În loc să privească spre problemele reale ale naţiunii române, „guvernanţii”, aşa-zişi români, au luat la ţintă actele biometrice. Greşesc poate atunci când îi numesc români; ei mai degrab sunt cetăţeni români, decât români, la cum se comportă cu naţiunea română. Au emis, înainte de a se forma pontologia plagiatistă doi, ordonanţa de urgenţă şi ţinta stabilită, în anul 2013, de parcă aceasta este marea problemă a naţiunii române: să aibe acte de identitate biometrice. La ceas de curvie cu pecetea bastardă prin Cotroceni trecută, cele trei marionete ticăloşite, după ce s-au închinat idolilor „obamieni” pe filiera satanizată UE şi au adus jertfă ighemonilor „putinieni”, la rândul lor nişte „licurici” ceva mai luciferici, ne-au mai smintit o dată printr-un acord de neagresiune.
Iată că într-un târziu au dezvăluit poate cea mai sumbră josnicie: tratativele secrete cu separatiştii, când cu mască, cand fără mască, de la UDMR. După dezvăluirea ticăloasă au urmat posturile pentru udemerişti prin Guvern, posturi cheie şi călduţe. Situaţia aceasta de tupeu şi bătaie de joc, cinismul acesta îmi aminteşte de cele descrise în cărţile legionarilor Bordeianu, Ianolide sau Gafencu, când se vorbea despre trecerea pe străzile Piteştiului a disidenţei „ţinută aproape” de către brute. Astăzi, la fel ca şi în acele vremuri, ticăloşii nu se ruşinează să îşi arate bestialitatea în văzul şi spre bejenia sau lehamitea naţiunii române, hipnotizate parcă de atâta necurăţie şi lipsă de rânduială ori de anti-naţionalism din partea acestor cetăţeni români, care, din 300 au ajuns la 600, în Parlament.
Iată explicaţia circotecii din poate cea mai penibilă „campanie electorală” din ’89 încoace şi nu doar atât, ci mai este de remarcat modul sfidător în care a fost dusă de către ticăloşiţi. Ca ţară nu mai avem suveranitate decât pe hartie din moment ce, doar cu acordul FMI şi prin imperativul total al tratatului de aderare la UE, slugile de la „guvernare” fac şi desfac, provocând ţării şi neamului românesc umilinţă şi bejenie. Se vorbeşte tot mai des despre federalizare, iar criteriul de reprezentare ar fi oare tot al regulilor majorităţii ticăloşilor din teritoriu? Cu alte cuvinte, stăpânul sau groful va fi ales tot pe criteriile lor ticăloase şi destinat intereselor personale ale celor care au preferat să le slujească lor?
Ca naţiune, am ajuns să fim sufocaţi de manele şi de „piloţi orbi”, care ne-au adus în starea de refuz a românismului, care ne atacă şi subjugă Biserica neamului prin orice mijloace, ori profită de faptul că nici măcar Biserica neamului nu le mai atrage atenţia atunci când umilesc naţiunea română sau o trimit în bejenie, decât vag şi fără vlagă. Mai au o ultima dublă lovitură, aceea a federalizării după voia intereselor lor ticăloşite şi a exploatării aurului şi gazelor de şist. S-au legitimat doar pe baza activiştilor mânaţi fie de interese personale, fie de o naivitate greu, foarte greu de înţeles pentru un român care îşi iubeşte ţara înainte de a-şi iubi conducătorii.
Au ajuns la putere tocmai din pricina stării de lehamite, stării de bejenie şi stării de derută pe care au instaurat-o vreme de 22 de ani în mijlocul naţiunii române, dar cel mai grav este că majoritatea cu care de fiecare dată se legitimează pare doar majoritate şi îşi are seva tocmai în aducerea la starea de nepăsare şi chiar ura de eul românesc, a tuturor românilor care au ales să nu se amestece în ticăloşia lor, dar nici să nu se implice pentru extirparea cancerului pe care ticăloşii îl aduc României.
Avem două secte, una PDL, alta PSD, ambele provenite pe filieră FSN, care este urmaşul PCR.
Cei din secta PDL au scos Sfintele Icoane din Guvern, cei din secta PSD probabil că vor ca, după ce invazia luciferică s-a instalat, să provoace o altă invazie, aceea a creditorilor, în primul rand a celor de la FMI şi a băncilor private. Cum să plăteşti datoriile când ai împrumutat doar pentru salarii şi pensii fără investiţii? Ticăloşii ne afirmă cu emfază că măresc salariile, dar în acelaşi timp cresc preţul la carburanţi, la gaz şi la curent. Au crescut salariile, dar la ce folos dacă în echivalenţă cresc preţurile din pricina ridicării preţului la utilităţi?
De 22 de ani tot aşa o ducem, când cu unii, cand cu alţii, care de fapt sunt aceiaşi. Lipsa de reacţie a naţiunii române mă face să cred că Hristos ne pedepseşte pentru păcatul de a huli propriul neam şi de a te urî pe tine, române, pentru că eşti român şi ne ia privirea de către înţelepţire.
Ne pedepseşte Hristos şi Maica Sa şi pentru necredintă, care face ca Bisericile să fie tot mai goale dar şi pentru că, în loc să păzim Biserica neamului, o lăsăm pentru arginţii sectarilor.
Ni se fură ţara, fraţilor, şi noi asistăm pentru a câta oară la săvârşirea ticăloşiei de către „tagma jefuitorilor”, pentru că nu se mai nasc datorită păcatelor, aşa cum bine afirma Părintele Arsenie Boca: români vrednici de românism, de preoţie, de politică naţională, societate civilă, cultură românească şi de demnitate naţională.
Mihail–Gavril Zăvoianu