Simple reţete de scos bani! Sub ameninţarea prăbuşirii afacerilor, comersanţii din întreaga lume profită de pe urma naivităţii oamenilor. Şi ai noştri au inventat o reţetă de succes pentru a-şi salva afacerile: sărbătorile de iarnă pe datorie sau cum să mănânci în decembrie şi plăteşti în ianuarie. Nici Ministerul Sănătăţii nu se lasă. Livrează gratuit populaţiei reţeta proprie: vaccinarea antigripală a copiilor, bătrânilor şi bolnavilor cronici. Cât (ne) scoate din buzunar ministerul, cât iroseşte pentru un milion de doze de vaccin? 11 milioane de lei, un buget similar celui de anul trecut.
Bună afacere! Normal, serul care conţine mercur de calitate va curăţa uşor categoriile vulnerabile, spre bucuria guvernului care va plăti mai puţine pensii şi alocaţii. Se ştie cine beneficiază de profitul mascaradei cu imunizarea! Sugerez celor din minister să-şi vaccineze în avans părinţii, bunicii şi proprii copii, să nu uite de guvernaţi, iar ei să fie primii la vaccinat. Nu de alta, dar e vorba de puterea exemplului.
Rog Ministerul Sănătăţii să manifeste grijă faţă de clasa politică aflată în campanie. Cum aleşii noştri au mult de lucru în teritoriu, în frig şi în condiţii vitrege, poate şi la deszăpezit în curând, să folosească pentru ei dozele de vaccin. Persoanele vârstnice vor manifesta solidaritate, donându-şi doza de vaccin celor ce se rotesc de o interminabilă tranziţie la vârf. Ei, da!, vârfurile planetei pretind că deţin cheia viitorului, că pot comunica cu alte lumi şi că în câteva zeci de ani cosmosul ar putea fi populat, iar staţiunile spaţiale vor fi destinaţii de concediu ale pământenilor. Şi tot ei, cei care au târât omenirea în mlaştina exagerărilor istorice, ei, care reglează monedele, controlează pacea, războiul, comerţul mondial şi masa de rezerve planetare, se confruntă acum cu mari probleme la ei acasă. În jur de douăzeci de state au solicitat guvernului federal american, prin intermediul unor petiţii, retragerea din componenţa Statelor Unite ale Americii şi crearea de guverne proprii.
Aşa cum arată astăzi lumea, ierarhizată inechitabil, doar cei din vârf – beneficiarii planurilor financiare care controlează politica, ştiinţa, medicina, tehnologia, comunicaţiile, aerul, apele şi uscatul – ar trebui vaccinaţi urgent. Poate astfel vom scăpa de ameninţările unui război microbiologic, la fel de mare precum cele ale războiului nuclear. Sau de cupiditatea şi cruzimea companiilor farmaceutice, cu uriaşe determinări financiare, în experimentarea medicamentelor noi.
Ce facem însă cu ingeniozitatea omului de ştiinţă care a creat mijloace de control minuscule, incredibile cu două decenii în urmă, dar dăunătoarea siguranţei individuale: cipurile RFID, devenite elemente uzuale în acest mileniu electronic, inserate în paşapoarte, carduri bancare şi legitimaţii, vor înlocui codurile de bare ale produsele din comerţ. În SUA, mai multe şcoli au obligat elevii să poare ecusoane cu cip RFID, care monitorizează deplasarea lor în campusul şcolar din momentul în care sosesc până la încheierea cursurilor. Din cauze religioase şi de intimitate, mulţi părinţi au refuzat cipul, motivând că îl simbolizează pe Satan, fiind Semnul Bestiei prevestit în Biblie. Deocamdată, experimente la scară mică. Nu se ştie cu ce ne vor dota miliţienii planetei peste zece ani sau peste douăzeci, ştiind că le e din ce în ce mai greu să controleze populaţia globului.
Maria Diana Popescu, Agero