Mindbomb pentru Rosia Montana: Minciuna de aur ucide

Dragi prieteni ai Roşiei Montane,

Publicitatea manipulatoare în favoarea proiectului de minerit Roşia Montană  este demascată încă o dată de o nouă acţiune a grupului Mindbomb, Minciuna de Aur Ucide. Campania Salvaţi Roşia Montană salută iniţiativa Mindbomb prin care in noaptea din 11 spre 12 aprilie 2012 , grupul  format din artişti, arhitecţi, jurnalişti şi scriitori a demarat o amplă acţiune de afişaj stradal  în 43 de localităţi din România, lansând mesajul satiric „Fiecare român va primi o bucăţică de aur de la Roşia Montană”  însoţit de imaginea apăsătoare a unui glonţ aurit de Kalashnikov.

Miile de exemplare ale posterului care au împânzit străzile oraşelor din întreaga ţară propun crearea unui spaţiu autonom, independent de exprimare, provocând cetăţenii la dezbatere critică a acţiunilor propagandistice în favoarea mineritului ale companiei Roşia Montană Gold Corporation şi ale preşedintelui Traian Băsescu. Mai mult, acţiunea Mindbomb sintetizează foarte bine beneficiul fiecărui român în urma proiectului cu cianuri de la Roşia Montană, după cum chiar membrii grupului transmit într-un comunicat: „Minciuna are picioare scurte, spune un proverb. În România însă, atunci când i se acordă fonduri substanţiale, când e îmbrăcată sub forma publicităţii şi a reclamelor şi când este susţinută de cei aflaţi la putere, minciuna poate avea picioarele adânc băgate în mintea cetăţenilor şi în legile în vigoare. Poleită în aur, minciuna ucide conștiințe la fel de sigur cum cianura ucide viaţa.”

Mesajele publicitare difuzate continuu de Roşia Montană Gold Corporation manipulează prin omisiune, aspecte grave precum adevăratul preţ pe care mineritul în zonă îl presupune lipsind cu desăvârşire: distrugerea unei comunităţi şi a unei zone extinse din Munţii Apuseni, transformarea în cratere a patru munţi şi distrugerea irecuperabilă a unui patrimoniu unic în lume. „Ignorarea acestor realităţi echivalează cu furarea viitorului unor generaţii întregi. Iar prin intermediul publicităţii toxice, omniprezente, se încearcă să fim făcuţi cu toţii făptaşi la furt. Cele câteva sute de locuri de muncă, devin prin reclame înşelătoare, bucăţica de aur, de care se insinuează că ar beneficia toţi românii sau ar rezolva probleme sistemice ale statului român, dacă ar fi să credem cele mai recente declaraţii ale lui Traian Băsescu”, a declarat un membru Mindbomb.

„Prea adesea unii politicieni uită că acea bucăţică de aur de la Roşia Montană e un glonţ care ucide conştiinţe. Tot ce au ei de oferit sunt câteva locuri de muncă, temporare, în schimbul libertăţii de conştiinţă. Eu nu sunt singurul om care crede în libertate. Aşa ca mine mai sunt mulţi, chiar şi la Roşia Montană. Şi nu vom pleca din casa noastră, de pe pământurile noastre ca să facem loc unei minciuni”, a completat Eugen David, preşedintele Alburnus Maior.

Comunicatul Mindbomb aici;
Imagini ale acţiunii Mindbomb aici;

facebook.com/MindBombProject

Comments (3)
Add Comment
  • Samuel

    miile de exemplare ale posterului distribuite in toata tara sunt in primul rand mii de exemple de manipulare ieftina si in al doilea rand exemple de vandalism de multe ori. Dar bine zice in comunicat, minciuna are picioare scurte, de aia 80% dintre romani sunt de acord cu inceperea proiectului astuia

    • dan

      Unde ai vazut ca 80% din romani sunt de acord? La sediile partidelor controlate de fosti si actuali securisti si informatori?

  • alex

    Samuel, de unde esti tu asa sigur ca acest tip de afisaj e manipulare…nu cumva lucrezi la Gold…?