cruce.

Aşadar crucea este aducătoare a tuturor bunătăţilor cereşti şi pământeşti, dacă răbdăm fără să cârtim. Căci pentru o viaţă pământească scurtă cât o clipă, prin cruce, dobândim veşnicia fericită cu Hristos. Pentru o viaţă scurtă ca visul, omul dobândeşte ceva nepieritor, ceva ce nu are sfârşit. Oare Dumnezeu nu ne iubeşte incomensurabil de mult? Oare veşnicia nu este un dar prea mare pentru o viaţă de o clipă?

Lucrarea lui Dumnezeu o vedem în tot şi în toate. La fel şi dragostea Lui o vedem pretutindeni, atât în creaţie cât şi în viaţa duhovnicească. Numai omul duhovnicesc, care cu adevărat păzeşte poruncile şi urmează cu adevărat lui Hristos vede acestea şi se bucură de ele. Omul trupesc vândut păcatului şi fărădelegii, omul care trăieşte numai pentru trup şi care nu-şi conştientizează chemarea şi rolul său pe pământ, nu vede aceste lucruri din cauza orbirii sale cauzate de păcat. Însă fiecare om are în el sămânţa sfinţeniei, fiecare om este chemat la mântuire, dacă îşi schimbă viaţa şi se întoarce către Dumnezeu. ”Căci Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să fie viu”, spune Sf. Scriptură. Aşadar cu toţi suntem aşteptaţi să ne întoarcem la Dumnezeu, la credinţa cea adevărată – dreapta credinţă ortodoxă şi la Sfânta Biserică. Şi  bunul Dumnezeu ne aşteaptă cu braţele părinteşti larg deschise şi  pline de dragoste.

“Cu noi este Dumnezeu, cu al său har şi a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor”, Amin.

Cu toată dragostea pentru toţi oamenii, Pr. Andrei Cojoacă

Sursa: buciumul.ro