Starea justiţiei române se evaluează după stadiul proceselor de mare corupţie. Soluţiile definitive şi irevocabile se lasă aşteptate şi inculpaţii, sub umbrela prezumţiei de nevinovăţie, se victimizează politic şi zburdă în libertate.. Ce se întâmplă în acest timp cu justiţia noastră cea de toate zilele, la „talpa ţării”, în milioanele de procese penale şi civile de pe rolul instanţelor?
Fiind o decizie definitivă şi irevocabilă ea nu poate fi amendată sau, măcar, comentată nici de ministrul justiţiei. Agenţia Domeniilor Statului – instituţia care ar trebui să scoată cele 300 de hectare din domeniul privat al statului pentru a aplica hotărârile în lanţ ale instanţelor dâmboviţene – încă se judecă pentru a îndrepta această aberaţie de libertate a justiţiei.
Caz-şcoală de păcălit statul
Cazul „Moroeni” – pe care-l vom reconstitui în continuare, poate fi considerat emblematic pentru modul în care autorităţile locale şi judeţene îşi dau mâna şi apelează la instanţele de judecată pentru a reconstitui drepturi de proprietate inexistente în favoarea unor persoane influente, păcălind şi păgubind statul.
Fraţii Isaia, Dumitru şi Nicolae Saulea au deţinut, împreună, 2,50 hectare de teren intravilan în oraşul Fieni, judeţul Dâmboviţa. Moştenitoarele lor, Sonia Albulescu, Steliana Nichita şi Floarea Pascale au revendicat pământul în 2005.
La finele anului 2007, Comisia Judeţeană de stabilire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor din Dâmboviţa, condusă de prefectul Iancu Caracotă, le recunoaşte şi le validează celor trei moştenitoare dreptul de proprietate asupra a 8.600 metri pătraţi în Fieni şi a 1.64 hectare de teren pe raza comunei Moroeni.
Moştenitoarele Saulea se declară, iniţial, mulţumite de decizie. Ulterior se răzgândesc, sunt nemulţumite, deoarece, spun ele, terenul extravilan din Moroeni valorează mai puţin decât cel intravilan în Fieni. La potenţialul turistic şi de dezvoltare al localitatăţii Moroeni afirmaţia nu are suport în realitate şi s-ar putea spune că lucrurile stau exact invers. Nu ştim dacă nemulţumirea este cauzată de intrarea în scenă a lui Viorel Polexe, şeful Poliţiei oraşului Moreni (în prezent promovat la IPJ Dâmboviţa), nici cum au intrat moştenitoarele în legătură cu el, cert este doar că domnul Polexe este împuternicit cu procură de reprezentare pentru a obţine mărirea suprafeţei din localitatea Moroeni, prin aplicarea criteriilor legale de echivalare a terenurilor agricole.
Din acest moment începe sarabanda proceselor prin care pământul statului ajunge, prin decizii legale, dar fără suport în realitate, în proprietatea unor persoane private.
Recomandăm studiul cazului Moroeni ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi şefului CSM, Horaţiu Dumbravă, deoarece în subordinea domniilor lor se află înalţi funcţionari publici şi judecătorii care au făcut posibilă această aberaţie de libertate.
Pasul 1
În dosarul civil 173/283/2008, înregistrat la Judecătoria Pucioasa, moştenitoarele Saulea cheamă în judecată Comisia Locală de Fond Funciar Fieni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dâmboviţa. Este solicitată şi aprobată o expertiză care să determine coeficientul la care se va face echivalarea terenurilor. Expertul Corneliu Garofeanu decide că echivalentul a 1,64 hectare de teren intravilan în Fieni corespunde suprafeţei de 300 hectare extravilan în Moroeni. Comisia din Fieni este absentă, iar Comisia Judeţeană e reprezentată de jurista Cristina Dinu. Nici una din părţi nu formulează obiecţiuni la raportul de expertiză. Jurista Dinu se mulţumeşte să spună că, raportat la suprafaţa de intravilan, echivalarea este „destul de mare” şi lasă verdictul la aprecierea intanţei. Completul compus din judecătoarea Irina Mastacan şi grefiera Mariana Geambaşu admite acţiunea moştenitoarelor Saulea ca „întemeiată” şi validează expertiza. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa obligă Comisia Locală de Fond Funciar Moroeni la punerea în posesie şi Comisia Judeţeană Dâmboviţa la emiterea titlului de proprietate pentru cele 300 de hectare.
Lăsând la o parte modul cum expertiza a fost luată de bună, nimeni nu s-a întrebat dacă Primăria Moroeni are cele 300 de hectare ca să poată pune în posesie reclamantele. Sentinţa, pronunţată în iunie 2008, rămâne definitivă şi irevocabilă în august 2008, nefiind atacată de părţi prin recurs (nerecurare). Comisia Judeţeană de Fond Funciar a renunţat, practic, la calea de atac prin recurs.
Pasul 2
Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dâmboviţa, conştientă că, mai devreme sau mai târziu va fi criticată pentru „non-combat”, deschide la rându-i un proces (dosar 1537/283/2008) tot la Judecătoria Pucioasa, în care cheamă în judecată moş tenitoarele Saulea şi Comisia de Fond Funciar Fieni şi cere revizuirea sentinţei din procesul anterior. Comisia din Fieni absentează iar. Aceeaşi juristă Cristina Dinu susţine că instanţa a aplicat în iunie 2008 „un alt coefiecient de echivalare decât cel prevăzut de lege”, unul greşit, iar sentinţa anterioară trebuie revizuită. Cererea de revizuire este respinsă întemeiat pe 16 septembrie 2008, din primul termen de judecată, deoarece revizuirea nu este posibilă decât în cazuri prevăzute expres şi limitativ de lege, iar „aplicarea greşită a unei dispoziţii legale” se putea invoca doar prin recurs, cale de atac legală pe care Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dâmboviţa a ales să nu o folosească.
Pasul 3
Comisia Judeţeană Dâmboviţa îşi foloseşte dreptul la recurs şi procesul se mută la Tribunalul Dâmboviţa, secţia Civilă (dosar 1537/283/2008). Completul compus din judecătoarele Dorina Ştefan, Anastasia Soare şi Gabriela Spătaru constată că nu prea au pe cine judeca. Lipseşte chiar reclamanta, Comisia Judeţeană de Fond Dâmboviţa, cea care atacase cu recurs sentinţa Judecătoriei Pucioasa, lipseşte şi Comisia de la Fieni, este prezentă doar avocata moştenitoarelor Saulea.
Completul judecă recursul din plângerea depusă iniţial, unde juriştii Comisiei Judeţene de Fond Funciar Dâmboviţa scriu negru pe alb că instanţa din Pucioasa, în primul proces, a aplicat un alt coeficient decât cel prevăzut de lege, un coeficient inventat de expertul Garofeanu printr-un simplu calcul matematic. Mai reclamă juriştii în document şi că instanţa din Pucioasa a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafaţă care nu este liberă de sarcini sau în posesia Primăriei Moroeni, ci se află în administrarea unei persoane juridice care nu a fost parte în proces, respectiv Agenţia Domeniilor Statului Dâmvoviţa.
Completul de la Târgovişte ajunge la aceeaşi concluzie ca şi al doilea complet de la Pucioasa: criticile primei sentinţe nu se pot face decât prin recurs, care nu a fost promovat la timp şi nu mai este posibil. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, însă legea nu permite folosirea ei decât în cazuri prevăzute expres şi limitativ, iar procesul aflat pe rol nu permite admiterea revizuirii neîndeplinind condiţiile legale. Aşadar, Tribunalul Dâmboviţa respinge recursul ca nefondat, iar acest verdict este definitiv şi irevocabil. Implicit, moştenitoarele Saulea, reprezentate prin „împuternicitul” din umbră Viorel Polexe, comandantul Poliţiei oraşului Moreni, moştenesc cu acte în regulă 300 de hectare de teren extravilan în localitatea dâmboviţeană Moroeni.
Pasul 4
Prin hotărârile din 5 februarie şi 5 martie 2009, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Dâmboviţa ia act de sentinţa definitivă şi irevocabilă pronunţată de Tribunalul Târgovişte, înscrie moştenitoarele Saulea în Anexa 30 a localităţii Moroeni cu 300 de hectare, invalidează propria decizie anterioară în care acestea aveau dreptul la doar 1.64 hectare şi comunică hotărârea Comisiei de Fond Funciar Moroeni şi Agenţiei Domeniilor Statului Dâmboviţa, spre aducere la îndeplinire. ADS Dâmboviţa obiectează că pământurile în cauză fac parte din domeniul privat al statului pe care doar le administrează, că decizia de scoatere din proprietatea statului şi trecerea în proprietate privată a unor terţi ar trebui luată la Bucureşti şi, fapt, foarte important, că nu a fost parte în proces, dar este afectată direct de urmările acestuia.
În martie, mai şi iunie 2009, prin trei adrese consecutive, preşedintele Comisiei de Fond Funciar Dâmboviţa, prefectul Iancu Caracotă – uitând parcă ce rol important a avut comisia condusă de el în echivalarea eronată a suprafeţelor de teren – trimite adrese oficiale Agenţiei Domeniilor Statului Bucureşti, prin care cere aprobarea restituirii din domeniul privat al statului a celor 300 de hectare de teren. Din martie până în august 2009, ADS Bucureşti returnează de două ori dosarul moştenitoarelor Saulea, cu obiecţia că ADS nu a fost parte în proces, implicit hotărârea judecătorească nu îi este opozabilă şi ea încalcă prevederile legii. În august 2009, Prefectul Caracotă îi scrie împuternicitului Viorel Polexe, asigurându-l că a făcut toate demersurile posibile, dar ADS Bucureşti refuză să se conformeze, motiv pentru care îl sfătuieşte să se adreseze „instanţelor judecătoreşti competente şi instizuţiilor abilitate ale statului (Parchet, Poliţie)”
ACUZE. Iancu Caracotă, actualul prefect de Dâmbovița, acuzat de non-combat când a pierdut terenul, acum se zbate să-l dea pe tavă polițistului Polexe.
În loc de epilog
În 2010, prin dosarul 1044/277/2010, ADS solicită şi obţine în instanţă revizuirea hotărârii judecătoreşti şi strămutarea dosarului la Ju de cătoria Pătârlagele, judeţul Buzău. Această instanţă face o nouă echivalare şi ajunge la o concluzie stupefiantă: moştenitoarele Saulea au dreptul la 253,94 hectare de teren, şi nu la 300 de hectare, cât se decisese la Pucioasa. ADS atacă prin recurs şi sentinţa pronunţată la Pătârlagele şi, astfel, în scurt timp, Tribunalul Buzău va avea ultimul cuvânt în cazul Moroeni.