Traian Băsescu a desemnat un nou premier. Pe Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de Externe și șeful Serviciului de Informații Externe (SIE). Această nominalizare vine, evident, la inițiativa lui Traian Băsescu, nu a partidelor din Coaliție, cu atât mai puțin a celor din Opoziție. Interesantă e și lista publicată (”pe surse din PDL”) de ”Evenimentul Zilei”, cu miniștrii care se vor regăsi pe lista viitorului Guvern: Anca Boagiu, Elena Udrea, Laszlo Borbely, Daniel Funeriu, Sulfina Barbu, Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea și Leonard Orban. Și cu Kelemen Hunor făcând rocada cu Marko Bela (ministrul Culturii – vice prim ministru) Acestora li s-ar adăuga și ceva miniștri tehnocrați.
Ce au în comun numele acestora și Mihai Răzvan Ungureanu? Ei bine, cu excepția udemeriștilor, toți ceilalți sunt membri ai PDL promovați de Traian Băsescu și rămași fideli acestuia sau politicieni care și-au părăsit (trădat) propriile partide pentru a se alătura grupului din jurul președintelui țării. Practic, sunt un fel de ”ultimii mohicani ai lui Băsescu”, cei care i-au mai rămas aproape după ce majoritatea partenerilor l-au părăsit.
Va fi Mihai Răzvan Ungureanu un nou Emil Boc? E puțin probabil. Iar acest lucru s-a văzut din scurtul lui discurs care a urmat desemnării. Un discurs structurat, fără derapaje (și atacuri) politicianiste (specifice pentru Emil Boc). Singurul capitol la care a păcătuit a fost cel motivațional (lucru explicabil însă atâta vreme cât e vorba de o ”desemnare”, nu o ”investitură” pentru care mai e nevoie și de votul Parlamentului. Această diferențiere de discurs nu este, însă, suficientă pentru a-i garanta independența. În special față de Traian Băsescu. Spectrul anticipatelor, îi va obliga, cel mai probabil, și pe nemulțumiții din PDL să se conformeze soluției prezidențiale. Dar susținerea reală va veni doar din partea unei fracțiuni din PDL și dinspre Cotroceni. Astfel că misiunea lui este extrem de ingrată, de a păstra un echilibru între linia prezidențială și pretențiile celei mai mari părți a Coaliției (o mare parte din PDL, UDMR, UNPR). Din acest punct de vedere, Mihai Răzvan Ungureanu pare una dintre singurele persoane capabile să facă un asemenea joc.
Cea mai mare problemă a lui Mihai Răzvan Ungureanu e legată însă din acceptarea lui de către societatea civilă. Dacă peste trecutul lui de utecist de frunte se poate trece ceva mai ușor (deh, ”păcatele tinereții”), funcția de șef la SIE nu va mai fi îngurgitată la fel. Cu atât mai mult cu cât Traian Băsescu (cel care l-a impus pe Ungureanu) a avut grijă să mai pună o dată gaz pe foc. Într-un moment de maximă audiență, în care atenția cetățenilor era îndreptată către viitorul premier și viziunea acestuia, Băsescu a recidivat cu minciuna locurilor de muncă generate de exploatările miniere, sub pretextul creșterii la nivel mondial al prețului metalelor. Domnul președinte știe, la fel cum știu și reprezentanții informați ai societății civile, că locurile de muncă de la Roșia Montană (la care face trimitere indirectă intervenția sa) sunt de ordinul sutelor și nu au cum să rezolve problema șomajului. Și, de asemenea, știe (știu) că exploatări miniere avizate și autorizate acum vor începe producția propriu-zisă cel mai drevreme în 3-5 ani. Și că bula atinsă pe bursă de prețul metalelor (și evidențiată de majoritatea economiștilor) nu are cum să reziste atâția ani.
Cum ar veni, Traian Băsescu a ieșit la înaintare cu un armăsar pur-sânge, dar a avut grijă să-i pună piedică la picioare, ba să-i mai și ardă una cu măciuca peste ele.