VICTOR PONTA cere DESECRETIZAREA contractului de la ROŞIA MONTANĂ

„Asa cum am promis, vreau desecretizarea contractului de la Rosia Montana. Stiu ca se vor supara multi, stiu ca voi starni din nou musuroiul de interese. Sunt curios ce vor mai inventa pentru a crea o noua diversiune. Am constatat ca foarte multi sunt total dezinteresati sa discutam despre acest contract.

Dupa o discutie cu ministrii, voi cere direct companiei respective sa accepte desecretizarea. Daca acel contract ajuta atat de tare Romania, n-ar avea nimic de ascuns, nu? Doar i s-a facut lobby de la cel mai inalt nivel…”.

Proiectul Roşia Montană va fi reanalizat împreună cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu şi până nu vom avea această analiză, nu va fi luată nicio decizie, a declarat, de curând, ministrul Mediului, Rovana Plumb.

Vom avea o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu. Ne dorim un dialog deschis şi transparent. Vrem să ştim poziţia lor şi să putem continua analiza”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul a precizat că în cazul acestui proiect nu va fi luată nicio decizie înainte ca acesta să fie reanalizat.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, intenţiona să convoace, la jumătatea lunii mai, Comitetului de Analiză Tehnică (CAT) pentru proiectul de la Roşia Montană, în care să fie discutate concluziile din auditul juriştilor referitoare la întreruperea procedurii de evaluare ca urmare a anulării unor planuri de urbanism.

Şedinţa nu a mai avut loc întrucât Ministerul Mediului a primit atunci vizita unor experţi ai Comisiei Europene, „pentru a verifica modul în care au fost îndeplinite sarcinile pe chestiunile pentru care suntem subiect de infringement”, preciza Rovana Plumb.

Guvernul vrea să amâne până după alegerile parlamentare deciziile privind gazele de şist şi proiectul Roşia Montană, declara premierul Victor Ponta într-un interviu acordat Bloomberg în 8 iunie.

Ponta declara că poziţia Guvernului privind proiectul minier a rămas neschimbată. Compania trebuie să respecte cele mai înalte standarde şi garanţii de mediu, să ofere statului o participaţie mai mare la proiect şi să renunţe la activităţi de lobby politic înainte de a putea continua dezvoltarea proiectului, a spus premierul.

Primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui (PDL), reales în funcţie, a anunţat, în 14 iunie, că, împreună cu Consiliul Local, va face „tot ce este legal” pentru ca proiectul minier din zonă să înceapă.

„Cel mai important obiectiv este crearea locurilor de muncă, obiectiv pe care l-am avut şi până acum. Voi susţine investiţiile, prioritar investiţia minieră de la Roşia Montană şi, împreună cu Consiliul Local, voi face tot ceea ce este legal şi în putinţa noastră ca acest proiect să demareze dacă respectă legislaţia. Odată cu demararea acestui proiect, Roşia Montană poate să ajungă acolo unde este locul ei, o comună care să rivalizeze cu multe oraşe din România”, a afirmat Eugen Furdui.

Programul Cabinetului Ponta prevede reanalizarea situaţiei referitoare la „cazul” Roşia Montana, având în vedere preocuparea manifestată de public în această privinţă, urmând ca deciziile care vor fi luate să fie în acord cu interesul naţional, protecţia mediului şi legislaţia europeană, potrivit programului de guvernare obţinut de MEDIAFAX.

Fostul ministru al Mediului Korodi Attila declara că analiza juridică cerută în legătură cu întreruperea sau continuarea evaluării proiectului de la Roşia Montană după anularea planurilor de urbanism ale localităţii recomandă Comisiei de Analiză Tehnică să ceară investitorului un nou certificat de urbanism, făcut în baza unui PUZ valabil.

Juriştii consultaţi de Ministerul Mediului au arătat că lipsa unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) valabil reprezintă un impediment în continuarea procedurii şi au recomandat Comisiei de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului să-i ceară investitorului să depună un nou certificat de urbanism care să reflecte un PUZ valabil, declara Korodi Attila.

Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) afirma, într-un comunicat transmis MEDIAFAX în replică la declaraţiile lui Korodi Attila privind analiza juridică ce ar impune oprirea evaluării proiectului, că legea spune că analiza impactului proiectului asupra mediului trebuie finalizată imediat.

Ministerul Mediului a cerut un audit judiciar pentru a decide o eventuală oprire a analizei proiectului minier de la Roşia Montană în urma deciziei definitive a Curţii de Apel Alba Iulia prin care planurile de urbanism pe care se bazează certificatul de urbanism şi alte acte ale proiectului au fost declarate nule.

Auditul a fost cerut de Korodi Attila, la câteva zile după instalarea sa în funcţie la Ministerul Mediului.

Proiectul minier Roşia Montană este dezvoltat de Roşia Montantă Gold Corporation (RMGC), al cărei acţionar principal este Gabriel Resources.

La Roşia Montană, judeţul Alba, se află cel mai important zăcământ de aur din România. Acesta, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint, a fost concesionat în vederea exploatării către compania RMGC. Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social. Statul, prin firma Minvest Deva, are o participaţie de 19,31% în RMGC.

În spatele companiei canadiene Gabriel Resources se regăsesc nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Sursa: http://www.realitatea.net
Comments (0)
Add Comment