Ion I. MOŢA
(din „Cranii de lemn”)
Vom tălmăci şi cita pe scurt câteva dintre aceste minuni care îl arată pe cel pe care îl rugăm necontenit să ia sub protecţia Sa Legiunea noastră, îl arată ca apărător al Bisericii contra atacurilor nelegiuite şi ca ocrotitor al popoarelor nedreptăţite. Citatele noastre sunt luate din cărţi bisericeşti („Vieţile Sfinţilor” vol. I şi urm., ed. Gutemberg 1901).
Minunea din Kolassa Frigiei. În această localitate un grec bogat din Laodikia tămăduindu-şi fiica bolnavă prin spalare în apa unui izvor sfinţit de Sfântul Arhanghel Mihail, a ridicat, în semn de mulţumire, o biserică frumoasă deasupra izvorului aceluia „afierosând-o întru numele sfântului Arhanghel Mihail, Voievodul puterilor cereşti”, cum spune textul sfintei cărţi. Izvorul tămăduitor şi minunata Biserică deveni astfel un puternic focar de creştinare (căci lucrurile s-au petrecut la începutul creştinismului, pe timpul creştinării păgânilor). Oamenii, în urma tămăduirilor, se creştinau cu miile ceea ce umplu de ură pe păgâni şi pe conducătorii lor. Astfel, în timp ce superior al bisericii din Kolassa era preacuviosul Arhip, un călugăr vrednic şi renumit prin puterea credinţei sale şi prin asprimea vieţii materiale ce şi-o impunea, păgânii urziră o laşă crimă de la care aşteptau ei nimicirea acelui locaş şi izvor sfânt. Au săpat albie nouă unui mare râu din apropiere şi au îndreptat apele lui spre vâlceaua în care se afla sfânta Biserică, voind s-o înnece şi s-o şteargă de pe faţa pământului. Apele porniră vijelioase, dar la rugăciunile fierbinţi ale cuviosului Arhip, Sfântul Arhanghel se coborî din Cer, opri cu o poruncă apele chiar când erau gata să înnece sfântul locaş şi izbind o stâncă cu toiagul deschise o prăpastie adâncă în care năvăliră apele şi, la porunca Sfântului Arhanghel, îşi abătură cursul în altă parte. „Şi a zis sfântul Mihail: Aici să se sfărâme toată puterea cea potrivnică şi să iasă izbăvire de toate răutăţile tuturor celor ce vor urma cu credinţă”.
Minunea de la cetatea Sipontului. Între marea Adrianului şi muntele Gargan era o cetate numita Sipont, locuită de oameni credincioşi şi care mergeau să se închine Sfântului Arhanghel Mihail la o peşteră în care, la diferite ocazii, îşi arătase El puterea şi îndurarea faţă de credincioşii obijduiţi. Această cetate dreptcredincioasă fu odată atacată de Neapolitani care erau încă păgâni şi vroiau s-o cucerească şi s-o dărâme. Cităm acum textual: „…Şi erau cetăţenii (Sipontului) cuprinşi de frică mare. Iar episcopul a poruncit post la popor, ca trei zile să nu guste hrană şi să se roage cu deadinsul ca să se izbăvească de vrăjmaşii cei ce i-au înconjurat pre dânşii.
Iar mai înainte de ziua aceea întru care vrajmaşii voiau ca, cu toate puterile lor să izbească cetatea, s-a arătat Arhanghelul puterilor cereşti episcopului, în vedenie, zicându-i: <<Mâine, în ceasul al patrulea din zi, să porunceşti tuturor cetăţenilor ca să se într-armeze şi să iasă din cetate împotriva vrajmaşilor şi eu voi veni să vă ajut vouă.>>
Deci episcopul, sculându-se din somn, a spus vedenia la toţi şi s-a bucurat foarte de biruinţa cea făgăduită asupra vrajmaşilor şi s-au întărit cu bună nădejde. Apoi venind al patrulea ceas din zi s-a făcut tunet mare şi ridicându-şi credincioşii ochii lor au văzut la muntele Gargan un nor mare pogorându-se. Şi s-a făcut, ca oarecând la muntele Sinai, foc şi fum, fulgere şi tunete încât tot muntele acela s-a cutremurat şi cu nor s-a acoperit. Deci, văzând-o aceea potrivnicii, s-au temut foarte şi începură a fugi. Iar cetăţenii, cunoscând că bunul pă-zitor şi grabnicul folositor a venit cu cereştile sale oşti ca să le ajute lor, au deschis porţile cetăţii şi au alergat pe urmă vrăj-maşilor lor secerându-i pre ei ca pre niste paie. Ei adică dina-poi îi tăia pre dânşii, iar Sfântul Arhanghel Mihail dintru înăl-ţime cu tunete şi cu fulgere îi ucidea pre dânşii, cât se făcuseră numărul celor morţi şase sute de bărbaţi căzuţi de tunete şi de fulgere. Deci gonindu-i până în depărtare şi desăvârşit cu aju-torul voievodului puterilor cereşti, pe vrăjmaşii lor biruindu-i s-au întors veselindu-se în cetatea lor. Dintr-acea vreme Neapolitanii, cunoscând mâna cea tare a lui Dumnezeu celui Atotputernic, au primit sfânta credinţă”.
Minunea de la muntele Aton. Nişte călugări care aduceau pe mare, pe seama mănăstirii lor, o comoară descoperită de un copil, au aruncat copilul în valuri legându-i de gât o piatră grea pentru a-şi însuşi comoara şi a înlătura pe singurul martor a hoţiei lor, pe copil. Ajungând călugării criminali la mănăstire au raportat egumenului că n-au găsit comoara deoarece copilul i-a minţit, apoi a fugit. Intrând însă în biserică pentru slujba de dimineaţă au găsit cu toţii pe copil lângă altar, cu piatra legată de gât, curgându-i apa din haine, mântuit de Sf. Arhanghel Mihail, cum s-a dovedit, căci ”Dumnezeu a trimis pre păzitorul neamului omenesc, pre Sfântul Arhanghel Mihail, ca din fundul mării luând pre cel înnecat, să-l aducă pre el viu în Biserică”.
Iată câteva fapte – incontestabile pentru un credincios – care fixează, alături de multe altele, caracterul misiunii cereşti a Sf. Arhanghel Mihail: PĂZITOR AL NEAMULUI OMENESC – APĂRĂTOR AL SFINTEI BISERICI – „VOIEVOD AL PUTERILOR CEREŞTI”. Dacă aceste fapte sunt, cum am spus, incontestabile pentru un credincios, fiind afirmate de către Biserică şi dacă, după cum ştiu bine, nu se va găsi poate nici-un cititor care să citească aceste rânduri fără o oarecare şovăială (cel puţin la început), pricinuită de formaţia noastră pozitivistă – şovăială de care nici eu nu mă pot lăuda că aş fi fost scutit – este cazul să ne întrebăm câtă credinţă a mai rămas în noi, în ce măsură suntem cu adevărat creştini. Şi, decât să cârtim, îndemnaţi de îndoială, e poate mai bine să spunem şi noi: „Ajută, Doamne, necredinţei mele”.
Amintim, spre încheiere, şi câteva minuni săvârşite de Sfântul Arhanghel, protector al naţiunilor, în Franţa. El e cel care s-a arătat Ioanei D`Arc. S-a arătat apoi pe un munte din nordul ţării, lângă Canalul Mânecii, cerând să fie slăvit în acel loc, deoarece el ocroteşte şi veghează asupra pământului francez. Biserica catolică i-a ridicat pe acel munte, numit azi „Mont Saint Michel”, o măreaţă mănăstire.
„Toate acestea pentru folosul celor din a căror suflet spiri-tul otrăvit al vremurilor actuale de decadenţă sufletească n-a pustiit încă adevarata credinţă. Căci, să se observe bine sentinţa Sfântului Arhanghel în cuvintele spuse la Kolassa Frigiei: „…Să iasă izbăvire de toate răutăţile tuturor celor ce vor alerga cu credinţă”.
Numai rugăciunile fierbinţi ale celor credincioşi pot determina coborârea peste noi a îndurării Voievodului puterilor cereşti cu un ceas mai devreme. Pentru întărirea şi lămurirea credinţei lor sunt scrise acestea*).
„Pământul Strămoşesc” din 1 Octombrie 1927
*) – La noi, Arhanghelul Mihail străjuieşte un mormânt aşezat nu de mult şi ca din întâmplare, tocmai sub lespedea de la picioarele lui.
Traiasca Legiunea si Capitanu!
1) Sfântul Arhanghel Mihail: jetfa permanentă a îngerimii în faţa ordinii cereşti instaurate de Dumnezeire.
2) Ion I. Moţa (autorul articolului): jertfa Legiunii prin care aceasta îşi etala măsura creştinătăţii sale.
3) Tineretul român naţionalist-creştin: jertfa României actuale pentru reintrarea ei în graţiile Dumnezeirii.
Atenţie: prin jertfă nu trebuie să înţelegem numaidecât pierderea vieţii; prin jertfă putem înţelege şi implicarea, cotidiană, în bunul mers al cetăţii. Adică, îmi pasă şi mă implic.
Doamne ajută.
Sorin ANDREI