| Sursa: Ziare.ro |
Discursuri depsre patriotism, identitate si demnitate nationala, despre istorie, eventual asezonate cu cateva lacrimi, am mai auzit. Si mereu au sunat spart, demagogic, adesea caragialesc, cel mai adesea ca preludiu al unor atacuri politice pline de vorbe grele. Maret in discursul regelui a fost ca a redat valoare acestor mari cuvinte si teme demonetizate si aruncate in derizoriu.
Rostite de Majestatea Sa, aceste cuvinte au sunat plin, adanc si emotionant. Pentru ca au sunat in primul rand autentic, ca un ecou dintr-o Romanie frumoasa si puternica. Au rasunat in ele si vorbele marilor politicieni care au creat acea Romanie, armonizati si domoliti de autoritatea monarhului. Si poate ca multi au inteles, in sfarsit, de ce si cat de importanta este institutia monarhica, de ce monarhiile europene sunt cele mai stabile si serioase tari de pe acest continent. Daca romanii ar reusi sa reumple de continut in viata de zi cu zi cuvintele mari rostite de Rege, daca valorile autentice ar fi reasezate la locul lor, ei bine, abia atunci am avea din nou o sansa ca natiune.
S-a tot speculat ca in spatele acestui discurs ar sta o mare conspiratie orchestrata de Dan Voiculescu. Ce nerozie! Ce poate fi conspirationist intr-un discurs care face trimitere la valorile autentice, la nevoia de regasire a Romaniei, care puncteaza cu eleganta cele mai grave metehne ale politicii romanesti, indiferent de partid? Cine s-a simtit vizat, nu a facut decat sa-si puna mana in cap.
Absentele de la discursul Regelui au fost inadmisibile, dezavaluind personalitati mici, cu mult prea ancorate in meschinele lor umori si resentimente. Traian Basescu nu are nicio scuza pentru aceasta sfidare nu doar la adresa regelui, ci si a marilor valori despre care a vorbit Majestatea Sa. E drept, daca ar fi fost acolo, comparatia l-ar fi strivit, dar fiecare trebuie sa-si asume conditia si, eventual, sa tinda spre mai mult. Se pare insa ca Traian Basescu si-a atins limita.
Guvernul, in frunte cu Emil Boc, s-au comportat ca o turma de slugi, cu exceptia notabila si laudabila a ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, a carui prezenta singulara in zona rezervata Gabinetului n-a facut decat sa scoata si mai mult in evidenta penibila situatie. Nici macar Roberta Anastase nu a avut bunul simt sa depaseasca spiritul de turma si sa isi indeplineasca macar datoria de gazda a evenimentului. Patriarhul Daniel, probabil cu ochii pe fondurile bugetare pe care le asteapta pentru Catedrala Mantuirii, n-a fost nici el acolo, in schimb a fost monseniorul Robu, capul Bisericii Catolice din Romania.
Pe 25 octombrie, la 90 de ani, cu o tinuta impecabila si o perfecta luciditate, modest si demn, lipsit de orice urma de ura, de orice farama de visceralitate, echilibrat si plin de substanta, regele Mihai a dat o mostra pentru anvergura si statura pe care trebuie sa le aiba un adevarat om de stat, un adevarat conducator al unei natiuni. A dat o lectie, fara ostentatie si fara rautate. Ma indoiesc insa ca are cine s-o inteleaga si s-o urmeze.
Frumos spus. Am plans la discursul lui, si cred ca este prima data din viata mea cand m-am simtit reprezentat ca roman. Primul sentiment ca Tara are un Stapan. Poate este un moment de mare cotitura pentru neamul nostru, si asta depinde in exclusivitate de noi, cei ce constientizam importanta Coroanei pentru Tara noastra. Este poate un moment ce trebuie fructificat prin trezirea populatiei, prin mentinerea acestui miraj pe care Regele l-a creat in popor in aceste zile, pentru ca intr-o buna zi sa cantam imnul regal. Ar fi frumos sa porneasca de la noi, cei cu constiinta nationala dezvoltata. Doamne ajuta.