Ştiri naţionaliste. Mircea Nicolau a fost condus pe ultimul drum. FOTO

Foto: Florian Cristache

Autor: Florin Dobrescu, redactor Buciumul.ro

Numeroşi apropiaţi, foşti colaboratori pe linia culturii şi a luptei naţionale, foşti deţinuţi politici – între care vechi cadre ale Mişcării Legionare, precum şi numeroşi tineri, au fost prezenţi miercuri 14.10.2011, la biserica Sf. Ilie Gorgani, cunoscută şi ca „biserica legionarilor” din Bucureşti, pentru a-l petrece pe ultimul drum pe Mircea Nicolau, preşedintele Fundaţiei „George Manu”, vechi militant al Mişcării Legionare şi participant de vârf la Rezistenţa anitcomunistă între 1946 şi 1948, avînd la activul său 22 de ani de detenţie politică sub dictaturile antonesciană şi comunistă.

Printre cei prezenţi, s-au remarcat: Nae Roşca, şeful Senatului legionar din Exil, Gheorghe Grecu – senator şi comandant legionar, în vârstă de 98 de ani, Constantin Iulian, preşedinte al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici şi preşedinte al Partidului „Pentru Patrie” între 1995 şi 2005, Gheorghe Jijie, secretarul Federaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, Dumitru Comşa, 91 de ani, susţinător al Rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului şi preşedinte al Senatului Partidului „Pentru Patrie”, Gelu Gheorghiu, supravieţuitor al experimentului Piteşti, membru în conducerea Fundaţiei „George Manu”, Mircea Moţei, fost luptător în rezistenţa armată din Munţii Bacăului, Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu, foşti deţinuţi politici, membri în conducerea Asociaţiei ROST şi mulţi alţii.

Dintre cei mai tineri, amintim pe: George Ursa, preşedintele Fundaţiei „BunaVestire”, Radu Popescu şi preot Mircea Bejenariu, membri în conducerea Fundaţiei „George Manu”, Dana Militaru, redactor al revistei Permanenţe, Şerban Suru, preşedintele Asociaţiei „Petre Ţuţea”, Florian Cristache, Alexandru Onofrei, Alexandru Costache, Sorin Andrei, Radu Darie, Vlad Vărgăluţă şi Florin Dobrescu, din Conducerea Centrală a Partidului „Pentru Patrie”, precum şi alţi membri ai acestei formaţiuni, Costel Condurache, vicepreşedinte al Asociaţiei „Prezent” şi alţii.

A vorbit scurt dar impresionant, dl Nae Roşca, unul din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Mircea Nicolau, precum şi preoţii care au oficiat slujba.

Comments (5)
Add Comment
  • cristi vasilescu

    Încă un uriaş al timpului său – al veacurilor noastre – a plecat dintre noi. Întrebarea este, cine-i demn să-i poarte sceptrul şi să ne arate drumul aşa cum a făcut-o el.

  • dan ciprian

    Dumnezeu sa-l ierte!Si sa ne ierte si pe noi pentru faptul ca in loc sa ne ridicam la inaltimea virtutilor legionarilor ,noi ne multumim sa luam exemplul unor slabiciuni pe care le-au avut.Omenirea a mers mai departe de-a lungul timpului luand totdeauna ce a fost bun si nerepetand ce a fost rau.
    Doamne ajuta!

  • Florian

    Ma intreb si eu cati batrani mai trebuie sa moara ca sa ne unim , toate fortele nationaliste?!!! Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace!