Candidaţii a trei partide, între care Likud al premierului Bemjamin Netanyahu, au participat la un colocviu pe această temă la Ierusalim în faţa unui public format din 600 de persoane, majoritatea colonişti din Cisiordania.
„Trebuie să începem prin a vorbi despre această problemă deoarece ea va fi, sper, pe ordinea de zi a viitorului Guvern”, a declarat pentru AFP ministrul Informaţiilor, Yuli Edelstein.
„Nu avem parteneri în partea palestiniană pentru a face pace, prin urmare trebuie să ne gândim la o alternativă”, a argumentat acest apropiat al lui Netanyahu.
Mai mulţi candidaţi ai Likud la alegerile parlamentare, partid a cărui listă are o proeminentă orientare spre dreapta, împărtăşesc această opinie.
„Dreptul nostru istoric asupra acestei regiuni trebuie concretizat prin aplicarea legii israeliene asupra Iudeei şi Samariei (Cisiordaniei, n.red.)”, a adăugat Yariv Levin, actual deputat al partidului.
Patru candidaţi ai Likud au luat cuvântul pentru a apăra acest program în cadrul colocviului de marţi seara, care a abordat „consecinţele aplicării suveranităţii israeliene în Cisiordania asupra comunităţii internaţionale”; „reacţiile lumii arabe faţă de anexare” şi „statutul arabilor din Iudeea şi Samaria după anexare”.
Aceste teme, care nu interesau decât un grup minoritar al extremei drepte, atrag în această campanie electoratul Likud (dreapta naţionalistă) şi pe cel al Căminului Evreiesc, partidul naţionalist religios, două formaţiuni care nu au menţionat niciodată până în prezent această problemă în programul lor.
„Nimeni nu vorbea despre aşa ceva în urmă cu cinci ani, iar acum acesta ar putea deveni un subiect de dezbatere în următoarea sesiune parlamentară”, a declarat Yehuda Glick, unul dintre organizatori.
Naftali Bennett, noul lider al Căminului Evreiesc, difuzează pe reţelele sociale şi pe Internet „Planul Bennett”, care constă în anexarea zonei C a Cisiordaniei, respectiv peste 60 la sută din acest teritoriu palestinian ocupat, unde Israelul îşi menţine controlul militar şi civil.
În tabăra extremei drepte, partidul Otzma Leisrael vrea anexarea întregii Cisiordanii. „Vom prezenta o propunere de proiect de lege de anexare în totalitate a Iudeei şi Samariei şi a văii Iordanului viitorului Knesset” (Parlament), explică Arie Eldad, primul pe lista acestei formaţiuni.
În opinia lui Yuli Edelstein, „sunt multe etape necesare înaintea anexării, deoarece a face acest lucru nu va rezolva problema acestor teritorii”.
„Trebuie să creăm o atmosferă în cadrul comunităţii internaţionale pentru a trece încetul cu încetul această anexare”, explică el.
Potrivit organizatorilor întâlnirii, 73 la sută dintre persoanele care votează pentru unul dintre aceste trei partide sunt în favoarea anexării.
Votul celor aproximativ 340.000 de colonişti a devenit o miză politică a acestei campanii electorale, care se va juca în cadrul dreptei.
Sursa: www.romanialibera.ro