În anul 1820, Parlamentul Britanic a hotărât adoptarea doctrinei economice a „Comerţului liber”. Trebuie să vedem, însă, care a fost intenţia reală a acestei măsuri foarte subtile, cu o evoluţie de perspectivă foarte bine calculată şi perfect muşamalizată spre exterior. Cu peste o sută de ani în urmă fuseseră introduse aşa numitele „Corn Laws”, legi menite să protejeze agricultura autohtonă faţă de importuri mai ieftine din alte ţări. Acum însă, prin această presupusă „liberalizare”, se puteau importa cereale şi alte mărfuri la preţuri mult mai convenabile. Totodată se puteau exercita presiuni atât asupra altor state, în special a celor dependente de mijloacele de transport britanice, adică marina comercială, cât şi asupra propriilor agricultori, puşi astfel în competiţie directă cu mărfurile din import. De aceea ţăranii englezi şi irlandezi, nemaiputând face faţă preţurilor de import, trebuiau să-şi părăsească ţara, dacă nu vroiau să moară de foame. O iarnă extrem de aspră în 1846 a dus chiar la victime omeneşti, îngheţaţi sau morţi de foame în Irlanda. Marea majoritate au emigrat atunci în Statele Unite şi ţările Commonwealthului Britanic. În schimb comercianţii continuau să vândă pe piaţa internă produsele ieftin importate, la aproape acele¬aşi preţuri ca şi înainte, cu foarte mici reduceri doar, ajungând astfel la nişte profituri fabuloase. Pe când cei bogaţi se îmbo-găţeau mereu mai mult, cei săraci deveneau din ce în ce mai săraci. Deci nu ori¬ce reformă aparent liberală şi utilă este şi în realitate folositoare pentru contribuabilul de rând. Cum astăzi putem observa tendinţe similare, desigur atenuate oarecum prin reţeaua socială din ţările occidentale, dar totuşi periculoase pentru economia europeană, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra unor măsuri de îngrădire a acestora. Evoluţia din Germa¬nia ne poate servi ca exemplu: Cu toate că exporturile cresc de la an la an, cât şi productivitatea pe plan intern, totuşi şomajul a crescut şi este la peste cinci milioane de oameni, cu tendinţă ascendentă. Datoriile statului au ajuns la o sumă fabuloasă, astfel încât plata dobânzilor mănâncă o mare parte din bugetul anual. Nici celelalte state europene nu stau mult mai bine. Însuşi Uniunea Europeană, evoluând pe drumul centralizării, sprijină, poate fără să vrea, tendinţa de globalizare în mod implicit.
Sigur că „globalizarea” are şi unele aspecte pozitive, cum ar fi centralizarea cercetărilor pe plan tehnologic, raţionalizarea fluxului de mărfuri, automatizarea producţiei şi invenţiile în cele mai diferite domenii industriale, agrare sau medi¬cinale. Descoperirile în sectorul biologiei şi a diverselor ramuri farmaceutice sunt la fel de incontestabile. Putem spune totuşi că prin această “globalizare” s-a schimbat relaţia dintre trup şi suflet. Ni se impune indirect o altă identitate, atât pe plan moral-individual cât şi pe plan naţional-patriotic. Recentele evenimente din Franţa ne ilustrează această situaţie în mod tragic. Fundamentalismul religios sau pseudo-religios creşte pe măsura discrepanţei ma¬teriale dintre diferitele pături sociale. Naţionalismul capătă tendinţe din ce în ce mai radicale. Perfidia sistemului constând în totala lipsă de transparenţă. Dacă Don Quijote se mai lupta cu morile de vânt, noi ne vom lupta doar cu vântul ! Cu toţii ştim că vom pierde ceva, dar nu ştim ce anume.
autor: Wilfried E. Lang
sursa: Revista Art-emis