Trezindu-ne în fiecare dimineaţă, dăm peste o puzderie de informaţii provenite din diverse surse mass-media în legatură cu politicianismul românesc. Ce este deci politicianismul acesta? Este peste putinţa a spune că reprezintă o forţă binevoitoare ce conduce ţara spre împlinirea idealului ei.
Ei bine, el nu este decât o simplă piesă de teatru grotescă, învaluită în iluzia realităţii eronate. Când, neam român şi brav, cu strămoşi de oţel şi părinţi de piatră, îţi vei da seama că tu eşti o forţă invincibilă infrânată numai de demonul odios al politicii româneşti? Când vei reuşi să spargi lanţurile „libertăţii” şi să ajungi la desăvârşirea adevărată ce ţi se cuvine?
Căci este ruşinos a vedea cum un popor şi o ţară atât de măreaţă precum Sfânta noastră Românie se duce pe apa sâmbetei. Când ne-am pierdut noi eroismul ce-l purtam odată cu fală în piepturile noastre? Când a pierit vocea neamului românesc, alături de toată frumuseţea şi tăria ei? Este ruşinos a ne uita în trecut şi să nu găsim nici o asemănare între perioada modernă (starea de lâncezeală de astăzi) şi măreţia vremurile de demult. Cum putem noi compara gelatina de astăzi cu fierul forjat de atunci?
Mai este România în stare de desăvârşire sau s-a stins complet văpaia din sufletul nostru?
În vremurile trecute, puneam ţara mai presus de toate şi izbuteam în cele mai obscure dintre împrejurări. Astăzi, uităm şi hulim numele patriei noastre, abia aşteptăm să o părăsim şi să fugim în lume, pentru a ne clădi un „viitor mai bun”. Acestea nu sunt altceva decât amăgiri căci aşchia nu sare departe de trunchi. Laşi sunt cei ce îşi părăsesc ţara mumă şi se depărtează de ea în căutarea deşertăciunilor lumeşti, căci toate acestea se vor risipi precum nisipul în marea tulbure. Nevrednic şi trădător de patrie este cela ce este ingrat faţă de poporul său, acel popor care altădată se jertfea pe altarul suferinţei şi al chinului, pentru asigurarea unui trai în tihnă generaţiilor viitoare.
În vremurile trecute, puteam oricând, râzând, sa ne dăm viaţa pentru micul nost regat, pentru mica noastră palmă de pâmânt botezat în numele lui Hristos. Astăzi, vindem cu impertinenţă ultimele rămăşiţe ale ogorului nostru, căci atât de mult am decăzut, încât am ajuns să invităm alte popoare să vină şi să ne călărească aşa cum voiesc ele, fără a opune nici cea mai mică rezistenţă.
Ce este defapt Masoneria asta, ce este politica asta neputincioasă în faţa măreţiei Bisericii lui Hristos ce o alcătuim noi decât praf şi pulbere aruncat în voia viforului? Ea nu este decât norul întunecat ce stă deasupra noastră permanent, care nu ne lasă să vedem că dincolo de el stă triumfător soarele speranţei şi al putincioşiei, asemenea ţării noastre de odinioară. Ce este ea altceva decât un ghimpe otrăvit vârât adânc în rărunchii românismului?
La asta să cugetăm noi, o popor a Sfântului Ştefan, a Viteazului Mihai şi a Pedepsitorului Ţepeş. Să avem în sufletele noastre, în toată vremea şi în toată clipa, indentitatea de român şi de creştin întru Hristos, cu care şi prin care vom puteam birui orice obstacol vârât în calea noastră de către vrăjmaşi.
Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Să nu traieşti nici în comunism, nici în capitalism, ci în a minţii trezvie
Şi să îţi păzeşti, cu indârjire şi curaj, Sfântul tău ogor.
Doamne Ajută!
Bontaş Marcel