Fără Dumnezeu, făra credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicaieri”. Sunt cuvintele sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – Petre Ţuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urma cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991. Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu vad nimic semnificativ între cer şi pământ!”. A studiat la Liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la Liceul „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, ajungând doctor în Drept administrativ, Magna cum laude (1929). Emil Cioran îl caracteriza drept „Un marxist entuziast şi mistic, dar care nu ştia un cuvant din limba rusa” (deoarece Ţutea şi-a făcut cruce sărutând ziarul „Pravda!”). In anul 1932, fondeaza revista „Stânga: linia generală a vremii”, unde semneaza cu pseudonimul Petre Boteanu. Colaboratori îi vor fi Sorin Pavel şi Petre Pandrea, autorii „Manifestului Crinului Alb” („Gândirea”, VIII, nr. 8-9, 1928), precum şi Traian Herseni, Petru Comarnescu şi Mihai D. Ralea. În 1933 este referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, instituţie care, în 1936, işi va schimba numele. Între anii 1933-1934 a fost ataşat la Legatia Economica Română din Berlin, unde se întâlneşte cu Nae Ionescu. Un an mai târziu publică „Manifestul revoluţiei naţionale” (în colaborare cu Sorin Pavel, Ioan Crăciunel, Gheorghe Titel, Nicolae Tatu şi Petre Ercuta, publicat la Editura Crater, Bucureşti, 1998, editie îngrijită de Marin Diaconu). Între anii 1936-1939 a fost şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale, Biroul de publicaţii economice şi propaganda. În 1940 a fost şef de sectie în Ministerul Comerţului Exterior. Scrie în diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, ziar condus de Nae Ionescu, unde semnează articole de economie politică, între ceilalţi colaboratori de prestigiu aflându-se Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţi intelectuali din generatia anilor 1930, care vor umple închisorile dupa venirea comunistilor la putere. În cadrul Guvernului Naţional-Legionar instaurat dupa 6 septembrie 1940, Petre Ţutea a îndeplinit funcţia de şef de Serviciu şi apoi cea de Director în Ministerul Economiei Naţionale. Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Razboiului, iar între anii 1944-1948 a fost Director de studii în Ministerul Economiei Nationale. Este arestat de către autorităţile comuniste impuse de sovietici, anchetat fara condamnare, timp de 5 ani (1948-1953), apoi iarăşi arestat, pe 22 decembrie 1956, sub acuzaţia de uneltire contra ordinii sociale. Este condamnat la 10 ani închisoare în 1957, apoi i se intentează un nou proces, în 1959, şi este condamnat la 18 ani munca silnică, din care a executat 8 ani (1956-1964) în diverse penitenciare, unde a fost torturat, mai ales la Aiud. Între zidurile cumplite ale temniţelor, spiritul lui înalt şi liber vorbea însa, deja, cu Dumnezeu: „Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetica a gloriei.” Deşi amnistiat în 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Petre Ţuţea s-a aflat sub observaţia permanentă a Securităţii comuniste. Numeroasele descinderi la locuinţa sa modesta au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii şi materiale, printre care o copie a proiectului „Prometeu”. „La puşcărie am demonstrat vreme de doua ore că istoria românilor, dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor, e egala cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.” Către sfârşitul vieţii a început o „Antropologie creştina”. (Tiparita postum: „Omul. Tratat de antropologie creştina”, editie integrală şi definitiva îngrijită de Cassian Maria Spiridon, Iaşi, Editura Timpul, 2004.) „I-am spus eu părintelui Stăniloaie ca nu mă consider un Socrate. «Dar cum va socotiti?» – «Popă», zic.«-Şi unde aveţi parohia?» «–N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.»” Persecutat fiind, pus la… index, Petre Ţutea a publicat foarte putin înainte de 1989, însă, imediat dupa evenimentele din acel Decembrie, scrierile şi interviurile sale au inceput să fie difuzate. Vă recomand Dialogurile: „Între Dumnezeu şi neamul meu”, editie ingrijita de Gabriel Klimowicz, prefaţa şi postfaţa de Marian Munteanu, Bucuresti, Fundatia Anastasia, 1992: „322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţutea”, editate cu o prefata de Gabriel Liiceanu, Bucuresti, Editura Humanitas, 1993 (reeditate in 1999, 2000, 2003, 2005), „Ultimele dialoguri cu Petre Ţutea” de Gabriel Stanescu, Criterion, dar si „Bătrâneţea şi alte texte filosofice”, Bucureşti, Editura Viitorul Romanesc, 1992, „Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, Bucureşti, Editura Nemira, 1992, Philosophia perennis, Bucureşti, Editura Icar, 1992; reeditată în 1993, dar şi sub titlul Scrieri filosofice, vol. I, Editura Romania Press, 2006. (sursa: Wikipedia) „Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? – Simplu. Ducandu-se la biserică. Şi folosind ştiinta ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu ii lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic.” Puţini ştiu că Petre Ţuţea a văzut „Lumea ca teatru. Teatrul seminar” – prefaţa, text stabilit şi apărat critic de Mircea Colosenco, Bucuresti, Editura Alutus/ Vestala, 1993. În această idee, au fost montate piesa „Întâmplări obişnuite” şi dialogul „Bios şi Eros”, în regia lui Dragos Galgotiu, la Teatrul Odeon, în 1993, producţiile fiind prezentate la Festivalul teatrului experimental din Cairo, Egipt, lângă marile piramide. Remarcabile, de asemenea, „Exerciţii de admiraţie” au realizat Gabriel Liiceanu şi Constantin Chelba, în cadrul unui documentar TVR (o „intalnire virtuala” Ţuţea – Cioran), Vartan Arachelian – în ciclul TV „Cuvantul care zideşte”, precum şi Sorin Ilieşiu în tandem cu Gabriel Liiceanu – cu filmul „Petre Ţuţea şi Emil Cioran: O întalnire posibilă” , laureat cu Premiul Special la Festivalul Naţional de la Costineşti, în 1993. Petre Ţuţea este unul dintre titanii gândirii romaneşti, un boier al spiritului acestei Pâtrii, un Socrate modern. Citiţi-l, recitiţi-l, vă veţi bucura inimile! Iată doar cateva „argumente”: „Eu, în tinereţe, am fost om de extremă stângă. Şi, la maturitate, de extremă dreaptă. Iar acum mă consolez cu calitatea mea de român întreg. … Am fost în tinereţe de stânga din generozitate. Pentru că, vorba ceea: daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga şi nu esti conservator, esti cretin. Confundam, în tinereţe, comunismul cu comunitarismul. M-a intrebat un anchetator: «De ce-ai vorbit impotriva noastra?» … «N-am vorbit. Păi, împotriva voastra vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu?» Şi mi-au dat 20 de ani de munca silnica fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu? Treisprezece ani de inchisoare… Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut… Cand m-au anchetat, am lesinat din bataie. Iacata, n-am murit. Am stat la interne trei ani. Am fost dupa aceea la Jilava, la Ocnele Mari, si pe urma la Aiud. Eu ma mir cum mai sunt aici. De multe ori doream sa mor. … Nu pot sa povestesc tot ce-am suferit, pentru ca nu pot sa ofensez poporul roman spunandu-i ca in mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozitati. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La inchisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul romanesc de ras. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sunt tampit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe romanul, ma lasam schingiuit pana la moarte. Am facut o marturisire, intr-o curte cu sase sute de insi, in inchisoarea de la Aiud. «Fratilor – am zis -, daca murim toti aici, in haine vargate si in lanturi, nu noi facem cinste poporului roman ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!». Trei ore am vorbit atunci, in curtea inchisorii, de Platon si de Cristos. Zice colonelul: «Scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de Interne, Draghici, sa spuna ca sunt solidar cu dumneavoastra!». «Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, ca nu suntem solidari unii cu altii.» … … Macedo-romanii nu sunt romani, sunt superromani, romani absoluti… Am stat cu macedoromanii in temnita. Ii bateau pana ii omorau, dar nu declarau nimic. Au o barbatie perfecta. Cand am vazut, in inchisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? Si atunci m-am gandit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Comunismul e cea mai mare aflare-in-treaba din istoria omenirii. Comunismul e un cancer social. Unde se instaleaza, ramane pustiu. … Si la comunisti sunt stapani si slugi, dar ei sunt ipocriti, pentru ca stiu ca egalitatea oamenilor nu poate exista nicaieri. In celebra „Declaration des droits de l’Homme et du Citoyen” (trad. n. -Declaratia Drepturilor Omuluiu si Cetateanului) a Revolutiei franceze, prima propozitie e o idiotie absoluta sau in cel mai bun caz un sofism: «Oamenii sunt egali de la natura». Oamenii sunt inegali de la natura. Sunt inegali insisi membrii unei familii, in care unul poate fi genial, altul mediocru si altul imbecil.” „Am o consolare – ca, in grandoarea istorica a poporului roman, eu sunt o rotita invizibila, dar sunt…” – scrie undeva Petre Tutea. Asa este si va ramane peste veacuri in inimile celor care nu vor uita sa simta romaneste. Fie-i amintirea vesnic luminata!
MARIANA CRISTESCU
Sursa: http://www.cuvantul-liber.ro