Au fost stabilite şi întâlniri viitoare în vederea consolidării parteneriatului dintre cele două organizaţii naţionaliste. Ambele grupări au ajuns la concluzia că este nevoie de solidaritate între naţionalişti pentru susţinerea unui candidat de înaltă ţinută morală împotriva marilor partide politice, care prin corupţie, incompetenţă şi nepăsare au contribuit la dezvoltarea mafiei imobiliare, crearea unui climat de nesiguranţă fizică pentru timişoreni şi la decăderea pe toate planurile a oraşului de pe Bega.
Pentru promovarea candidaturii lui Vladimir Voiasciuc a fost creată şi o adresă specială de internet, cu scopul informării cetăţenilor şi a strângerii semnăturilor necesare înscrierii în cursa electorală de anul viitor.
Deocamdată filiala locală a Noii Drepte nu s-a pronunţat în vederea susţinerii vreunui partid politic sa a unui candidat independent la alegeri. Conform informaţiilor primite de la liderii locali ai organizaţiei, pentru moment Noua Dreaptă înceară să înscrie la Tribunalul din Bucureşti aripa politică a mişcării, Partidul Naţionalist. Cel mai probabil în funcţie de deznodământul acestui demers filiala timişoreană se va pronunţa în legătură cu scrutinul programat pentru anul 2012.
Sursa: www.FrontPress.ro
”Deocamdată filiala locală a Noii Drepte nu s-a pronunţat în vederea susţinerii vreunui partid politic sa a unui candidat independent la alegeri. Conform informaţiilor primite de la liderii locali ai organizaţiei, pentru moment Noua Dreaptă înceară să înscrie la Tribunalul din Bucureşti aripa politică a mişcării, Partidul Naţionalist. Cel mai probabil în funcţie de deznodământul acestui demers filiala timişoreană se va pronunţa în legătură cu scrutinul programat pentru anul 2012.”
Cinism politicianist. Daca tu crezi ca omul asta e potrivit si are merite indiscutabile in lupta anticoruptie, trebuia sa te alaturi oricum, asa cum a facut PP (care a renuntat la un candidat propriu), nu sa stepti rezultatul de la tribunalul Bucuresti priving inregistrarea unui partid. Eu stiu ca nationalistii sustin interesul comunitar, local sau national indiferent de „calculele de partid”.