Sfântul Iustin Popovici: În istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos

Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici la ultimul Paşti pe acest pământ
 (Paştile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! 

Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omeneşti, pentru viaţa cea veşnică în lumea lui Dumnezeu, văzută şi nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului, dar în acelaşi timp şi certitudinea fiinţei omeneşti prin Aceasta despre viaţa veşnică. De aceea şi Învierea Dumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea şi întreaga viaţă a fiecărui creştin. Acesta este motivul că Învierea este unica biruinţă împotriva morţii, a păcatului şi a diavolului. Numai cu Aceasta s-au înfăptuit toate, s-au arătat toate şi s-au dat toate. La Aceasta se referă toată Evanghelia: Înviere = Mântuire, Evanghelie a Învierii = Evanghelie a mântuirii. Pentru aceasta Domnul cel Înviat este unicul Mântuitor, dar şi Mântuitorul este unicul Care a înviat. Acesta este şi motivul pentru care de Dumnezeu insuflatul Apostol Pavel întreaga Evanghelie o îndreptează spre Înviere şi întreaga iconomie dumnezeiesc-omenească a mântuirii la faptul Învierii (se subînţelege că Învierea presupune în mod natural Crucea şi moartea). Acesta este faptul pe care Apostolul îl are ca Evanghelie şi îl predă ca Evanghelie.

Într-adevăr, în această Evanghelie nu sunt toate de la Mântuitorul Dumnezeul-Om pentru om? Din această pricină, în Evanghelie nu se îngăduie nimic să se schimbe, nici să se adauge. Pentru că orice era necesar să se scrie în ea s-a scris. Adică tot Dumnezeul-Om şi toată inexprimabila Lui desăvârşire.

Întreaga Evanghelie este prezentă în Învierea lui Hristos şi în Dumnezeul-Om cel Înviat. Şi de vreme ce aceasta este realitate, atunci şi mântuirea este asigurată pentru toţi oamenii, dar şi pentru fiecare om separat, mântuirea de păcat, de moarte şi de diavol. Dar oare această realitate este fiinţială, mărturisită, văzută, pipăibilă şi, mai mult, autentică? DA, deoarece în istoria neamului omenesc, nimic nu este atât de sigur cu exactitate ca Învierea Dumnezeului-Om Hristos şi mult mai mult, nimic nu este atât de învederat şi, mai mult, atât de multilateral demonstrat, precum şi atât de dinamic mărturisit. Aceasta este realitatea care se transmite neîntrerupt de la generaţie la generaţie ca viaţă vie şi putere făcătoare de viaţă, care izvorăşte din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi de la Sfinţii Apostoli şi de la Părinţii Bisericii, care în chip bogat, dar şi adânc, insuflă şi se revarsă asupra tuturor creştinilor, din veac în veac, din generaţie în generaţie şi astfel tuturor până în ziua judecăţii.

Această realitate este o neîncetată trăire, însăşi viaţa tuturor creştinilor de la Sfinţii Apostoli până la noi toţi, şi de la noi până la acei ultimii, în ziua universalei Învieri a morţilor.

Aceasta este o realitate care se trăieşte de către creştini ca fiinţa şi conţinutul vieţii şi existenţei lor. Pentru că orice este creştin decurge din Hristos, Dumnezeul-Om Cel Înviat: Rugăciunea; El o îndreptează spre Înviere şi din pricina Lui spre Dumnezeul-Om Cel pururea viu. Credinţa în El este credinţa în Cel înviat şi din pricina Lui în Dumnezeul-Om cel veşnic viu şi dragostea în El şi postul şi smerenia şi răbdarea şi toate celelalte virtuţi pentru El; toate acestea sunt din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi mulţumită Dumnezeului-Om Cel Înviat. Dar şi toate Sfintele Taine, împreună cu toate dumnezeieştile şi izvorâtoarele de har puteri, ca şi întreaga viaţă în El şi în lumea aceea, toate acestea sunt din Dumnezeul-Om Cel Înviat şi pururea viu şi din pricina Lui şi mulţumită Lui.

Pentru că dacă El nu învia, Evanghelia ar fi fost literă moartă pe hârtie. Pentru că dacă El nu biruia moartea, creştinismul nu ar fi existat. Cu siguranţă va fi existat atunci o oarecare învăţătură filosofică, ca de exemplu a lui Socrate, a lui Platon, a lui Kant, a lui Bergonoski. Doar El, care este pururea viu, pentru că este Domnul Iisus cel Înviat, dă astfel de puteri creştinilor – în viaţa lor: în viaţa cu credinţă, în viaţa cu dragoste, în viaţa cu rugăciune, post, în viaţa cu nemurire, în viaţa cu veşnica viaţă. Doar El, Cel pururea viu, îndreptează pe Mucenici la mucenicie, pe pustnici la pustnicia lor, pe Apostoli la apostolicitatea lor, pe Mărturisitori la mărturisirea lor, pe cei milostivi la milostenia lor, pe postitori la postirea lor, pe cei înfrânaţi la înfrânarea lor, pe cei iubitori de îndurare la iubirea lor şi într-o propoziţie: pe toţi creştinii din toate veacurile la multilateralele virtuţi evanghelice în care coexistă viaţa după Evanghelie pentru mântuirea noastră. Şi încă aceste realităţi infinite, acestea şi atâtea vieţi încă, aceştia şi atâţia Mucenici încă învederează că într-adevăr nimic şi nimeni nu este în istoria lumii atât de mult puternic şi atât de cu totul într-adevăr încredinţat (garantat) ca Dumnezeul-Om Hristos Cel Înviat şi Sfânta Sa Înviere.

De aceea, această mărturie de la primii sfinţi ucenici ai lui Hristos, de la Sfinţii Apostoli: Aceştia au pipăit, ca înşişi văzători ai Cuvântului, dar L-au şi propovăduit pe Dumnezeul-Om Cel Înviat. Oricare ar fi aceştia şi lucrările lor, sunt doar o mărturie despre Dumnezeul-Om Cel Înviat. Apostolicitatea lor nu este nimic altceva decât o simplă şi neîntreruptă mărturisire despre Domnul Iisus, Dumnezeul-Om Cel Înviat. Din orice lucru al lor provine şi iradiază această a-tot-de-viaţă-făcătoare şi nemuritoare a-tot-biruinţă a puterii lui Hristos, Dumnezeul-Om Cel Înviat şi pururea viu. Pentru că numai continua comuniune cu Domnul cel Înviat a dat toate acele dumnezeieşti şi minunate puteri simplilor pescari din Galileea, aşa încât să robească lumea prin dragoste şi prin credinţă, fără sabie şi daruri, ci dimpotrivă jertfindu-şi chiar şi sângele lor pentru Dumnezeul-Om Cel Înviat, pentru dumnezeiasca Sa vedere, pentru credinţa în El, pentru dragostea faţă de El.

Pentru aceasta, cu tot sufletul şi cu toată fiinţa noastră strigăm atotfericiţi tuturor fiinţelor în toate lumile: Hristos a înviat!

traducere de monahul Leontie | articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 22

Sursa: Apologeticum