Provocarile continua: Drapel secuiesc ridicat pe un catarg in centrul municipiului Miercurea Ciuc

Un steag secuiesc, având dimensiunea de 4,8 m x 3 m, a fost ridicat pe un catarg, luni seara, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, în cadrul unui eveniment la care au participat aproximativ 400 de persoane, transmite Agerpres. Chiar dacă acţiunea a fost organizată de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), unul dintre cei care s-au adresat asistenţei a fost primarul UDMR din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, care a spus că limba maghiară trebuie să fie obligatorie pentru toţi cei care trăiesc în aşa zisul Ţinut Secuiesc, inclusiv pentru corespondenţii de ştiri. Raduly a criticat şi faptul că a fost amendat pentru discriminare, întrucât a impus cunoaşterea limbii maghiare ca şi condiţie pentru ocuparea unui post la primărie.

“Ziua de azi este importantă pentru noi (…) este ziua în care trebuie să spunem clar că cunoaşterea limbii maghiare este obligatorie, nu discriminativă, ci obligatorie. Începând de la prefect, corespondenţii televiziunilor şi ai radiourilor româneşti, toată lumea care trăieşte din impozite, din impozitele secuilor, trebuie să ne cunoască limba, limba noastră maternă”, a declarat Raduly Robert.

Primarul a mai precizat că, din 28 octombrie 2008, drapelul secuiesc flutură pe clădirea Primăriei Mercurea Ciuc fără să fi deranjat pe cineva și că, în tot acest timp, nici legile, normele sau hotărârile nu s-au schimbat, doar prefectul, ministrul de Interne şi cel al Apărării s-au schimbat şi de când au ajuns în funcţie a început să îi deranjeze acest steag”, a conchis edilul citat de Mediafax.

La rândul său, preşedintele PPMT Miercurea Ciuc, Toke Erwin, a afirmat într-o declaraţie de presă, că steagul secuiesc şi autonomia nu sunt împotriva nimănui, iar românii trebuie să înţeleagă acest lucru.

“Vrem să demonstrăm că steagul secuiesc ne reprezintă pe toţi cei care locuiesc aici, în ţinutul secuiesc, pe toţi secuii şi nu putem să lăsăm ca cineva să spună că nu avem voie să-l punem unde vrem noi. Acest steag nu e împotriva nimănui, e pentru secui. Ştiu că odată şi românii vor înţelege că acest steag şi autonomia ţinutului secuiesc nu e contra nimănui. E pentru secuime, e pentru toţi locuitorii care locuiesc în acest ţinut”, a spus Toke Erwin.

Steagul respectiv, de culoare albastră, pe care se află o dungă aurie, alături de soare şi lună, a fost ridicat în acordurile imnului secuiesc, scrie Jurnalul Naţional. Mai mulţi husari au dat onorul, în momentul arborării. Steagul flutură acum pe un catarg de 7,5 m, amplasat pe domeniul public, în faţa Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc. Organizatorii spun că au autorizaţie de la Primărie pentru trei luni, dar speră să o poată prelungi.

La începutul anului, prefectura judeţului Harghita a solicitat autorităţilor locale respectarea legii în vigoare privind arborarea drapelelor pe instituţiile de stat. Niciuna dintre primării nu s-a conformat.

Sursa: FrontPress.ro

Comments (0)
Add Comment