WWF a criticat vineri proiectul de lege care le permite companiilor miniere să exproprieze terenuri în România, îngrijorată că această iniţiativă legislativă ar ajuta exploatarea de la Roşia Montană, scriu AFP şi Le Figaro. Săptămâna aceasta, legea minelor a stârnit o dezbatere puternică în România, organizaţiile non-profit spunând că va aduce sfârşitul democraţiei.
“Ne temem că această lege va aduce un beneficiu direct exploatării de la Roşia Montană, din Transilvania”, a spus într-o declaraţie de presă Magor Csibi, director de program WWF în România, citat de AFP. “Sperăm că în secolul 21 niciun stat nu îşi poate permite să adopte o legislaţie care să servească anumite interese de afaceri. Dacă legea va fi adoptată, înseamnă că interesele private vor deturna funcţiile vitale ale statului, iar companiile private vor putea expropria proprietăţi împotriva voinţei proprietarilor”.
Proiectul de lege spune că lucrările miniere sunt de interes public, mai scrie AFP, şi permite companiilor miniere, pornind de la acest considerent, să exproprieze terenuri şi să plătească compensaţii. Legea este considerată o mână de ajutor dată companiei canadiene Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), care plănuieşte să deschidă o mină de aur de suprafaţă în centrul României. RMGC a obţinut deja descărcarea de sarcină arheologică, continuă agenţia de presă, în ciuda opoziţiei din partea organizaţiilor de mediu şi aşteaptă o autorizaţie de la Ministerul Mediului. Locuitorii din Roşia Montană s-au angajat însă să blocheze proiectul minier, refuzând ca pământurile lor să fie expropriate. Dacă legea minelor este adoptată de parlament, conchide AFP, va înlătura ultimul obstacol din calea proiectului minier, spun analiştii.
Sursa: Think Outside the Box