Prietenul Bogdan Munteanu ne semnalează o nouă serie de documente istorice care spulberă definitiv mitul construit prin propaganda câtorva decenii, acela al obedienţei legionarilor faţă de nazişti.
Termeni precum „Coloana a V-a a Germaniei hitleriste”, folosiţi până acum de istoriografia marxistă, dar şi de istoricii corect-politici ai ultimilor două decenii, devin desueţi în faţa argumentelor zdrobitoare aduse de arhive.
După ce adevărul despre neincriminarea Gărzii de Fier la Tribunalul Internaţional de la Nurnberg ori colaborarea Mişcării Legionare cu seviciile secrete militare ale blocului NATO a devenit tot mai cunoscut, iată şi o nouă serie de documente care atestă fără echivoc statutul de prizonieri politici, asemănător categoriilor politice şi etnice aflate în dizgraţia Reichului, statut pe care legionarii şi căpeteniile lor l-au avut în lagărele hitleriste, între 1941 şi 1944.
Este vorba de un dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul evadării lui Horia Sima din Germania spre Italia, şi al consecinţelor asupra regimului de detenţie al legionarilor dar şi al lui Sima personal. Documentele au fost capturate de armata americană în 1945, iar reproducerile au fost făcute de pe microfilm,din Colecţia de Microfilme a SUA.
Vedem cum îl tratează „aliaţii” Axei pe Horia Sima: Galeazzo Ciano îl consideră „un derbedeu mai puţin”, în timp ce Hitler personal dă dispoziţii de încadrare a principalelor căoetenii legionare în regim de deţinuţi.
„Concesiile” unui Himler pentru Horia Sima constau în „gene
roase” prelungiri ale timpului de plimbare.
Dar vă lăsăm să vă delectaţi dvs. cu aceste noi documente, care obligă pe istorici la reconsiderarea clişeelor generate de propaganda mincinoasă de dinainte şi de după 1989.
Florin DOBRESCU
______________________________________
Ordinul lui Hitler referitor la legionari.
Favorul făcut de Himmler lui Horia Sima.
Expresia „Garda de fier. Organizaţie teroristă de tip fascist” şi ideea că legionarii au fost protejaţii şi asociaţii naziştilor au devenit cumva axiome în istoriografie. Am găsit câteva documente care contrazic acest punct de vedere. De fapt este vorba de un întreg dosar alcătuit de subordonaţii lui Joachim von Ribbentrop în jurul fugii lui Horia Sima din Germania în Italia.
O poveste încă nebuloasă încercarea de fugă a lui Horia Sima din 16 decembrie 1942. Ministrul italian de externe Galeazzo Ciano nota cu acest prilej „A sosit în Italia Horia Sima, şeful legiunii româneşti. Pentru că a fugit din Germania, cu un paşaport fals, Himmler ne cere extrădarea lui. Din partea mea, l-am consiliat pe Duce să-l extrădeze, fără alte discuţii, cu atât mai mult cu cât prezenţa lui aici ne-ar crea probleme cu Antonescu. Apoi, una peste alta, un derbedeu mai puţin.” Nici italienii nu îi iubeau foarte tare pe legionari. Dar să vedem cum a hotărât Hitler să îi trateze, după ce Horia Sima a fost readus în Germania. (fotografiile documentelor le puteţi vedea la sfârşitul articolului). Pe scurt: naziştii i-au internat pe legionari în lagărele de concentrare de la Buchenwald şi Sachsenhausen (la Buchenwald în spatele sârmei ghimpate, iar Horia Sima la izolare, în lagărul de la Sachsenhausen).
Ordinul lui Hitler referitor la legionari
“Comunicare telefonică din 21.01.1943 din „Wolfschanze” (n.trad. Vizuina lupului, cartierul general al lui Hitler)
Referitor la: legionarii români
1. Cei 150 de legionari români care muncesc la uzinele Heinkel din Rostock rămân în continuare angajaţi ai uzinelor Heinkel. Totuşi nu vor mai fi trataţi de SS ca legionari români, ci ca refugiaţi politici cu drept de azil şi în cazul în care nu s-a întâmplat asta deja vor trebui să îşi aleagă un reprezentant pentru relaţia cu autorităţile germane. Acest reprezentant va trebui să comunice restului legionarilor că toţi legionarii de la uzinele Heinkel ar fi trebuit să fie internaţi într-un lagăr de concentrare după fuga lui Horia Sima. Însă acest lucru a fost anulat. În cazul în care unul dintre legionari va lua legătura cu România, direct sau indirect, toţi cei 150 de legionari de la Heinkel vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare. De asemenea nu li se va permite nici un fel de activitate politică internă sau externă. În cazul unei evadări sau a unei plecări nepermise toţi legionarii vor fi internaţi într-un lagăr de concentrare.
2. Ce-a de-a doua grupă de aproximativ 150 de legionari care în prezent sunt internaţi în lagărul special Fichtenhain dependent de lagărul de concentrare Buchenwald rămân deţinuţi acolo în continuare, în spatele sârmei ghimpate şi sub pază severă, totuşi trebuie trataţi bine. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că încercarea de evadare sau activitatea politică fie şi din partea unuia singur dintre ei va avea urmări neprevăzute pentru toţi legionarii.
3. Cei 13 şefi ai legionarilor români, Iaşinschi şi ceilalţi, trebuie internaţi într-un alt lagăr în celule izolate. Trebuie să li se aducă la cunoştinţă că în cazul încercării de evadare sau a desfăşurării de activităţi politice ale unuia dintre ei vor fi predaţi cu toţii României.
4. Horia Sima şi adjutantul său Borobaru vor fi separaţi de ceilalţi legionari şi supravegheaţi sever.
5. Domnul ministru de Externe al Reichului va publica un comunicat de presă referitor la fuga lui Horia Sima şi va face o comunicare oficială Guvernului României prin trimisul von Killinger pentru a încheia în mod clar această afacere.
6. Domnul ministru de Externe al Reichului îl roagă prin intermediul Obergruppenfuhrer Wolff pe Reichsfuhrer SS (n.trad. – Heinrich Himmler) să emită un ordin către autorităţile subordonate lui prin care să interzică legăturile dintre legionarii români internaţi în lagăre şi cetăţenii români care pot circula liber, iar acestora din urmă să li se interzică să fie legionari sau să facă parte din partide politice. Reichsfuhrer SS crede că trebuie permise relaţiile cu cetăţenii români de sex masculin şi feminin (anume soţiile şi fiicele lor), ca şi cu delegaţiile economice şi militarii români.
„Wolfschanze”, 21 ianuarie 1943
(Dictat de Obergruppenfuhrer Wolff)”
Tratament special pentru Horia Sima
Heinrich Himmler îi scria personal lui Joachim von Ribbentrop pe 15 martie 1943 pentru a-i aduce la cunoştinţă îndeplinirea ordinelor lui Hitler şi a preciza că a dat ordin ca Horia Sima să aibă parte de un timp mai lung de plimbare – în condiţiile în care acesta era ţinut în izolare.
„Dragă Ribbentrop,
Horia Sima şi adjutantul său Borobaru se găsesc în prezent în lagărul de concentrare Sachsenhausen, deplin izolaţi în clădirea cu celule individuale.
Anexat îţi trimit un raport al Serviciului de Siguranţă al Reichului din 10.03.1943. Între timp am dat indicaţia ca Horia Sima să primească un timp mai lung de plimbare.
De asemenea îţi transmit o scrisoare trimisă de Horia Sima către Gruppenfuhrer SS Muller. Se înţelege de la sine că Muller nu a menţionat nimănui această scrisoare şi nu a dat ocazia ca ea să fie scrisă. Această scrisoare poate fi explicată prin poziţia fanatică şi inflexibilă a lui Horia Sima.
Vei înţelege că mă abţin de la orice comentariu sau poziţie faţă de această scrisoare.
Heil Hitler!
Al tău,
H. Himmler
Documentele de mai jos fac parte din dosarul „Aussenpolitischen Ubersichten” cuprins în arhiva lui Joachim von Ribbentrop. Arhiva aceasta a fost capturată de armata americană în 1945. Reproducerile documentelor au fost făcute de pe microfilm, Colecţia Microfilme SUA, rola 261, cadrele 31419-31422 (ordinul lui Hitler referitor la legionarii din Germania) şi cadrul 31446 (scrisoarea lui Heinrich Himmler către Joachim von Ribbentrop)
P.S. Scrisoarea lui Horia Sima către Obergruppenfuhrer SS Muller şi întreaga intrigă din jurul acestei poveşti merită un studiu separat. Aici am vrut doar să arăt cât preţ puneau naziştii pe legionari. Scrisoarea către Ribbentrop este semnată manu propria de Heinrich Himmler.