Kelemen Hunor: “AUTONOMIA dorită de maghiari
SE VA REALIZA”
Autonomia Ţinutului Secuiesc nu se împotriveşte statului român, ci este o dorinţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza, este de părere preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
Prezent sâmbătă la inaugurarea unui drum judeţean, la Catalina, judeţul Covasna, liderul ungurilor din România a comentat pe marginea afirmaţiilor făcute de preşedintele suspendat Traian Băsescu, care a declarat că autonomia Ţinutului Secuiesc nu este permisă de Constituţie.
“Constituţia poate fi amendată, va fi amendată şi autonomia nu este împotriva statului român şi nu este împotriva statului unitar”, a subliniat Kelemen.
Preşedintele UDMR a ţinut să menţioneze că autonomia este o dorinţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza.
“Autonomia nu înseamnă secesiune, autonomia este o doleanţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza”, a mai precizat acesta.
Budapesta SUSŢINE LUPTA UDMR
pentru AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc
Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat, la finalul unei întrevederi cu edilul Clujului, Emil Boc, că Guvernul de la Budapesta susţine eforturile maghiarilor din România de obținere a autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Lovitură de teatru: Budapesta SUSŢINE LUPTA UDMR pentru AUTONOMIA Ţinutului Secuiesc/ Sursa foto: nol.hu
Afirmaţia vine ca urmare a precizărilor făcute, sâmbătă, de către preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a subliniat că autonomia Ţinutului Secuiesc nu se împotriveşte statului român, ci este o dorinţă a comunităţii maghiare, care la un moment dat se va realiza.
“Pentru minorităţile maghiare din afara graniţelor Ungariei este un lucru benefic ceea ce ele îşi definesc ca un lucru bun şi benefic şi care este în concordanţă cu reglementările internaţionale în vigoare. Noi nu dorim să spunem de la noi ceea ce este bun şi ce este bine pentru aceste comunităţi, dar susţinem toate aceste obiective pe care singure şi le definesc”, a menţionat Nemeth, întrebat cum comentează afirmația lui Kelemen Hunor.
AVEM UN SINGUR MESAJ PENTRU TRIBURILE DE HUNGURI:
DOAR PESTE TRUPURILE NOASTRE!!!
Sursa: Apologeticum
Ceva ma face sa cred ca ungurii vor profita de situatia politica actuala creata de invalidarea referendumului de catre CCR. Basescu se va intoarce, lumea va iesi in strada si tind sa cred ca Basescu le este indatorat ungurilor pt sustinere asa ca va trece peste capetele romanilor (poate chiar se va razbuna pe ei (noi), tot ce-i posibil!) si le va acorda autonomia. De aici pana la recunoastere internationala (ca deh strainii toti ne vor „binele”!) apoi unirea cu Ungaria mai e doar un pas si mare lucru daca nu cumva vor intra si in tara cu armata. Ca acu’ cu deschiderea granitelor UE sunt la curent cu toate amplasamentele si logistica noastra, etc. Oricum trebuie sa ne asteptam la ce poate fi mai rau in viitorul apropiat. In ceea ce ma priveste, daca o sa fie nevoie le voi da ungurilor si pielea de pe mine. Da’ scump de tot!
Pretentiile ungurilor din ultima vreme au luat-o razna. Impertinenta lor e strigatoare la cer. Lucrurile astea trebuie sa se opreasca. Odata si pt. totdeauna. Ungurii stau in chirie la noi in tara… si acum isi iau nasul la purtare. Orice ar face un conducator corupt, vandut si tradator nu poate sa treaca peste milioanele de romani adevarati care tin la tara lor.
Tot ce misca-n tara asta, raul, ramul… mie prieten numai mie iara tzie (adica ungurilor rau voitori) dusman este. Dusmanit vei fi de toate fara-a prinde chiar de veste!
NU SE INTAMPLA LUCRURI CONTRA FIRII!!! Nu vom lasa asta. Romania e una si intreaga. Si asa ramane. Subiect incheiat.