”De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia. Sărăcia e izvorul tuturor relelor din lume (s.n.): boala, blestemul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor.” – M. Eminescu, din articolul ”Frază şi adevăr” publicat în ziarul ”Timpul” în decembrie 1877.
Nu ştiu dacă obişnuiţi, stimaţi cititori, să mergeţi la târguri. Mie unuia îmi place să mă duc la astfel de serbări populare, la târguri, la bâlciuri, să văd lumea aceea pestriţă, să vorbesc cu meşterii români adunaţi acolo de prin toate colţurile ţării, să-i vad pe comercianţi bucurându-se de năvala populară ce a dat peste ei şi peste marfa lor. Mă duc de când mă ştiu la târguri dar ele îmi plac de la an la an tot mai puţin. Pe vremea comunismului, lucru explicabil ţinând cont de devastatoarea politică dusă de acesta împotriva producţiei de manufactură, renumiţii meştesugari români dispăruseră aproape cu desăvârşire. Cu toate acestea atunci măcar puteai cumpăra produse româneşti fabricate în coloşii industriali ai vremii.
După marea păcăleală din decembrie ’89 prin târgurile din sud-ul României s-a înregistrat însă un adevărat reviriment al comerţului cu obiecte fabricate de mână. Parcă încă îi mai văd pe producătorii-negustori cu feţele lor voiase şi pline de speranţe. Se gândeau, probabil, c-o să le fie şi lor mai bine din punct de vedere material. Ei bine, n-a fost să fie; manufactura românească a reintrat foarte repede în declin, dar de data asta din cauza cargo-urilor ce au început să curgă către România dinspre acele economii ale lumii în care politicienii, mulţi dintre ei la fel de corupţi ca ai noştri, au înţeles totuşi, spre deosebire de cei autohtoni, că pentru a le fi lor bine pe termen lung şi pentru a avea de unde fura, trebuie ca economiile ţărilor lor să funcţioneze. Şi iată cum te duci la târg, în România şi dacă vrei să-ţi cumperi ţoale şi încălţăminte, acestea sunt venite din Siria, dacă vrei elemente de decor pentru casă, acestea sunt chinezeşti, iar dacă-ţi trebuie ceva mobilă uşoară, aceasta este de provenienţă tailandeză.
Mai alaltăieri, pe 8 septembrie, de Sfânta Maria, în localitatea, fostă cândva oraş de târgoveţi, Roşiori de Vede din Teleormanul lui Ioan IANOLIDE, a avut loc bâlciul Precistei, care se ţine acolo de când se ştie această localitate. M-am dus şi eu ca de obicei dar m-am întors mai marcat decât am fost vreodată. Pe de o parte i-am văzut pe mult prea mulţii comercianţi români, foşti cândva muncitori şi tehnicieni de nădejde ai marilor fabrici comuniste, care acum încercau să-ţi vândă ceva, orice, din marfa lor cea de import şi de calitatea, probabil, a 5-a! Ei încercau să vândă dar nu cumpăra nimeni. Şi erau trişti, erau pământii de trişti. Lumea era multă dar nu cumpăra pentru că şi ea, la rându-i, tot tristă era. Tot pământie era.
Pe de altă parte i-am văzut şi pe cei câţiva, număraţi pe degete, producători-negustori români cu butoaiele lor din lemn de dud meşteşugite magistral sau cu taburelele lor (scaune mici şi fără spătar) sculptate în lemn de stejar cum numai românul ştie s-o facă. Erau veniţi de la distanţe de sute de kilometri în speranţa că-şi vor vinde mărfurile aici aşa cum ştiau ei altădată. Din păcate aceştia mi s-au părut cei mai disperaţi. Te implorau, pur şi simplu, să cumperi ceva şi de la ei căci n-aveau bani nici măcar să-şi plătească drumul la întorcere. Oameni trişti, fraţilor, oameni necăjiţi şi fără nici o poftă de viaţă. Săraci lipiţi pământului şi, lucrul cel mai rău, fără vreo speranţă de mai bine.
Mi-au venit în minte, instantaneu, vorbele Domnului Eminescu (cum pe vecie l-a ”poreclit” Grigore VIERU) legate de sărăcia acestui popor. A trăit-o (sărăcia) POPORUL ROMÂN în anii 1800, a avut parte de ea în majoritatea anilor 1900 şi iată cum se luptă cu ea şi în anii 2000. Sărăcie lucie. Cine nu crede, am mai spus asta şi cu alte ocazii, să coboare din centrul Bucureştiului, al Constanţei ori al Clujului şi să vină în ţărâna satelor româneşti pentru a constata dezastrul social în care se află oamenii de aici. E jale!
Dar eu nu vreau să fiu înţeles greşit, eu nu fac aici apologia opulenţei, Doamne fereşte. De fapt tot Domnul Eminescu lămurea problema avuţiei şi tot în articolul Frază şi adevăr: ”Sărăcia trebuie luată în înţelesul ei adevărat. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are. Căci omul are pe atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav şi totdeauna neegal cu cel ce stă deasupra lui.”
Şi pentru o şi mai bună lămurire trebuie să pomenim şi să ţinem permanent în minte învăţătura învăţăturilor faţă de bogăţie: ”Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu.” Luca, 18. – Biblia lui Anania. Iată, asta este tot; deci nu opulenţa trebuie să fie ţinta nostră ci pur şi simplu o viaţă bună, liniştită, o viaţă care tot după învăţăturile Sfintelor Scripturi trebuie să se ghideze: ”Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” – 2 Tes, 3 – Biblia lui Anania. Acest echilibru trebuie urmărit pentru că el este sfânt: ”prima dată datoria după care vine şi bucuria”. De altfel poporeanul care ar cere aşa ceva nici măcar din punct de vedere laic nu s-ar ”întinde” prea mult atâta timp cât prin legea noastră fundamentală, Constituţia adică, ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent” – Art.47.
Traiul decent, fraţilor, asta şi nu alta trebuie să fie ţinta noastră, în frică şi în credinţă de Dumnezeu, prin muncă şi implicare totală pentru interesul naţional.
Ţara însă, apucată pe mâna celei mai criminale clase politice pe care a cunoscut-o vreodată şi mă refer aici la toate structurile politice post-decembriste ce au guvernat-o, se prăbuşeşte. Am citit cândva un proverb propriu celui mai mare imperiu al lumii care spune că ”Puterea Romei nu stă în marmura Senatului ci în ţărâna Coloseumului ”. Acei împăraţi romani, mult prea însetaţi de sânge şi de bogăţii, reuşeau să-şi manipuleze poporul oferindu-i pâine şi circ, acolo în ţărâna Coloseumului. Pâinea însă era din plin. ”Împăraţii” noştri post-decembrişti ne oferă, ce e drept, un circ permanent dar sunt absolut incapabili spre a ne oferi şi pâine; măcar pâine!
Şi dacă tot am pomenit despre mult prea tristul bâlci din Teleorman, permiteţi-mi să mai dau citire încă unei ştiri apărute în presa ultimelor zile: ”Potrivit ultimului comunicat de presă emis de A.J.O.F.M Teleorman, la sfârşitul lunii august 2012, la nivelul judeţului Teleorman, s-a înregistrat o rată a şomajului de 9.06% (…). Asta face ca judeţul nostru să «urce» în vârful clasamentului naţional cu cea mai mare rată a şomajului, urmat la mică distanţă de judeţele Mehedinţi şi Vaslui.”
Iată cum se trăieşte în ţărâna României, dragi conaţionali. Meşteşugarii aceia despre care am pomenit mai sus veniseră din judeţe precum Neamţ sau Alba să facă şi ei ceva bani în Teleormanul cel mult mai sărac decât zonele lor. Veniseră în Teleormanul cel condus aproape permanent în ultimii douăzeci de ani, fie direct fie prin intermediu unor diverşi ”locotenenţi”, de arhetipuri politicianiste numite dragnea ori videanu. Ce au făcut bun oamenii aceştia şi cei de teapa lor pentru Teleorman şi pentru România?! Hai să fim serioşi; singurele lucruri bune pe care le-au făcut au fost pentru ei şi pentru grupurile lor de interese. Atât. Poporul? Praful şi pulberea! Şi ca alde dragnea şi videanu sunt aproape toţi ceilalţi care s-au perindat, într-un fel sau altul, la cârma ţării de după ’89. Iar în ţară nu funcţionează nimic: învăţământul, pentru orice conştiinţă curată, ”califică” numai dobitoci, sănătatea funcţionează cu mai mult de 50 % din capacitate folosindu-se, într-un fel sau altul, de banii cetăţenilor (alţii decât cei din taxe), justiţia a ajuns de râsul întregii lumi, industria a fost desfiinţată, iar agricultura, redutabilul nostru atuu, aproape că nu mai există (uitaţi-vă doar la producţia anului în curs datorată lipsei de apă! – dar sistemul de irigaţii existent în 1989?!). Şi-n tot acest timp modelul de politician mai sus amintit fură din orice poziţie, fură pe orice cale, fură şi acumulează zeci, după care sute, iar unii dintre ei chiar mii de milioane de euro. Şi datorită faptului că aceste milioane de euro sunt furate din bugetul ţării trebuie să înţelegem că de fapt sunt furate de la popor, de la poporul care în mult prea multe situaţii a ajuns să trăiască în inaniţie (în Teleormanul condus de unii ca ”minunaţii” de mai sus, o familie de aşa zis salariaţi câştigă cca 300 – 400 de euro; imaginaţi-vă, dacă sunt acolo şi doi copii de întreţinut, cum trăiesc aceşti oameni!!!).
Poporul, din cauza sărăciei, a devenit pământiu, grijile l-au năpădit, pe când înfloritorii lideri politici au maxim trei preocupări – sporirea averilor personale, a puterii şi a influenţei. Ei, cei care au jurat, în marea lor majoritate, cu mâna pe Biblie cum că se obligă să găsească cele mai bune măsuri care să asigure cetăţenilor un trai decent, ei sunt de fapt nişte sperjuri ordinari cărora mamona le-a luat minţile. Să nu uităm cum ies la rampă spre a-ndemna poporul la răbdare şi solidaritate în sărăcie, datorită crizei, iar ei, în acele momente, sunt îmbrăcaţi cu elemente vestimentare ce sar lejer de zece mii de euro (cam cât câştigă familia de mai sus în vreo doi ani şi jumătate)!!!
Păcat de tine glorios, cândva, popor că te laşi dus la abator de aceşti criminali economici cu gulerele lor scrobite şi înălbite din banii furaţi de la tine. Păcat datorită faptului că îţi strigi foamea ca din gură de şarpe dar pe de altă parte de douăzeci şi doi de ani încoace îi creditezi la puterea ţării pe nimeni alţii decât pe proprii tăi criminali! Ai devenit orb şi surd POPOR ROMÂN, iar asta se pare că se datorează puţinătăţii credinţei de care dai dovadă în ultimul timp. Tu, unul dintre cele mai vechi popoare creştine ale acestei lumi, tu, cu succesiunea ta direct apostolică, tu, cu toată pleiada ta de voievozi ortodocşi martiri te zbaţi acum între a mai fi sau nu şi cu toate astea continui să mizezi pe mâna celor care te bagă încet, încet în pământ. Ei nu au nici un Dumnezeu, POPOR ROMÂN, ei sunt care masoni, care atei, care liberi cugetători, dar toţi au un numitor comun – se închină exclusiv mamonei şi pentru aceasta sunt în stare să te fure pe tine, un muribund, fără să clipească. A doua zi însă vor ieşi la televizor şi-ţi vor da lecţii de viaţă!!!
Înapoi la altare, fraţilor, cu rugăciune pe de o parte şi cu atitudine creştină pe de alta, iar dacă la acestea mai adăugăm şi un naţionalism curat şi înălţător s-ar putea ca soarta noastră să se schimbe, s-ar putea ca speranţele noastre de mai bine să revină. De fapt, aceasta n-ar însemna altceva decât adoptarea puternicei doctrine politice numită naţional-creştinism, singura care ar putea împleti, spre folosul unui popor, cele mai importante două aspecte ale trăirii lui: credinţa nelimitată în Dumnezeu şi atitudinea politică dedicată exclusiv interesului naţional. Ceva de genul – Totul pentru Ţară, nimic pentru noi.
Dar asta depinde numai de tine, POPOR ROMÂN.
Deci, Doamne ajută.
Sorin Andrei
Septembrie 2012
Superb, Doamne-ajuta!