În urma alegerilor desfăşurate duminică, partidul naţionalist Zorii Aurii a intrat pentru prima oară în Parlamentul din Atena, după ce a obţinut aproape 7 la sută din voturi. În urma scrutinului precedent formaţiunea obţinuse doar 0,29 la sută din voturi. Deasemenea şi stânga radicală a adunat peste 15 procente. Şi naţionaliştii şi comuniştii s-au declarat în favoare întreruperii acordurilor cu FMI.
Cele două mari partide de sistem din Grecia, Pasok (socialişti) şi Noua Democraţie (dreapta), au suferit un regres considerabil, obţinând între 31 şi 37 la sută din voturi, faţă de 77,4 la sută în 2009, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, relatează AFP.
“V-a sunat ceasul, trădători de patrie!”, a ameninţat duminică seara liderul Zorilor Aurii, după aflarea rezultatelor. Nikos Mihaloliakos, în vârstă de 55 de ani, a mai declarat că va lupta împotriva “cămătarilor mondiali” şi sclaviei impuse ţării sale de UE şi FMI, transmite Agerpres. Aproape 200 de tineri simpatizanţi au asistat la conferinţa de presă desfăşurată într-un hotel din capitala Greciei.
Formaţiunea radicală va avea 19 parlamentari din cei 300 de membri ai parlamentului elen, după ce a obţinut 6,9% din sufragii.