Băsescu, Ceauşescu, Antonescu. Marota eternei Moscove.

de Florin Dobrescu, Buciumul.ro

Mi-a fost dat să citesc multe aberaţii pe marginea mişcărilor sociale din ultimile zile. Scenarii care mai de care mai trăznite.

Unul din ele, lansat şi susţinut – din păcate – de oameni cu sentimente naţionaliste dar aflaţi pe alte baricade decât noi, copiază la indigo scenariul din mai 2007, când cu suspendarea actualului preşedinte. Este vorba de marota pericolului rus, a implicării serviciilor secrete ale Kremlinului care, chipurile, crează întreaga diversiune pentru destabilizarea României şi readucerea acesteia sub sfera de influenţă a Moscovei.

Ba, unii mai îndrăzneţi au încercat să facă o legătură directă cu recentele proteste cauzate de împuşcarea tânărului basarabean de armata rusă de pe Nistru, susţinînd nici mai mult nici mai puţin că, ceea ce se întâmplă acum în România este o diversiune rusească pentru a acoperi ecourile dealtfel anemice ale acelei crime.

Ca unul care am fost la rândul meu tentat să cred în această ipoteză în 2007, constatînd apoi neruşinata utilizare a acestei marote de către echipa de imagine a d-lui Traian Băsescu ori de câte ori vrea să justifice gafele politice comise, nu pot să nu-mi reţin astăzi un zâmbet ironic în faţa acestor poveşti de adormit copiii.

Un tânăr jurnalist, şi el naţionalist dar în felul lui, supralicitează. Nici mai mult nici mai puţin, el lansează pe prestigiosul portal pe care-l conduce, un mai vechi răspuns al lui Băsescu la o interpelare oficală rusească cu privire la Basarabia. Nimic de zis, din punct de vedere românesc, răspunsul este absolut corect.

Problema apare atunci când jurnalistul cu pricina, care se pare că din dragoste de Băsescu ajunge să vadă albul negru şi invers, afirmă că protestele de azi sunt încercarea Moscovei de a-l omorî pe Băsescu, aşa cum au făcut-o şi cu Ceauşescu şi cu Ion Antonescu (!!!). Se exemplifică cu poziţia lui Ceauşescu în faţa lui Brejnev, căruia i-ar fi cerut o reglementare a poziţiilor cu privire la teritoriul RSS Moldoveneşti. Iar cu Antonescu, treaba e mai clară, vezi războiul din răsărit şi eliberarea Basarabiei în 1941.

Dacă aş fi fost în locul lui Traian Băsescu, m-aş fi simţit jignit de dubla comparaţie a ziaristului on-line şi i-aş fi cerut ferm să retragă de pe portal aceste comparaţii.

Dincolo de nostalgicii care şi-au făcut idoli de ţărână din cei doi dictatori funeşti pentru această ţară, adevărul istoric analizat în complexitatea lui relevă că atât Ceauşescu cât şi Antonescu au fost nişte dictatori josnici, criminali avînd un portofoliu absolut sinistru.

Ion Antonescu şi-a început activitatea de dictator în ianuarie 1941, printr-o lovitură de stat infamă, în cadrul căreia, în colaborare cu structurile ilegalului Partid Comunist din România, a eliminat de la putere tineretul legionar care îl adusese la putere. Puciul a fost garnisit morbid cu diversiunea devastării cartierelor evreieşti, cu un mic pogrom la Jilava şi, nu în ultimul rând cu un masacru soldat cu sute de manifestanţi morţi în centrul capitalei. Câţiva ani apoi, Antonescu a decimat în închisori elita tineretului naţionalist românesc, începînd cu elevii de liceu din Frăţiile de Cruce şi terminînd cu tinerii trimişi în batalioanele de exterminare din prima linie a frontului. Nu ştiu câţi naţionalişti adevăraţi l-au plâns cu adevărat dâpe Antonescu în iunie 1946.

După cum nu ştiu câţi oameni de bună credinţă l-au plâns ori îl pot plânge azi pe Ceauşescu cel ciuruit de propriii lui tovarăşi comunişti în decembrie 1989, e adevărat, cu acordul şi la cererea Moscovei. Dar, aşa e tradiţia la comunişti. Şi o vorbă veche spune: dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii.

Cei ce au trăit acele vremuri şi au memorie ştiu că fostul agitator comunist vinovat de reprimarea răsoalelor ţărăneşti anti-colectivizare şi a partizanilor din munţi, devenit preşedinte al României comuniste, a rămas în istorie prin distrugerea a un sfert din Bucureştiul istoric, a 22 de biserici şi mănăstiri şi a altor monumente istorice, precum şi prin practicarea celei mai abjecte forme de stalinism şi de înfometare a poporului din Europa de Est.

Cum spuneam, Traian Băsescu ar trebui să se simtă jignit. Dar se pare că nu e aşa. Dimpotrivă, se pare că îi place. Exerciţiul puterii, al Puterii absolute, cu P mare, exercitate prin uz de forţă şi umilirea tuturor interlocutorilor, inclusiv a celui colectiv, poporul, îi oferă plăceri ameţitoare. Plăceri vecine cu extazul erotic, ca în cazul oricărui maniac cu accese paranoide.

Gurile rele spun chiar că Băsescu îl adoră pe Antonescu. El însuşi se vede, în alegoriile extatice, ca pe un mic antonescu, care, în culmile transei, trece Prutul şi alipeşte Basarabia unei Românii dominate sălbatic de clanul său.

Şi, în acest caz, jurnalistul cu pricina nu greşeşte, ci adevăr grăieşte. Dar atunci, micul tiran coborînd pe o linie descendentă din cei doi sângeroşi -escu reprezintă o problemă pentru logica democratică a României de azi. Problemă care nu se va rezolva, Doamne fereşte, prin reţeta celor doi fătălăi ce sug de la sânul opoziţiei useliste, Ponta şi Crina. Ei înşişi doi pui de dictatori sângeroşi care, la maturitate, îşi vor declanşa instinctele sanguinare.

Şi atunci? Soluţia o reprezintă poporul cel care protestează. De el depinde să respingă în aceeaşi măsură şi imberbele marionete ale altor caiafe, la fel de nărăvite în rău ca Băsescu. Căci, nu-i aşa, sunt tovarăşi de-o viaţă.