“Cu astfel de lucruri nu te joci!”, a afirmat profesorul Ciuceanu. “E bine sa se stie ca eu insumi am propus canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a parintelui staret de la Tismana Gherasim Iscu in ultimele luni ale vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dosarele sunt la Patriarhie. Ar fi bine sa fie cautate pentru ca, iata, Biserica catolica deja a canonizat un martir al inchisorilor din Romania. Ca sa nu mai vorbim de polonezi sau rusi! Sa nu ne-o ia altii inainte… Biserica noastra, cu toate mladitele ei, cum a fost si Valeriu Gafencu, si-a dat mare prinos de jertfa in inchisori si in rezistenta din munti, unica in intreaga Europa ocupata de Armata Rosie si NKVD. Mantuitorul are o oaste puternica romaneasca, acum, acolo sus, in Ceruri. E bine ca cei de pe pamant sau din alte locuri mai ascunse sa nu se se puna cu ea. Dupa cum mi-a spus si colegul pe care vi l-am citat ar fi bine ca cel care a comis aceasta greseala sa si-o revizuiasca rapid prin retragerea cererii absurde – atat prin formulare cat si prin continut – si jignitoare la adresa memoriei unui tanar mort in inchisorile comuniste. E un sfat, desigur. Dar la varsta si anii mei de puscarie, dar si de deputatie, cred ca e bine sa se tina cont de opinia noastra, a detinutilor politici care ne-am impotrivit cu arma in mana hidrei bolsevice”, a conchis istoricul veteran al Miscarii Nationale de Rezistenta, Radu Ciuceanu, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania si fost presedinte al Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor, citat de portalul Ziaristi Online.
Semnează aici petiţia pentru păstrarea calităţii de cetăţean de onoare a lui Valeriu Gafencu.