Referindu-se la momentul crucial prin care a trecut Marea Britanie în urma revoltelor şi a crizei financiare, premierul a precizat că Biserica trebuie să joace un rol central în remodelarea ţării.
Cameron a criticat faptul că poporul nu îşi mai pune problema deosebirii binelui de rău şi a avertizat că neutralitatea nu reprezintă o soluţie. Totodată, prim-ministrul britanic a atras atenţia că zicala „trăieşte şi lasă-i şi pe alţii să trăiască” se transformă din ce în ce mai mult în „fă ceea ce ai tu chef”.
„Scriptura a oferit Marii Britanii un set de valori morale care au făcut-o să fie ceea ce este astăzi”, a subliniat premierul, adăugând faptul că tocmai aceste valori ar trebui să fie mereu active şi să apere ţara.
„Responsabilitatea, munca, mila, compasiunea, umilinţa, sacrificiul de sine, iubirea, mândria de a lucra pentru binele comun şi de a onora obligaţiile sociale trebuie să ne unească unul cu celălalt, familiile noastre şi comunităţile noastre – aceste valori reprezintă comoara noastră”, a subliniat David Cameron.
Comentariile prim-ministrului au reprezentat o reacţie la faptul că Arhiepiscopul de Canterburry, Rowan Williams, a criticat reducerea cheltuielilor guvernamentale şi legitimitatea democratică a coaliţiei. Cameron a declarat că nu îl deranjează ca Arhiepiscopul de Canterbury să îşi exprime propriile opinii cu privire la politică, însă i-a cerut acestuia să nu fie surprins când va primi şi un răspuns.
„Este bine-venită recunoaşterea rolului Bisericii, nu numai în dezvoltarea istorică a acestei ţări, ci şi în dezbaterile contemporane, de recunoaştere a creştinismului (…) cu scopul de a înţelege şi sprijini egalitatea”, au precizat reprezentanţii Bisericii Angliei cu privire la discursul prim-ministrului David Cameron.
Sursa: Frontpress.ro
Interesant…