Vo
Deputaţii Tudor Ciuhodaru (UNPR) şi Mircia Giurgiu (independent) au iniţiat un proiect de lege prin care prezenţa la vot devine obligatorie. În condiţiile în care greva parlamentară a blocat lucrările în plen de la Senat, proiectul a fost adoptat în mod tacit, urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, forul decizional.
Iniţiatorii susţin că votul obligatoriu ar duce la un grad mai mare de legitimitate a aleşilor, iar fraudarea votului şi mita electorală ar fi reduse considerabil.
Astfel, cel care se decide să nu voteze la un scrutin riscă o amendă de 1.000 de lei. Dacă persistă în refuzul de a participa la procesul electoral va primi, pe lângă amendă, şi interdicţia de a beneficia de accesul la indemnizaţii, ajutoare sau facilităţi fiscale de la bugetul de stat. La a treia abatere, va fi şters din listele electorale.
Pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu în ziua votului, proiectul celor doi dă posibilitatea votului pe liste electorale speciale, iar cei care nu au chef să-şi dea votul niciunuia dintre candidaţi vor putea să exercite un vot negativ, adică „împotriva” tuturor candidaţilor.
Sursa: http://www.urbaniulian.ro