Potriveala legionară cu traiul bun

Dragi cititori,

Discutând cu un cunoscut, zilele trecute, pe o temă abordată de subsemnatul într-un articol de prin anul 2006, pentru susţinerea argumentelor mele a trebuit să mă întorc la materialul cu pricina spre a-l reciti. În acele momente, pe măsură ce avansam într-un text publicat, deci, în 2006 şi inspirat dintr-un studiu social relativ recent (sub nici o formă mai vechi de 10 – 15 ani), am fost străpuns de un fior despre care nu ştiu să spun dacă a fost plăcut, ori nu.

Dar, pentru a ne lămuri împreună, permiteţi-mi să reiau mai jos o parte din înscrisul cu pricina: 

Este cazul să strige cineva la noi:
Români, vă ordon, schimbaţi-vă atitudinea ?

Am parcurs un studiu, nu neapărat axiomatic, dar destul de convingător, asupra unei întrebări despre care pe bună dreptate se poate spune că ne cam chinuie pe noi, cei din afara lumii civilizate şi bogate: ”Cine şi ce face diferenţa între ţările bogate şi cele sărace?”

Studiu vast care pe măsură ce-l parcurgi ai posibilitatea să elimini, unul câte unul, toate eventualele argumente obiective de care cineva s-ar putea ajuta în intenţia de a răspunde acestei întrebări. Cauzele acestor diferenţe sunt, vom vedea, subiective.

Deci, în lume sunt ţări bogate şi ţări sărace. Dintotdeauna, de când e lumea şi pământul, cel sărac doreşte să fie bogat. Nu intrăm aici într-o dezbatere a moralităţii îmbogăţiţilor drept pentru care prin ţări bogate vom înţelege popoarele care trăiesc DECENT (acceptabil, onorabil).

Ei bine, s-a constatat că ţările bogate nu sunt aşa datorită, cumva, vechimii lor. Nici vorbă. Vezi India, vezi Egiptul, ţări foarte vechi şi în acelaşi timp destul de sărace. La antipozi se află Australia şi Noua Zeelandă, despre care mulţi nici nu ştiu că există, dar care de la an la an devin tot mai prospere. Nici resursele naturale nu sunt cele care fac diferenţa. În acest sens este dată ca exemplu demn de invidiat, Japonia. Teritoriu mic, muntos, resurse naturale extrem de reduse, dar Japonia se pare că este a doua putere economică mondială. Nu departe de ea se află Elveţia, ţară pe care munca şi ordinea au transformat-o în casa de bani a lumii. Nici măcar rasa, sau inteligenţa oamenilor vreunei ţări nu pot influenţa masiv starea economică a acesteia.

Şi atunci, ce face diferenţa?

ATITUDINEA persoanelor, asta produce diferenţa!

Studiul comportamental al indivizilor din ţările bogate a demonstrat că aceştia aplică invariabil un număr de zece reguli existenţiale de bază:
– etica morală şi socială;
– ordinea şi curăţenia;
– integritatea şi cinstea;
– punctualitatea;
– responsabilitatea;
– dorinţa de perfecţionare;
– respectul pentru legi şi regulamente;
– respectul pentru drepturile celorlalţi;
– dragostea de muncă;
– efortul pentru economie şi modestie.

Este aproape imposibil ca cineva care parcurge aceşti zece paşi ai reuşitei unora, să nu încerce să constate cum stăm noi, românii, în acest sens.

Rezultatul? Se vede din… avion. E jale!

Despre ce etică se poarte vorbi în România actuală în care corupţia, mita, învârtitul şi descurcatul reprezintă adevărate modele comportamentale?

Despre ce ordine şi curăţenie se poate vorbi într-o ţară tot mai ţiganizată?

Ce integritate şi cinste? Uitaţi-vă la imensa aversitate a omului de rând faţă de membrii uneia dintre instituţiile capitale ale statului, anume Parlamentul României. Aceste lipitori numai de cinste şi integritate nu pot fi ”bănuite”. În acest sens vreau să dau un singur exemplu. În cursul lunii aprilie a acestui an, una dintre cele mai grele perioade prin care a trebuit să treacă POPORUL ROMÂN datorită dezastrelor naturale cu care acesta a dat piept, indivizii trimişi în parlament de către acest popor îşi făceau parte, din bugetul ţării, de sume forfetare în valoare de zeci de milioane pentru fiecare persoană (cca 80.000.000 ROL), sau îşi cumpărau, deşi mai aveau altele, telefoane mobile de servici din gama 3G!!! Şi toţi aceştia se duc la serviciul în care, repet, au fost trimişi de către exact cei pe care acum îi ignoră cu desăvârşire, iar acolo, la servici, şi-au arborat pe frontispiciul sălilor de şedinţe Sfânta Cruce Creştină, care stă aşezată pe fundamentul unor două teze capitale: ”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău” şi ”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Atât de mult îşi iubesc ei aproapele încât, când acesta a rămas fără agoniseala strânsă într-o viaţă, ajutorul pe care l-a primit de la domnul senator şi de la domnul deputat a constat în indiferenţa strigătoare la cer oferită de către aceşti îmbuibaţi care din punct de vedere moral reprezintă cea mai dezgustătoare clică profesională a acestui năpăstuit popor. Adevărat că peştele se-mpute de la cap.

Nu ştiu cu punctualitatea cum stăm, dar ştiu că responsabilitatea la români ”este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”. Să vină cineva care ar contesta aceasta, cu trei exemple, din ’89 încoace, de trei demisii de onoare ale unor înalţi funcţionari publici, contestaţi în vreun fel pentru probitatea lor profesională. Dacă s-ar fi întâmplat aceasta ar fi însemnat să avem un firesc act de responsabilitate al unui român cu funcţie publică măcar odată la cinci ani. Nu există aşa ceva şi asta în condiţiile în care în ţară nu funcţionează nimic; dar nimic!

Cu dorinţa de perfectionare s-ar putea să stăm mai binişor, în special în zona tineretului, dar ce facem cu respectul pentru legi şi regulamente? Păi, asta este ţara în care nu se respectă nici o normă juridică, darămite vreuna morală pentru a putea vorbi cumva şi despre drepturile celorlalţi. Şi ştiţi care este răul cel mai rău? Acela că încălcarea legilor nu vine din partea cetăţenilor aflaţi la talpa ţării. Dacă ar fi aşa, ăştia ar putea fi corijaţi de către ceilalţi care monitorizează şi conduc masele. Ei bine, la noi lucrurile sunt tocmai invers. La noi, aşa cum am văzut şi mai sus, lupii sunt paznici la ţarcul oilor. E jale!

Când citesc despre dragostea de muncă mi-aduc aminte de acel banc, inspirat din realitate, în care o echipă de muncitori japonezi lucra în proximitatea uneia de muncitori români. Primii lucrau 10 – 12 ore pe zi şi, bineînţeles, îi deranjau cu zgomotul pe care-l făceau pe romanii care, după 4 – 5 ore de muncă, trebuiau să mai şi chefuiască. Aceştia din urmă i-au apostrofat pe japonezi întrebându-i de ce ”trag” aşa de tare? Răspunsul a fost implacabil: ”noi muncim pentru Japonia”! Dar şi japonezii i-au întrebat pe români, de ce-o ţin aşa, landra, numai într-un chef ? Răspunsul a fost demolator: ”pentru că pe noi ne doare-n c.. de Japonia voastră”!

Iar despre ultima regulă din cele zece, trebuie să recunoaştem, stimaţi concetăţeni, că ne aflăm în deplină consonanţă cu proverbul: ”chelului, tighie de mărgăritar îi mai trebuia”. Suntem săraci lipiţi pământului, dar numaraţi BMW-urile şi Mercedes-urile de pe străzi. Nu avem după ce bea apă-n casă, dar verificaţi statisticile de consum ale unor două produse: ţigări Kent şi cafea Jacobs. Suntem ţara în care din zece IMM-uri deschise şi demarate în ianuarie, prin decembrie mai funcţionează vreo trei, dar primele ”investiţii” pe care le vor face patronii după o lună – două de funcţionare vor consta în achiziţionarea cel puţin a câte unui ”A-8”, asta aşa, ca să se vadă că ne ocupăm cu dezvoltarea unei afaceri şi nu cu lichidarea ei! Halal dragoste pentru economie şi modestie.

Şi totuşi, pentru a avea succes, ce ar trebui făcut?!

Simplu, trebuie să facem şi noi ceea ce fac şi ei, locuitorii ţărilor sus amintite, numai că ei fac deja şi-o fac de ani buni, pe când noi trebuie în primul rând să ne schimbăm comportamentul general, iar această schimbare, pentru a fi una de fond şi consistentă, trebuie să vină din interiorul fiecăruia dintre cetăţenii acestei ţări. Pentru că altminteri s-ar putea să trăim ziua când cineva, străin de acest neam (că oricum aşteptăm ca ordinea în ţară să ne-o facă… Uniunea Europeană!), va striga către noi: ”români, vă ordon, schimbaţi-vă atitudinea”. Şi s-ar putea să nu ne convină aceasta, când va trebui să executăm la ordin ceea ce ar fi fost firesc să înfăptuim aşa, pur şi simplu: schimbarea actualei mentalităţi care ne duce către acest stil de viaţă total prăpăstios, cu una mult mai creştină, mai etică şi mai constructivă.

Iată deci, acesta era un punct de vedere exprimat în anul 2006.

În ce constă, însă, fiorul actual?

Păi, dragi concetăţeni, în anii ’20 – ’30 trăia un om care, indiferent cine ce-ar spune, a fost cel mai carismatic politician al României tuturor timpurilor – Corneliu Zelea Codreanu, Căpitanul Mişcării Legionare, care prin intermediul documentelor de doctrină legionară prevedea absolut toate aceste reguli existenţiale constatate acum, de sociologii anilor 2000 şi, mai mult decât atât, înfiinţa Mişcarea Legionară în primul rând sub forma unei ”şcoli naţionale” în care să se educe şi să se formeze omul nou, românul cu calităţi deosebite care urma să facă din România ”o ţară ca soarele sfânt de pe cer”, o ţară cel puţin identică cu cele după care acum doar tânjim.

Iată, în extrem de puţine cuvinte, într-un sens invers acelor de ceasornic dacă ţinem cont de anii analizaţi şi puşi în balanţă, ”potriveala” doctrinei legionare cu trăirea actuală a popoarelor lumii bogate (reluăm cele zece reguli existenţiale aşa numite de bază):

1 ) Etica morală şi socială – Doctrina legionară, referindu-se la partea elitistă a poporului, stabilea următoarele standarde comportamentale:
– Curăţenia sufletească;
– Capacitatea de muncă şi de creaţie;
– Vitejia;
– Viaţa aspră şi războirea permanentă cu greutăţile aşezate în calea Neamului;
– Sărăcie, prin renunţarea voluntară la a acumula averi;
– Credinţa în Dumnezeu;
– Dragoste între concetăţeni.

2 ) Ordinea şi curăţenia – Doctrina legionară stabileşte că Legiunea este o organizaţie întemeiată pe ordine şi disciplină: ”Fii disciplinat, legionar, pentru că numai aşa vei învinge”. Educaţia sanitară, a curăţeniei generale, trebuie făcută în aşa fel încât poporul să fie păzit de nenumăratele boli, în special de cele venerice care secătuiesc toată vlaga tineretului.

3 ) Integritatea şi cinstea – Legionarul trebuie să fie drept atât cu ceilalţi legionari cât şi cu restul lumii. Nici măcar adversarului nu-i va face vreo nedreptate; va lupta cu el numai pe căile dreptăţii şi ale moralei. Legionarul va trebui să fie foarte cuviincios cu toată lumea, să fie cumpătat în toate, să fie om de cuvânt şi ”să fie de o cinste care să-i atragă stima tuturor oamenilor din jur”.

4 ) Punctualitatea – Una dintre primele griji ale legionarilor trebuie să fie punctualitatea. Aceştia trebuie să fie oameni de cuvânt; când au spus o vorbă trebuie să se ţină întocmai de ea. Legionarul este disciplinat şi punctual prin conştiinţa şi voinţa lui proprie.

5 ) Responsabilitatea – Legionarul nu trebuie să facă absolut niciodată vreo faptă de care să-i fie ruşine, iar pentru tot ce spune şi ce face trebuie să-şi asume răspunderea întreagă.

6 ) Dorinţa de perfecţionare – Înainte de a deveni legionar, tineretul României era trecut prin şcoala Frăţiilor de Cruce. Aici se făcea educaţie creştină, naţională, socială, educaţie fizică şi sanitară, dar, parcă mai presus de toate, se făcea educaţia muncii, a faptei creatoare.

7 ) Respectul pentru legi şi regulamente – Legionarii au sarcina de a lupta cu duşmanii ţării şi nu oricum, ci cu tărie de neînvins, dar numai în cadrul legalităţii. Aceştia acţionează exclusiv pe căile legilor, oricât de mult strâmtorate ar fi ele de autorii lor.

8 ) Respectul pentru drepturile celorlalţi – Elita legionară jură, printre altele, să înlăture orice încercare de exploatare a omului de către om. Mai mult decât atât, relaţiile interumane, în concepţie legionară, trebuie să se bazeze exclusiv pe dragoste, această sinteză a tuturor însuşirilor omeneşti transmisă nouă de Mântuitorul lumii. Căpitanul Zelea Codreanu, astfel ne îndrumă: ”De aici porneşte Mişcarea noastră. Nu ştiu cum să vă îndemn mai mult ca să cultivaţi dragostea… Ea vă dă posibilităţi nebănuite şi nesfârşite de rezolvare a tuturor problemelor grele care vi se vor ivi. Acolo unde nu este dragoste nu este viaţă legionară.”

9 ) Dragostea de muncă – ”El, legionarul, va fi acela care prin munca lui proprie va clădi România cea nouă, nu pentru a câştiga ceva, ci numai din dorinţa de a o vedea ţară puternică.”

10 ) Efortul pentru economie şi modestie – Legionarii sunt modeşti din toate punctele de vedere ale vieţii materiale. Dispreţuiesc luxul considerândul ca având la bază înclinaţii sufleteşti spre lichelism. Ei vor trebui să trăiască având doar strictul necesar care să le asigure o existenţă modestă.

Deci, ce ziceţi, dragi cititori?

Ne-ar fi fost bine, oare, dacă ne-am fi comportat aşa?! Dacă ne-am fi lăsat pe mâna legionarilor care se legau în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor spre ”…a face să pătrundă cât mai adânc în popor duhul nou al muncii, al cinstei, al jertfei şi al dreptăţii…”?! Ar fi fost România noastră astăzi, când vorbim, printre ţările bogate ale lumii?!

Desigur că ar fi fost, toate astea ar fi fost şi încă ceva mai presus de ele – am fi avut, la propriu, o Românie creştină deoarece Legiunea Arhanghelului Mihail când se înfiinţa se înfiinţa astfel: ”…Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli.” Astfel, POPORUL ROMÂN, în întregimea lui, ar fi trăit bine, ar fi trăit onorabil şi s-ar fi rugat şi i-ar fi mulţumit Dumnezeului, cel fără de care nu putem face nimic, pentru toate cele primite. Se ştie, fraţilor, că Dumnezeu ne dă, dar nu ne bagă şi-n traistă, ori exact ăsta este spiritul pe care legionarii îl vor instaurat în tot poporul – credinţă nelimitată în Dumnezeu, rugăciune permanentă către Acesta şi implicare masivă şi constructivă pentru ridicarea ţării şi, implicit, a fiecăruia dintre noi.

Ei, acuma, la final, cu vrerea dumneavoastră, a românilor, putem totuşi să încheiem într-un ton optimist folosindu-ne de o predicţie legionară:

Ne vom întoarce într-o zi,

Ne vom întoarce neapărat.

Vor fi apusuri aurii,

Cum au mai fost când am plecat.

Cunoscătorii ştiu că lucrul acesta a început să se întâmple, iar ceilalţi trebuie să afle.

Doamne ajută.

Sorin ANDREI