„O să clarificăm la secție ce ați făcut”. Imagini incredibile cu abuzurile Jandarmeriei. Și un apel catre jurnaliști. Dincolo de Roșia Montană.

vezi toate articolele de Mihai Goţiu

”O să clarificăm la secție ce ați făcut!” Replica îi aparține unui jandarm și a fost adresată protestatarilor de ieri de la Ministerul Mediului, după ce au fost ridicați și urcați în dubă. Din păcate nu e o replică din celebra serie a jandarmilor din Saint Tropez, cu Louis de Funes în rolul principal. Ci una cât se poate de reală. ”O să clarificăm la secție ce ați făcut!” este expresia incompetenței dublată de abuz. Sau a abuzului dublat de incompetență. Cum doriți. E dovada că scopul jandarmilor de la Unitatea Specială 70 (de la Ministerul Mediului) și a șefilor lor nu e aplicarea sau respectarea legii, ci dispersarea, blocarea protestatarilor urmată apoi de găsirea și invocarea unui pretext legal.

Nu e prima dată când reprezentanții autorităților au o astfel de atitudine. Pe 7 noiembrie 2011, la Cluj, cu ocazia ocupării clădirii fostului Hotel Continental, comandatul Poliției locale a făcut presei o declarație asemănătoare. ”Căutăm soluții pentru a interveni în stoparea acestei manifestații”, a afirmat atunci comisarul-șef Marcel Bonțidean, comandantul Poliției Cluj-Napoca. Și atunci, și acum, scopul jandarmilor și al polițiștilor nu a fost de a stabili dacă există vreo încălcare a legii (și, implicit, luarea eventualelor măsuri care se impun), ci stoparea manifestărilor și apoi găsirea unei explicații cât de cât acoperitoare, măcar în ochii opiniei publice mai puțin informate.

Pentru ca absurdul situației să meargă mai departe, într-o discuție telefonică avută ieri cu maiorul Marius Dobrinescu, șeful dizpozitivului de jandarmi de la Ministerul Mediului, acesta mi-a dat asigurările de rigoare că au fost respectate toate dispozițiile legale (de la somațiile publice și până la indicarea exactă a legii și articolului de lege pe care protestatarii le-ar fi încălcat). Și după ce i-am spus că declarațiile protestatarilor și, mai ales, înregistrările video ale intervenției îl contrazic, acesta a continuat să afirme cu seninătate că procedura și legea au fost respectate. După cum am arătat și în înregistrările video prezentate ieri (vezi și aici), prima intervenție a jandarmilor s-a făcut fără nicio somație, iar apoi protestatarii au fost avertizați de o eventuală încălcare a dispozițiilor referitoare la adunările publice: lipsa autorizării – o aberație despre care am mai scris de mai multe ori, care nu are nicio acoperire legală.

Așadar, somația ar fi putut fi cel mult cu trimitere către Legea 60/1991, în condițiile în care, ”la secție”, manifestanților li s-au întocmit procese verbale de contravenție pe Legea 61/1991, cu invocarea unei așa-zise blocări a accesului într-o instituție publică. L-am întrebat, din nou, pe domnul maior Marius Dobrinescu, dacă intrarea în minister a fost blocată EFECTIV de către manifestanți. De două ori mi-a repetat că intrarea a fost blocată efectiv. O nouă minciună, contrazisă de înregistrările video: în momentul ridicării protestatarilor, intrarea în minister nu era blocată. Mai mult, pe înregistrări se pot vedea persoane care intră în minister!

Abuzurile au continuat și în partea a doua a zilei, când manifestanții de dimineață și alți susținători ai lor au fost ridicați cu Constituția în mână, în timp ce le citeau jandarmilor normele legale pe care le încalcă! Și pentru a râde un pic de toată această mizerie și absurd, două momente: în primul, un jandarm se adresează unuia dintre reținuți, la urcarea în dubă cu ”ajută-mă, să te ajut!” (!); în al doilea, un protestatar este urcat în dubă pe ușa laterală, filmează câteva cadre în interior și, fără să-l oprească cineva, coboară pe ușa din spate (!); apoi privește lung în urma dubei care a plecat fără el…

***

Dragi cititori, stimați jandarmi, polițiști și (în mod special) colegi de breaslă jurnalistică. Ce s-a întâmplat ieri transcede cazului Roșia Montană (motivul protestului fiind implicarea părtinitoare a ministrului Laszlo Borbely și a secretarului de stat Marin Anton în favoarea RMGC). E vorba de un abuz și/sau incompetență a Jandarmeriei Române. De faptul că habar nu au de cele 4-5 legi esențiale pe care trebuie să le aplice și pe care ar trebui să fie în stare să le recite și noaptea în somn. E inadmisibil și absurd ca un protest să fie întrerupt, iar motivele întreruperii să fie ”stabilite la secție”. E inadmisibil că, pus în fața evidenței și a înregistrărilor video, reprezentantul Jandarmeriei să mintă cu absolută seninătate. Și brusc să-l lovească amnezia când e întrebat cine e persoana din Ministerul Mediului care i-a cerut să intervină: ”Nu știu să vă spun chiar în momentul ăsta”, a fost răspunsul care m-a lăsat fără replică. Păi chiar oricine i-ar fi putut cere lucrul ăsta?

Dragi colegi de breaslă, tăcerea voastră aproape generalizată (cu câteva excepții) e compromițătoare. Iar de această dată nici măcar eventuala ”saturație” a cazului Roșia Montană nu o puteți invoca. Și nici banii care curg din robinetul RMGC. Pentru că imaginile cu tinerii târâiți ieri pe jos și urcați în dubă cu Constituția în mână ar fi trebuit să vă rănească retina. Iar abuzul și/sau incompetența Jandarmeriei ar trebui să vă dea fiori. Asta nu mai are legătură cu Roșia Montană. Oameni buni, jandarmii ăia habar nu au de legile pe care trebuie să le aplice! Acționează, pur și simplu, la ordin. Și nici măcar nu e le clar cine le dă ordinul! Jandarmeria Română nu mai este o instituție care să apere ”ordinea și liniștea publică”, ci o forță de represiune împotriva civililor. Chiar nu vă sperie niciun pic o asemenea situație? Când păstrați tăcerea, nu vă dați seama că vă transformați în complici morali la asemenea abuzuri (iar aceasta nu este o figură de stil, complicitatea morală este prevăzută în drept)? Nu realizați că tăcerea voastră le dă curajul să acționeze așa cum acționează? Că mâine s-ar putea să fie rândul vostru, al copiilor sau părinților voștri? Pentru o bucată de pânză pe care scrie ”Salvați Roșia Montană!”, ”Mitică la brutărie!”, ”Concediu plătit după naștere”, ”Jos taxa auto” ori ”România e frumoasă”, ”Traian Băsescu e deștept”?

Cum vă puteți privi, liniștiți, dimineața în oglindă? Cum puteți privi senini în ochii rudelor și prietenilor voștri? Vă gândiți, măcar în treacăt, că, la un moment dat, copiii sau părinții voștri vor fi întrebați: ”tatăl tău, mama ta ori copilul vostru cu ce se ocupă”, iar copiii sau părinții voștri vor întoarce capul ori vor privi în pământ, când vor murmura, cu obrajii aprinși de jenă, ”jurnalist”?

http://voxpublica.realitatea.net

Comments (2)
Add Comment
  • Samuel

    mi se pare incredibil. Daca protestatarii aia pur si simplu nu ar fi blocat intrarea, nu s-ar fi intamplat asta. Dar pun pariu ca asta doreau, vanau scandalul, erau disperati sa fie mediatizati si s-au gandit ca cea mai buna metoda e sa fie ridicati si pe urma sa se tranteasca la pamant.

  • Samuel2

    mi se pare mai incredibil ca politicienii criminali de la guvernare nu stau toti la coada dupa Gaddafi…iti dai seama cate vieti omenesti am fi salvat daca sacrificam cativa criminali si tradatori de neam