Mihai Răzvan Ungureanu pare să fie un ateu convins. Printre primele decizii luate in calitate de prim ministru, Razvan Ungureanu a solicitat scoaterea tuturor icoanelor de pe pereii birourilor din Palatul victoria. Razvan Ungureanu le-a cerut subordonaţilor săi ca toate icoanele, tablourile, diplomele sau calendarele să fie înlăturate de pe pereţii cabinetelor.
Dispoziţia lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost dată la începutul acestei săptămâni iar unii angajaţi s-au conformat deja. Premierul le-a mai transmis angajaţilor Palatului Victoria că va verifica personal dacă cerinţa sa a fost îndeplinită. Măsura lui Mihai Răzvan Ungureanu de a fi înlăturate iconele de pe pereţi încalcă articolul 9 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Mai exact, “libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.” Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a negat informaţia prezentată în media potrivit căreia ar fi cerut ca icoanele să fie scoase din birourile instituţiilor guvernamentale, informează Agerpres.
ateu si sionist se potrivesc una cu alta, urmeaza sa ordone cateva masacre si va lua premiul nobel pentru pace
Eu n-am nicio problema dar sunt destui altii, de alte religii, care nu prea s-ar inchina icoanelor ortodoxe.
Se mai practica si prin alte tari dar Ro e mult in urma tuturor !
La toate…